Există încă ideea că, dacă alegi să stai acasă în loc să ieși în oraș, este ceva în neregulă. Că preferința pentru singurătate ar ascunde inevitabil o problemă. Cercetările din psihologie arată însă o realitate mai nuanțată: timpul petrecut singur poate fi o alegere conștientă, asociată cu nevoia de liniște, autonomie și refacere emoțională.
Prima distincție importantă făcută de cercetători este aceea dintre a fi singur și a te simți singur. Singurătatea, în sensul de solitude, descrie situația în care o persoană petrece timp fără interacțiuni directe cu ceilalți.
Însingurarea, în schimb, este starea neplăcută produsă de diferența dintre relațiile pe care ni le dorim și cele pe care le avem.
O persoană se poate simți bine atunci când este singură, după cum se poate simți profund izolată în mijlocul altor oameni. Nici preferința pentru timpul petrecut în solitudine nu aparține exclusiv introvertiților și nu conduce automat la izolare socială.
Thuy-vy Nguyen, cercetătoare la Universitatea Durham și directoare a Solitude Lab, studiază modul în care timpul petrecut singuri influențează emoțiile și starea de bine. Cercetările sale arată că singurătatea aleasă este trăită diferit de cea impusă de împrejurări.
Timpul petrecut singur nu ne face automat mai fericiți. Unele studii arată însă că poate reduce intensitatea emoțiilor puternice. După o perioadă de solitudine, oamenii pot simți mai puțină anxietate sau iritare, dar și mai puțină exaltare. Efectul principal pare să fie, prin urmare, unul de calmare, nu neapărat de creștere a fericirii.
Singurătatea intenționată poate oferi timp pentru odihnă, reflecție, activități creative sau înțelegerea propriilor emoții. Beneficiile apar mai ales atunci când persoana simte că a ales această experiență și că își poate relua oricând legăturile sociale.
În schimb, singurătatea nedorită, prelungită sau asociată cu sentimentul că nu avem relațiile de care avem nevoie poate afecta sănătatea psihică și starea generală de bine.
Una dintre cele mai frecvente confuzii este echivalarea introversiunii cu timiditatea sau anxietatea socială. Introversiunea descrie, în principal, o preferință pentru niveluri mai reduse de stimulare și pentru interacțiuni sociale mai puțin intense. Timiditatea și anxietatea socială presupun teamă, disconfort sau îngrijorare în situațiile sociale.
Totuși, nici relația dintre introversiune și preferința pentru singurătate nu este atât de simplă pe cât pare. Cercetările coordonate de Nguyen nu au găsit dovezi că introversiunea prezice, de una singură, motivația autonomă pentru timpul petrecut în solitudine. Mai importante pot fi motivele pentru care o persoană rămâne singură și libertatea pe care simte că o are în această alegere.
Cu alte cuvinte, nu orice introvertit dorește să petreacă mult timp singur și nu orice persoană care apreciază singurătatea este introvertită.
Preferința pentru singurătate nu este, în sine, o problemă. Ea merită însă privită cu atenție atunci când apare din teama de a fi judecat, din sentimentul că relațiile sunt imposibile sau din lipsa energiei necesare activităților cotidiene.
Un alt semnal important este suferința. Dacă o persoană își dorește relații, dar nu reușește să le construiască, nu mai vorbim despre o solitudine aleasă și liniștitoare, ci despre însingurare.
Contează, așadar, nu doar cât timp petrecem singuri, ci și dacă acest timp ne reface sau ne face să ne retragem tot mai mult din viața pe care ne-am dori să o avem.
Există o diferență între o seară petrecută citind, gătind sau reflectând și una în care derulăm automat rețelele sociale. Totuși, nu orice utilizare a telefonului anulează beneficiile singurătății. O conversație cu o persoană apropiată poate oferi sprijin, iar unele activități digitale pot fi relaxante sau creative.
Cercetările sugerează că tehnologia poate modifica experiența singurătății, dar efectul depinde de felul în care este folosită. Utilizarea deliberată este diferită de verificarea compulsivă a notificărilor sau de comparația continuă cu viețile celorlalți.
Extravertiții pot avea și ei nevoie de perioade fără interacțiuni sociale, mai ales după zile aglomerate. Diferențele apar în frecvența, durata și tipul de singurătate pe care fiecare persoană îl consideră reconfortant.
Prin urmare, dorința de a fi singur nu demonstrează că ceva nu funcționează. Dar nici singurătatea nu este automat benefică. Ea poate fi odihnitoare sau dureroasă, în funcție de context, motivație și posibilitatea de a păstra relațiile sociale de care avem nevoie.
O perioadă petrecută în solitudine poate reduce intensitatea atât a emoțiilor negative, cât și a celor pozitive, favorizând o stare de calm.
Oamenii se pot simți însingurați chiar și atunci când sunt înconjurați de alte persoane.
Introversiunea (sau introversia) nu este sinonimă cu timiditatea, anxietatea socială sau evitarea oamenilor.
Cercetările nu susțin existența unei reguli universale privind cantitatea „ideală” de timp pe care ar trebui să o petrecem singuri.
Surse:
https://psycnet.apa.org/doiLanding?doi=10.1037%2Fppm0000287
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9132342
https://www.apa.org/news/podcasts/speaking-of-psychology
Ce spune psihologia despre oamenii care vorbesc singuri prin casă?
De ce psihologul tace când tu aștepți un răspuns? Ce urmărește, de fapt, prin întrebările sale
Cum poți merge la psiholog prin CNAS fără să plătești? Cine poate beneficia de servicii decontate