A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mulți oameni spun că nu-și mai recunosc prietenii: relațiile s-au răcit, discuțiile ajung mai ușor la conflict, iar interesul sincer pentru celălalt pare tot mai rar. Ce s-a schimbat în felul în care ne purtăm unii cu alții?

„Nu-l mai recunosc.” „Era cea mai bună prietenă a mea, dar a devenit complet indiferentă.” „Oamenii nu mai știu să vorbească unii cu alții.” „Fiecare se gândește numai la el.”

Asemenea afirmații se aud tot mai des, apărând fie în familie, între prieteni vechi, fie în relațiile profesionale și, mai ales, în spațiul digital. Oamenii comunică aproape permanent, dar au impresia că nu mai împărtășesc aceeași realitate. Folosesc aceleași cuvinte, însă le atribuie sensuri diferite. Se privesc, dar nu se mai recunosc.

Imaginea amintește de Turnul Babel, cu o diferență: oamenii vorbesc aceeași limbă, dar par să fi pierdut reperele comune care îi ajutau să se înțeleagă.

Este însă adevărat că omenirea a devenit mai individualistă, mai cinică și mai lipsită de empatie?

Răspunsul oferit de cercetări este mai complicat. Există schimbări sociale reale: întâlnirile față în față s-au rărit, singurătatea este răspândită, neîncrederea a crescut în anumite societăți, iar mediul online recompensează indignarea. Nu există însă dovezi că oamenii, în ansamblu, au suferit recent o degradare morală universală.

Suntem mai conectați, dar nu neapărat mai apropiați

Niciodată nu a fost atât de ușor să găsim o persoană, să-i trimitem un mesaj sau să aflăm ce face. Accesul permanent nu este însă echivalent cu apropierea emoțională.

Conexiunea presupune mai mult decât schimbul de informații. Ea include disponibilitate, atenție, încredere, reciprocitate și sentimentul că celălalt poate fi contactat atunci când avem nevoie de el.

Raportul publicat în 2025 de Comisia pentru Conexiune Socială a Organizației Mondiale a Sănătății estimează că aproximativ una din șase persoane din lume este afectată de singurătate. Fenomenul ar contribui la aproximativ 871.000 de decese anual, prin asocierea sa cu depresia, anxietatea, bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, demența și moartea prematură.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, descria astfel contradicția epocii digitale:

„Deși suntem mai conectați prin tehnologie și rețele sociale ca niciodată, mulți oameni continuă să se simtă izolați și singuri.” (traducerea redacției)

Singurătatea nu înseamnă neapărat absența oamenilor. O persoană poate avea familie, colegi, sute de contacte online și totuși să nu simtă că este cunoscută, ascultată sau sprijinită.

Întâlnirile față în față s-au rărit

Un raport amplu publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în 2025 a analizat conexiunile sociale și singurătatea în țările membre. În 21 de state europene, interacțiunile zilnice față în față cu prietenii și familia au scăzut constant între 2006, 2015 și 2022, în timp ce contactul de la distanță a crescut.

În medie, aproximativ 10% dintre respondenții din țările OECD declarau că nu se simt sprijiniți, 8% spuneau că nu au prieteni apropiați, iar 6% se simțiseră singuri în cea mai mare parte a timpului sau permanent în ultimele patru săptămâni.

Scăderea contactului direct a fost pronunțată în rândul tinerilor. Datele nu arată că aceștia nu mai au viață socială, ci că modul în care relaționează se schimbă. Conversațiile scrise, reacțiile la fotografii și mesajele scurte ocupă o parte din spațiul rezervat anterior întâlnirilor.

Contactul digital poate menține prietenii, poate apropia oamenii aflați la distanță și poate oferi comunități persoanelor izolate. Problemele apar atunci când înlocuiește aproape complet interacțiunea directă.

O conversație purtată în aceeași încăpere conține tonul vocii, expresia feței, pauzele, ezitarea și posibilitatea de a corecta imediat o neînțelegere. Într-un mesaj scris, toate acestea dispar, iar mintea completează singură golurile – adesea în funcție de starea emoțională a cititorului.

