Prima pagină Stiinta

O inegalitate greu de reparat

Cecilia Stroe | 07.05.2007 | ● Vizualizări: 172
O inegalitate greu de reparat     O inegalitate greu de reparat + zoom
Galerie foto (1)

O spun oamenii de stiinta: in fata dependentei, unii dintre noi sunt mai vulnerabili decat altii. Pentru ca dependenta nu tine numai de substantele utilizate, ci si de bizara chimie a creierului.

In prima instanta, dependenta pare legata de cantitatea de substanta absorbita in organismul consumatorului sau de durata expunerii la aceasta. Si este adevarat: daca numai 2% dintre cei care consuma maximum 5 tigari pe zi fumeaza atunci cand se trezesc (unul dintre criteriile dependentei), aceasta cifra atinge 40% la fumatorii de peste 20 de tigari. Dar, arata numeroase studii, jumatate dintre cei care fumeaza in mod regulat nu devin dependenti. In cazul altor droguri, prevalenta dependentei este si mai scazuta, de ordinul a 15%. De altfel, nu lipsesc nici exemplele de consumatori care s-au lasat de la o zi la alta, in timp ce altii nu reusesc sa se lase decat pentru perioade foarte scurte de timp.

Faptul ca, fara doar si poate, in fata dependentei nu suntem toti egali ridica insa un numar mare de intrebari. Unde trebuie cautate cauzele vulnerabilitatii individuale? In dezvoltarea psihica sau biologica a fiecaruia? Iar in cazul in care intervin predispozitiile genetice, in ce circumstante se exprima aceste aptitudini? Intrebari la care oamenii de stiinta incearca sa gaseasca raspunsuri atat prin intermediul studiilor clinice si epidemiologice, cat si al expe­rimentelor; si cum oamenii nu pot fi drogati pentru ca stiinta sa afle ce-i deosebeste pe unii de altii, solutia o reprezinta studiile pe animale.

Este vorba mai ales de cele pe maimute si soareci, avand in vedere ca, in laborator, aceste vietuitoare dobandesc comportamente de dependenta destul de asemanatoare celor dezvoltate de om. In ceea ce ne priveste, cercetatorii au reusit sa stabileasca de-acum fara tagada, prin observatii clinice si studii fondate pe interviuri, ca expunerea precoce la un drog intareste vulnerabilitatea la dependenta fata de el si chiar fata de altele. Este cazul alcoolului, in principal.

Oameni si soareci
In 2002, in Franta, un grup de cercetare asupra dependentei de alcool si a far­ma­codependentelor a aratat ca la soa­reci alcoolizarea fetala modifica sensi­bili­tatea la efectele anumitor droguri, fapt ce demonstreaza ca expunerea precoce la etanol reprezinta un factor de risc important. La fel se intampla si in cazul nicotinei: la soareci si la maca­cii rhesus, expunerea prenatala alte­rea­za durabil in creier sistemul de neuro­transmisie, care utilizeaza sero­to­nina marind numarul de receptori dedicati acestui neuromediator. Potrivit echipei lui Theodore Slotkin, de la Duke Univer­sity Medical Center (Marea Britanie), acest fenomen face animalele respec­tive mai vulnerabile la dependenta de nicotina pe parcursul perioadei care la ele corespunde adolescentei.

Daca adolescenta pare cruciala pentru faza de dezvoltare in care se gaseste creierul, deosebit de sensibil la efectele evenimentelor, studii pe animale, realizate la Bordeaux de echipa lui Michel Le Moal, au demonstrat ca evenimentele stresante care le-au afectat pe mame pe parcursul gestatiei si chiar la inceputul vietii provoaca la fetus sau la nou-nascut anomalii in dezvoltarea hipocampului (o regiune cerebrala implicata in memorie) si tulburari ale axului corticotrop (reactie la stres) si ale sistemelor de neurotransmisie. Toate perturbarile par a favoriza tendinta de dezvoltare a unei dependente.

