Home » Știință » Un prototip de ochelari le permite oamenilor să vadă lumina infraroșie

Un prototip de ochelari le permite oamenilor să vadă lumina infraroșie

Publicat: 05.08.2026

Un prototip de ochelari le permite oamenilor să vadă lumina infraroșie. Deși ochiul uman este un instrument remarcabil, el percepe doar o mică parte din lumea din jurul nostru. Nu poate detecta razele X, radiațiile ultraviolete sau lumina infraroșie. Dacă ochelarii care permit vederea prin obiecte rămân deocamdată doar un element al literaturii SF, cercetătorii par să se apropie de dezvoltarea unor ochelari capabili să transforme lumina infraroșie într-o imagine colorată, asemănătoare celei pe care o vedem în mod obișnuit.

Un prototip de ochelari le permite oamenilor să vadă lumina infraroșie. O echipă de la Institutul de Tehnologie din Beijing (China) a creat un dispozitiv care convertește lumina infraroșie invizibilă într-o imagine vizibilă, în culori.

Oamenii nu pot vedea lumina infraroșie deoarece fotonii acesteia nu au suficientă energie pentru a activa retina. În prezent, această limitare este compensată cu ajutorul dispozitivelor de vedere pe timp de noapte și al camerelor cu termoviziune, însă acestea afișează, de regulă, imagini monocrome, în nuanțe de verde sau alb-negru, cu un nivel redus de detalii.

Un prototip de ochelari le permite oamenilor să vadă lumina infraroșie. Cum funcționează?

Noua tehnologie funcționează diferit. Ea transformă radiația infraroșie invizibilă în mai multe culori, în funcție de lungimea de undă și de intensitatea acesteia. Cum ochiul uman distinge foarte bine culorile, utilizatorii pot observa mult mai ușor diferențele subtile din spectrul infraroșu față de cazul sistemelor clasice de vedere nocturnă.

Prototipul utilizează particule microscopice numite puncte cuantice coloidale din telurură de mercur. Atunci când lumina infraroșie ajunge la acestea, particulele o absorb și o transformă în sarcini electrice.

Aceste sarcini sunt apoi direcționate către un ecran OLED, alcătuit din două zone luminoase: una roșie și una cyan. Semnalele infraroșii cu energie mai redusă aprind doar zona roșie, în timp ce semnalele mai puternice activează ambele zone, generând culori diferite în funcție de caracteristicile radiației detectate.

„Redefinim vederea în infraroșu depășind paradigma imaginilor monocrome și transformând informațiile despre spectrul și intensitatea radiației infraroșii în variații de culoare ușor de distins, în locul unor simple diferențe de luminozitate”, au explicat autorii studiului.

La ce ar putea fi folosită invenția?

Cercetătorii au construit un prototip de ochelari care cântărește doar 23 de grame și l-au testat proiectând lumină infraroșie prin diferite forme și asupra unor obiecte aflate în mișcare. Dispozitivul a generat imagini clare, codificate prin culori, fără să blocheze lumina vizibilă. Astfel, purtătorul poate vedea simultan lumea obișnuită și informațiile din spectrul infraroșu. Echipa a măsurat și răspunsurile electrice ale retinei, confirmând că lumina convertită produce reacții normale la nivelul ochiului uman.

Deși tehnologia încă se află în faza de prototip, cercetătorii sunt de părere că aceasta ar putea avea aplicații mult mai ample decât simpla vedere în infraroșu.

„Prin depășirea limitelor evolutive ale fotorecepției biologice, această tehnologie deschide drumul către o nouă generație de proteze și către extinderea capacităților senzoriale integrate ale omului”, au concluzionat autorii studiului, citați de TechXplore.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Science Advances.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?

Creierul nu este întotdeauna pregătit să creeze amintiri, descoperă oamenii de știință

De ce ne face cântatul să ne simțim atât de bine? Iată beneficiile sale surprinzătoare pentru sănătate

Test de cultură generală. Ce sunt baloanele meteorologice?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Efectul neștiut al unui medicament pentru diabet folosit de 60 de ani
Efectul neștiut al unui medicament pentru diabet folosit de 60 de ani
Test de cultură generală. Care este diferența dintre neural și neuronal?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre neural și neuronal?
Singurul loc din Sistemul Solar în care astronomii au observat direct un material ciudat
Singurul loc din Sistemul Solar în care astronomii au observat direct un material ciudat
Un mit periculos despre cremele de protecție solară refuză să dispară. Ce spune cu adevărat știința?
Un mit periculos despre cremele de protecție solară refuză să dispară. Ce spune cu adevărat știința?
România nu scapă de caniculă! Prognoza meteo pentru luna august
România nu scapă de caniculă! Prognoza meteo pentru luna august
O notă secretă a Securității din 1989 dezvăluie amploarea crizei alimentare din ultimii ani de comunism
O notă secretă a Securității din 1989 dezvăluie amploarea crizei alimentare din ultimii ani de comunism
Moartea filosofului german care a dezvoltat teoria comunistă
Moartea filosofului german care a dezvoltat teoria comunistă
Cum o vacanță într-un Airbnb s-a transformat în coșmar pentru un turist?
Cum o vacanță într-un Airbnb s-a transformat în coșmar pentru un turist?
Bătălia dintre OpenAI și Apple continuă în instanță: Noi acuzații făcute de compania lui Sam Altman
Bătălia dintre OpenAI și Apple continuă în instanță: Noi acuzații făcute de compania lui Sam Altman
Polonia a atacat decizia de a plăti 1,3 miliarde de euro pe vaccinurile Pfizer
Polonia a atacat decizia de a plăti 1,3 miliarde de euro pe vaccinurile Pfizer
Cum a fost prins un agent FBI care a furat aproape 1 milion de dolari în criptomonede din conturile unui suspect
Cum a fost prins un agent FBI care a furat aproape 1 milion de dolari în criptomonede din conturile unui suspect
Un organ minuscul are un rol mult mai important în longevitatea umană decât ne-am dat seama, arată un studiu
Un organ minuscul are un rol mult mai important în longevitatea umană decât ne-am dat seama, arată un studiu
Geopolitica pe înțelesul tuturor: cum funcționează lumea de azi
Geopolitica pe înțelesul tuturor: cum funcționează lumea de azi
170 de milioane de găuri negre s-ar putea ascunde în „cimitirul” Căii Lactee
170 de milioane de găuri negre s-ar putea ascunde în „cimitirul” Căii Lactee
Forța secretă a materiei întunecate: ce efecte produce în Univers?
Forța secretă a materiei întunecate: ce efecte produce în Univers?
Nu numai că delfinii pot folosi unelte, dar acest lucru le și modifică genele
Nu numai că delfinii pot folosi unelte, dar acest lucru le și modifică genele
Oamenii de știință au detectat o accelerare bruscă a încălzirii globale
Oamenii de știință au detectat o accelerare bruscă a încălzirii globale
Iată cum se reconfigurează creierul pe măsură ce tinitusul devine o afecțiune cronică!
Iată cum se reconfigurează creierul pe măsură ce tinitusul devine o afecțiune cronică!