Când oamenii se retrag în cercuri tot mai mici

Edelman Trust Barometer 2026, un sondaj realizat online în 28 de țări, cu aproape 34.000 de respondenți, descrie o tendință pe care autorii o numesc „insularitate”.

Șapte din zece persoane chestionate s-au declarat reticente sau indisponibile să aibă încredere în cineva care are alte valori, alte surse de informare, altă origine sau alte poziții asupra problemelor sociale.

„Insularitatea a devenit următoarea criză a încrederii”, afirma Richard Edelman, directorul general al companiei.

Rezultatele trebuie citite cu precauție: Edelman este o companie privată de comunicare, iar studiul său nu este echivalent cu o cercetare academică evaluată inter pares. El surprinde însă o tendință observată și în alte studii: în condiții de instabilitate economică, tensiune politică și suprasolicitare informațională, oamenii tind să-și restrângă încrederea la grupurile familiare.

Cel care gândește diferit nu mai este perceput doar ca având altă opinie. Devine suspect, ignorant, rău intenționat sau periculos.

Dezacordul a devenit o judecată asupra caracterului

Psihologii folosesc termenul „polarizare afectivă” pentru a descrie ostilitatea și neîncrederea dintre grupuri rivale. Nu mai este vorba numai despre dezacordul asupra unei politici, al unui candidat sau al unei valori. Membrii celuilalt grup ajung să fie priviți ca persoane moral inferioare.

Acest mecanism poate pătrunde în prietenii și familii. O diferență de opinie asupra vaccinării, migrației, războiului, religiei, educației sau identității nu mai rămâne o diferență punctuală. Ea este folosită pentru a formula un verdict asupra întregii persoane.

Prietenii nu se mai ceartă doar despre o idee. Ajung să creadă că nu s-au cunoscut niciodată cu adevărat.

În asemenea condiții, conversația nu mai urmărește înțelegerea celuilalt. Devine o încercare de a câștiga, de a-l demasca, de a-l pedepsi sau de a semnala public apartenența la tabăra „corectă”.

Rețelele sociale nu au inventat conflictul, dar îl pot amplifica

Platformele digitale nu îi transformă automat pe utilizatori în persoane ostile. Ele pot crea solidaritate, pot menține relații și pot face vizibile experiențe ignorate anterior. Efectele lor depind de platformă, de comportamentul utilizatorului și de context.

Cu toate acestea, arhitectura rețelelor favorizează adesea mesajele care provoacă reacții puternice. Indignarea, frica și conflictul captează atenția, iar atenția produce distribuiri și timp petrecut pe platformă.

Un studiu publicat în 2026 în Nature Human Behaviour arată că discuțiile politice online sunt percepute constant ca fiind mai agresive, mai lipsite de civilitate și mai ostile decât discuțiile față în față. Autorii atrag însă atenția că ostilitatea nu este produsă exclusiv de tehnologie: ea este influențată și de inegalitatea economică, instabilitatea politică și normele fiecărei societăți.

O cercetare publicată în 2024 în Communications Psychology, realizată pe utilizatori ai Twitter, actualul X, a asociat folosirea platformei cu creșteri imediate ale indignării și polarizării și cu o scădere medie a stării de bine. Efectele nu au fost însă identice pentru toți utilizatorii. Interacțiunile sociale active au putut crește sentimentul de apartenență, în timp ce folosirea pasivă și derularea continuă a fluxului au fost asociate cu rezultate mai negative.

Nu simpla prezență online este problema, ci tipul de conținut consumat, modul de utilizare și înlocuirea relațiilor concrete cu expunerea permanentă la conflictele altora.

De ce pare că oamenii au devenit mai cinici?

Cinismul poate funcționa ca o formă de autoprotecție. Dacă presupunem că ceilalți sunt egoiști și lipsiți de scrupule, nu mai riscăm să fim surprinși sau dezamăgiți.