In mod evident, la animale nu pot fi studiate eventualele efecte asupra comportamentului ale unor situatii de stres precum, de exemplu, efectul cauzat de un doliu sau de pierderea slujbei; in schimb, in opinia lui Laurence Lanfumey-Mongredien, de la Institutul Inserm din Paris, ele permit analizarea precisa, prin izolarea factorilor, a interactiunilor dintre mediu si gene. Asta pentru ca oamenii de stiinta considera ca diferentele interindividuale in ceea ce priveste vulnerabilitatea la droguri sau la dependenta au radacini biologice si se bazeaza probabil pe variatiile naturale ale genelor la populatii, adica pe asa-numitii factori de predispozitie.

 
In 2004, echipa lui Pier Vincenzo Piazza, director al Institutului François-Ma­gendie de la Bruxelles, a confirmat aceasta teorie cu ajutorul unui grup de soareci alesi pe spranceana pentru sensibilitatea lor la cocaina. La inceput, soarecii au fost pusi in situatia de a-si autoadministra drogul in cantitati si in conditii (liber­tate de miscare, stres) in mod riguros identice. Rezultatul tratamentu­lui a fost ca, incepand din cea de-a doua luna, un comportament de dependenta s-a dezvoltat in mod progresiv doar la 17% dintre rozatoare, ceea ce inseamna ca exista o fragilitate de origine strict biologica fata de un produs psihostimulant.

Si nimic nu le interzice oamenilor de stiinta sa speculeze ca interactiunea dintre contextul ambiental si social, nivelul de expunere la un drog si terenul de predispozitie genetica poate juca un rol similar si in cazul speciei umane, la fel cum predispozitia spre hipertensiune arteriala pune in joc diferiti factori genetici care se vor exprima diferit, potrivit evenimentelor si modului de viata al individului. La om, vulnerabilitatea de origine genetica intra in interactiune cu factori multipli de fragilizare sau de rezistenta de origine sociala si psihologica.

Lantul dereglarilor
Toate substantele capabile sa creeze dependenta provoaca, in faza initiala a consumului cel putin, o descarcare de dopamina in nucleul accumbens, o zo­na din sistemul limbic si din cortexul pre­frontal, incepand de la o arie con­si­de­­­ra­ta drept placa turnanta a de­pen­den­­t­ei: zona tegumental-ventrala. Ac­ti­va­­te de droguri, zonele care apartin cir­cuitu­lui recompensator antreneaza o senzatie de satisfactie fizica si psihica deosebit de intensa, pe care drogatul va incerca sa o recreeze, de unde si dependenta.

In amonte si in interactiune cu circuitul dopaminei, intra in joc alte sisteme de reglare, printre care cel al echilibrului intre alti doi neurotransmi­tatori, noradrenalina si serotonina. Toate drogurile, cu exceptia nicotinei, perturba acest echilibru chiar multe luni dupa ultima priza, mergand pana la a decupla aceste doua sisteme, asadar zamislind ceea ce specialistii numesc hiperactivitate noradrenergica, tradusa printr-o senzatie de disconfort si de suferinta psihica.

Pare ca, pentru toxicomani, singura posibilitate de a suporta aceasta sufe­rinta este intoarcerea la drog, explica Jean Pol Tassin, neurobiolog la Collège de France. El precizeaza ca alcoolul, in mod deosebit, este un extraordinar perturbator al celor doua sisteme, fapt ce ar putea explica dependenta puter­nica pe care o induce.

Dar, daca o noua doza de drog face mai suportabila hiperac­tivitatea noradrenergica, tot ea intretine si dezechilibrul dintre neurotransmitatori. Ca atare, diferentele de sensibili­tate dintre o persoana si alta ar putea depin­de de variatiile „soliditatii“ echi­libre­lor intre sistemele noradrenanlinei si sero­toninei. Iar aici gasim interactiu­nile mediu-gene. Pentru ca, daca este posi­bil ca un teren genetic sa fragilize­ze acest cuplaj, soliditatea celui din urma depinde in mare masura si de istoria individuala.