Această strategie are însă un cost. Persoana care se așteaptă permanent la trădare devine mai rece, oferă mai puțină încredere și interpretează ambiguitățile într-o lumină negativă. Ceilalți răspund la distanța sa printr-o distanță asemănătoare, iar convingerea inițială pare confirmată.

Singurătatea poate contribui și ea la același cerc. Cercetările psihologice sugerează că persoanele care se simt izolate pot deveni mai atente la semnalele de respingere și amenințare socială. Un mesaj întârziat, o expresie neutră sau o invitație omisă pot fi percepute mai ușor ca dovezi ale ostilității.

Aceasta nu înseamnă că respingerea este imaginară. Înseamnă doar că izolarea influențează felul în care informațiile ambigue sunt interpretate.

Stresul lasă mai puțin spațiu pentru ceilalți

Presiunea financiară, nesiguranța locului de muncă, îngrijirea rudelor bolnave, suprasolicitarea profesională, conflictele politice și fluxul continuu de știri pot menține oamenii într-o stare de alertă.

Stresul cronic afectează somnul, concentrarea și reglarea emoțiilor. O persoană epuizată poate deveni iritabilă, nerăbdătoare și mai puțin disponibilă pentru problemele altora. Nu pentru că și-a pierdut neapărat valorile, ci pentru că resursele sale psihologice sunt reduse.

Explicația nu trebuie transformată însă în scuză. Oboseala poate explica un răspuns lipsit de tact, dar nu justifică manipularea, cruzimea repetată, exploatarea sau abandonarea deliberată a unui apropiat într-o situație gravă.

Este importantă diferența dintre un om temporar copleșit și unul care transformă lipsa de reciprocitate într-un mod constant de relaționare.

Individualismul sănătos și egoismul nu sunt același lucru

Societățile moderne pun tot mai mult accent pe autonomie, drepturi individuale, limite personale și protejarea sănătății mintale. Aceste schimbări au permis multor oameni să iasă din relații abuzive și să refuze obligații nedrepte.

Problema apare când limbajul autonomiei este folosit pentru a elimina orice responsabilitate față de ceilalți.

„Nu îți datorez nimic”, „nu este problema mea”, „îmi protejez energia” sau „am stabilit o limită” pot descrie uneori alegeri legitime. Alteori, ele devin formule prin care o persoană evită o conversație, refuză reciprocitatea sau își justifică indiferența.

O limită sănătoasă explică ce comportament nu poate fi acceptat și ce va face persoana pentru a se proteja. Nu este o metodă de a controla, pedepsi sau reduce la tăcere pe altcineva.

În mod asemănător, grija față de sine nu înseamnă absența grijii față de ceilalți. Autonomia matură poate coexista cu loialitatea, compasiunea și asumarea obligațiilor acceptate.

Prietenia a devenit mai greu de întreținut

Multe prietenii se formează în contexte care oferă timp comun fără efort: școală, facultate, cartier sau loc de muncă. La maturitate, aceste structuri dispar. Relația trebuie întreținută deliberat, în concurență cu serviciul, familia, naveta, ecranele și oboseala.

Uneori oamenii nu se schimbă radical, ci încetează să mai investească în relație. Prietenia continuă formal, dar nu mai este susținută prin timp, curiozitate și reciprocitate.

În alte cazuri, schimbarea este reală. O persoană își poate modifica valorile, prioritățile sau comportamentul după o criză, o ascensiune profesională, o pierdere, intrarea într-un nou grup sau adoptarea unei ideologii. Faptul că prietenia a fost autentică în trecut nu garantează că va rămâne compatibilă la nesfârșit.

Totuși, dispariția unei relații nu demonstrează automat că unul dintre oameni a fost fals de la început. Unele legături se rup nu din cauza unei trădări, ci pentru că cei implicați nu mai construiesc aceeași viață.

Poate fi impresia degradării morale o iluzie?

O cercetare publicată în 2023 în revista Nature a analizat percepția declinului moral în zeci de studii și în date strânse de-a lungul mai multor decenii. Oamenii din generații și țări diferite tind să creadă că bunătatea, onestitatea și respectul s-au deteriorat.

Cercetătorii Adam Mastroianni și Daniel Gilbert au ajuns însă la concluzia că această impresie nu este susținută în mod constant de datele privind comportamentele și atitudinile reale.

„Percepția declinului moral este răspândită, persistentă, nefondată și ușor de produs”, au scris autorii. (traducerea redacției.)

O explicație este asimetria memoriei. Evenimentele negative recente sunt foarte vizibile, în timp ce detaliile neplăcute ale trecutului se estompează. Oamenii își amintesc adesea tinerețea prin relațiile care au rezistat și uită conflictele, nedreptățile și persoanele care au dispărut din viața lor.

În același timp, știrile și rețelele sociale oferă zilnic exemple de cruzime din întreaga lume. Nu asistăm neapărat la mai multă răutate decât în trecut, ci avem acces la o cantitate incomparabil mai mare de dovezi despre ea.

Acest fenomen nu anulează deteriorările reale ale unor relații și nici scăderea măsurabilă a încrederii în anumite societăți. Arată doar că afirmația „toată lumea a devenit rea” depășește ceea ce datele pot demonstra.

Oamenii sunt mai buni decât presupunem

World Happiness Report 2025 oferă un contrapunct important. Experimentele cu portofele pierdute arată că acestea sunt returnate mult mai des decât estimează publicul. În datele analizate, rata reală de returnare a fost în unele comparații aproape dublă față de cea anticipată.

Jon Clifton, directorul general al Gallup, rezuma rezultatul astfel:

„Raportul demonstrează că subestimăm cât de bună este, în realitate, lumea.” (traducerea redacției)

Raportul arată și că donațiile, voluntariatul și ajutorarea necunoscuților au crescut în timpul pandemiei. Deși au scăzut ulterior, în 2024 aceste comportamente binevoitoare se mențineau cu aproximativ 10% peste nivelurile din perioada 2017–2019.

Așadar, aceeași perioadă care a produs izolare și tensiune a generat și solidaritate. Oamenii nu au devenit într-o singură direcție. Unii s-au retras, alții s-au apropiat, iar aceleași persoane au putut manifesta generozitate într-un context și indiferență în altul.

Cum deosebim o perioadă grea de o relație devenită toxică?

Nu orice distanțare reprezintă abuz și nu orice conflict înseamnă incompatibilitate definitivă. Câteva întrebări pot clarifica situația:

Comportamentul este izolat sau se repetă?

Persoana poate asculta fără să ridiculizeze?

Își asumă partea de responsabilitate?

Există reciprocitate sau unul singur oferă constant?

După conflict apare repararea relației?

Limitele sunt respectate?

Vulnerabilitățile împărtășite sunt protejate sau folosite ulterior ca arme?

Persoana trece printr-o criză sau relaționează astfel în toate situațiile?

Un om obosit poate greși și apoi poate repara. O persoană relațional nesigură poate evita discuțiile, dar poate învăța să rămână prezentă. În schimb, disprețul repetat, manipularea, exploatarea, intimidarea și refuzul constant al responsabilității indică o problemă mai profundă.

Explicația psihologică nu obligă victima să accepte comportamentul.

Ce putem face într-o lume care pare tot mai fragmentată?

Prima măsură este revenirea la conversații care permit nuanță. Subiectele sensibile sunt rareori rezolvate prin schimburi scurte de mesaje. Vocea, privirea și timpul acordat răspunsului reduc riscul interpretărilor greșite.

A doua este formularea concretă a problemei. „Ai devenit egoist” provoacă apărare. „În ultimele trei situații nu ai răspuns când ți-am cerut ajutorul” descrie un comportament care poate fi discutat.