Antidotul care nu exista
Tratamentul ideal, de care oamenii de stiinta par a se afla inca departe, ar trebui sa fie capabil sa conduca pacientul pana la usa de iesire din dependenta fara a mima actiunea drogului. Un astfel de tratament inca nu s-a inventat, principalele arme farmacologice in serviciul pacientilor limitandu-se la substitute, de la patch-urile cu nicotina la metadona.
 
In prezent, numeroase laboratoare isi concentreaza eforturile in directia obtinerii unor molecule capabile sa intrerupa ciclul infernal al dependentelor. Oamenii de stiinta au identificat o familie de receptori (D3) ai dopaminei situati pe membrana neuronilor din nucleul accumbens si au observat ca la animale, daca acesti receptori sunt blocati, consumul scade simtitor, la fel ca si riscul de recidiva a dependentei de cocaina, tutun sau alcool, spune Bernard Le Foll, de la Centrul de Cercetari asupra Dependentei din Toronto, Canada.

De asemenea, receptorii CB1, descoperiti la inceputul anilor ’90, sunt activati de canabinoizi, substante chimice pe care le regasim in canabis, dar care sunt produse si de organism, caz in care vorbim de endocanabinoizi; acestia din urma regleaza mai ales echilibrul dintre diferiti neurotransmi­tatori ai creierului, intre care dopamina si glutamatul sunt doua elemente-cheie ale dependentei. Iar consumul regulat de nicotina, de alcool, de cocaina sau de heroina antreneaza o hiperstimulare a sistemului endocanabi­noid, amplifi­cand dereglarea nivelului de dopamina si a celui de glutamat in creier.

La mai putin de 10 ani dupa descoperirea receptorilor CB1, o molecula capabila sa-i blocheze la animalele sanatoase a fost identificata de catre cercetatorii de la Sanofi-Aventis, care au inceput sa dezvolte Rimonabant (un medicament antiobezitate) si sa-l testeze pe rozatoarele carora le-a fost indusa dependenta de nicotina, alcool, cocaina si opiacee. Rezultatele s-au dovedit deosebit de promitatoare in ceea ce priveste nicotina si alcoolul, rozatoarele reducandu-si numarul dozelor la mai bine de jumatate. „Dupa o luna de abstinenta, interesul animalelor pentru aceste substante pare a se diminua chiar si atunci cand animalele sunt expuse unor situatii in care le-ar putea consuma“, a explicat Caroline Cohen, responsabila a grupului de psihofarmacologie al laboratorului.

In prezent sunt in curs teste clinice pentru validarea unor rezultate similare asupra oamenilor, dar tabloul se complica enorm cand vine vorba de fiinte umane. Este si cazul unei alte tehnici indraznete, care, in loc sa actioneze asupra receptorilor, vizeaza vaccinarea organismului impotriva nicotinei si a cocainei. Validata la animale, tehnica rezida in injectarea unor anticorpi elaborati special pentru a capta si bloca produsul activ in sange inainte sa ajunga la creier, „imunizand“ astfel pacientul contra placerii provocate de consumul substantei. Exista insa un mic inconvenient: este suficient ca persoana vaccinata sa fumeze 5 tigari sau sa consume o cantitate redusa de cocaina pentru ca anticorpii prezenti in sange sa fie saturati, iar „imunitatea“ sa se duca pe apa Sambetei.

Foto: Red Dod

FACTS


Ereditate sau...
Mai multe studii au stabilit existenta unui lant care face legatura intre repetitiile evenimentelor stresante, productia, in anumite regiuni ale creierului, de hormoni glucocorticoizi – semnatura biologica a reactiei de stres –, multiplicarea receptorilor neuronali ai acestor hormoni si cresterea productiei de dopamina. Altfel spus, stresul repetat, amplificand nivelul de baza al dopaminei, predispune si mai tare la dependenta sistemul nervos.