A treia este verificarea presupunerilor. Întrebarea „Ce ai înțeles din ce ți-am spus?” poate dezvălui că două persoane discută, de fapt, despre lucruri diferite.

Relațiile au nevoie și de ritualuri: o întâlnire regulată, o masă împreună, un telefon săptămânal, o activitate comună. Apropierea nu este întreținută numai de sentimente, ci și de timp repetat.

Igiena informațională contează, la rândul ei. Reducerea expunerii la conținut care produce indignare continuă, diversificarea surselor și evitarea certurilor publice purtate pentru audiență pot diminua senzația că societatea este alcătuită exclusiv din adversari.

Nu toate relațiile trebuie însă salvate. Dialogul este posibil numai când există un minimum de bună-credință și siguranță. Distanțarea poate fi necesară atunci când celălalt răspunde prin violență, umilire, control sau manipulare repetată.

Nu un al doilea Babel, ci o criză a traducerii umane

Lumea nu pare să fi pierdut definitiv empatia. A pierdut însă o parte dintre spațiile, ritualurile și regulile care îi obligau pe oameni să se asculte.

Comunicăm mai repede decât putem reflecta, judecăm persoane după fragmente de informație și confundăm adesea vizibilitatea conflictului cu frecvența lui reală. În același timp, singurătatea, stresul economic și polarizarea îi pot face pe oameni mai defensivi și mai puțin disponibili emoțional.

Al doilea Babel nu este unul al limbilor, ci al interpretărilor. Folosim aceleași cuvinte – iubire, libertate, respect, limită, adevăr – dar nu mai presupunem că ele înseamnă același lucru pentru ceilalți.

Soluția nu este întoarcerea nostalgică la un trecut care nu a fost niciodată atât de armonios pe cât ni-l amintim. Este reconstruirea deliberată a încrederii, a responsabilității și a întâlnirilor în care oamenii nu se tratează reciproc ca public, adversari sau resurse.

O societate nu se destramă numai atunci când oamenii încetează să vorbească. Se poate destrăma și atunci când vorbesc neîncetat, dar nu mai sunt dispuși să se lase schimbați de ceea ce aud.

Știați că?

În țările analizate de OECD, oamenii comunică mai frecvent de la distanță decât în trecut, dar întâlnirile zilnice față în față cu familia și prietenii au devenit mai rare.

În 2023, 19% dintre tinerii adulți chestionați la nivel mondial declarau că nu au pe nimeni pe care să se poată baza pentru sprijin social, cu 39% mai mulți decât în 2006.

Studiile cu portofele pierdute arată că oamenii subestimează sistematic probabilitatea ca un necunoscut să le returneze bunul.

Persoanele singure nu sunt neapărat izolate social, iar cele care au numeroase contacte nu sunt automat protejate de singurătate. Calitatea legăturilor contează la fel de mult ca numărul lor.

Cercetările nu confirmă existența unui declin moral universal, dar confirmă existența unei crize reale a conexiunii sociale și a încrederii.

Surse

https://www.who.int/publications/i/item/978240112360

https://www.who.int/news-room/speeches/item/who-director-general-s-opening-remarks-at-the-launch-of-the-report-of-the-who-commission-on-social-connection–from-loneliness-to-social-connection–charting-a-path-to-healthier-societies–30-june-2025

https://www.oecd.org/en/publications/social-connections-and-loneliness-in-oecd-countries_6df2d6a0-en.html

https://www.worldhappiness.report/ed/2025/caring-and-sharing-global-analysis-of-happiness-and-kindness/

https://www.worldhappiness.report/news/world-happiness-report-2025-people-are-much-kinder-than-we-expect/

https://www.nature.com/articles/s44271-024-00062-z

Vă recomandăm să citiți și:

Gustările dintre mese nu sunt neapărat rele. Când apar problemele?

Cum ar trebui să mănânce bărbații după 50 de ani: mai puține diete-minune și mai multă fibră

Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu

Câtă murdărie aducem în casă pe tălpile pantofilor? Când este important să ne descălțăm la ușă