 
In clipa de fata nu exista nicio dovada a transmiterii ereditare a aptitudinii pentru de­pen­denta. Si asta nu pentru ca oamenii de stiinta n-ar fi cautat-o. Incepand din anii ’90, numeroase studii au fost orientate tocmai in acest sens, in mod deosebit cele privitoare la alcoolism. Totusi, de fiecare data cand cercetatorii au pretins ca ar fi pus mana pe va­riatia genetica direct responsabila, rezultatele n-au reusit sa convinga comunitatea stiintifica. Desi toate substantele actioneaza asupra creierului si provoaca o descarcare de dopamina in circuitul neuronal asa-numit al recompensei, ele nu o iau toate pe aceleasi trasee.

Acest fapt le confera specificitatea si potentialul de dependenta mai mult sau mai putin subliniat. In functie de drog, comportamentul dependentei se instaleaza mai mult sau mai putin rapid, plecand de la un consum ocazional si terminand cu unul problematic, care produce dependenta. Progresia, natura si gravitatea pagubelor/daunelor fizice, psihice si sociale sunt asadar legate de periculozitatea specifica produsului respectiv si de capacitatea lui de a provoca dependenta.

EXPERTS


Dependentii de acasa
Suntem un popor de stre­sati. Deci oricand suscep­tibili sa ne cautam refugiul in alcool, in calmante si in multe pachete de tigari. E adevarat ca stupefiantele sunt interzise prin lege, dar daca faceti o plimbare, seara, prin curtile liceelor bucurestene, e imposibil sa nu zariti cate o seringa folosita aruncata la repezeala langa gard. In anii 2000-2002, prevalenta nu era deloc scazuta in comparatie cu celelalte tari ale Europei. Eram chiar pe unul dintre locurile fruntase la consumul de heroina la varste mici (varsta de debut era 11 ani), la frecventa recaderilor dupa curele de dezintoxicare si nu stateam prea bine nici la decesele prin supradoza.

Studiile noastre au aratat ca toxicomanii provin din toate categoriile sociale: de la cei mai saraci – care fura de pe strada si devin dealeri la randul lor pentru a-si asigura doza zilnica –, pana la cei mai bogati, care-si dau juma­ta­te din avere pe droguri, iar cealalta jumatate pe cure de dezintoxicare. Am participat intre anii 1998-2002 la un studiu desfasurat de Institutul de Sanatate Publica Bucu­resti in universitati si licee, eu ocupandu-ma de lotul de tineri toxicomani internati in centrul de dezinto­xi­care din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Al. Obre­gia“. Timp de un an, am facut vizite sapta­ma­nale in acest centru, am vorbit cu pacientii, i-am vazut in niste momente cumplite, le-am ascultat povestile. Am fost foarte impresionata si cred ca ar trebui sa luam mai in serios cu totii aceasta problema, pentru ca, dincolo de statistici, drogurile reprezinta o amenintare cat se poate de reala.

Dependentele exista de cand lumea si pamantul. Natura umana nu s-a schimbat prea mult: dintotdeauna s-au aflat printre noi indivizi mai „slabi de inger“, care nu pot functiona fara ceva de care sa se agate. Acel „ceva“ poate fi orice: un drog, un joc de noroc, un joc video, mancarea, sexul – dupa cum e moda vremii. Toate dependentele sunt periculoase, deoarece ingradesc libertatea individului: un dependent nu mai e stapan pe viata lui, pe care i-o controleaza acel „ceva“ de care e dependent. Si de aici se poate ajunge la situatii dramatice: intoxicare, izolare, alienare, deces prin supradoza sau prin suicid. Nu criteriile de diagnostic construiesc patologiile; exista un anumit teren de care se lipesc dependentele, iar consecintele variaza de la individ la individ, in functie de experientele fiecaruia.

 
Tag-uri: dependenta | droguri