Corpul – materia gandirii

Suprematia emotiilor asupra ratiunii

Am putea sa ne vindecam depresia sau anxietatea fara medica­mente? Ar putea fi de ajuns cateva miscari oculare pentru a ne simti psihic mai bine? Corpul, ca mijloc de actiune asupra psihicului, a revenit la moda printre terapeuti. Si atunci creierul? Un organ ca oricare altul. Gata cu inteligenta pura a computerelor, cu care s-a presupus ca seamana acest organ. Fara trupul si med­iul care l-au modelat, creierul n-ar fi nimic. Cei mai multi adepti ai noului curent sunt neurobiologi.

• Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Potrivit lor, spiritul nu se poate emancipa de trup. „Nu creierul se afla la originea actiunilor noastre, ci cunoasterea – ansamblul proceselor mentale care ne permit sa gandim, sa ne amintim de lume„, spune Marc Jeannerod, de la Institutul de Stiinte Cognitive din Lyon. Majoritatea teoriilor de acest fel conduc spre rezultatele obtinute de celebrul neuropsihiatru Antonio Damasio si fac apel la lucrarea sa majora Eroarea lui Descartes.

Damasio afirma ca gandurile noastre sunt orientate de emotiile pe care le traim. Mai exact, de ceea ce el a numit „insemne somatice”. In acord cu experiente traite sau imaginate, noi am codifica, in retele neuronale, stereotipuri, „modele de stari corporale”. Vederea unui jandarm va solicita marca somatica alocata experientei deja traite sau doar fictive sa se activeze. In acel moment, se vor excita automat diferite regiuni cerebrale, precum amigdalele sau anumiti centri hipotalamici.

Damasio vs Descartes

Rezultatul: o accelerare a ritmului cardiac si un sentiment de vinovatie, o conduita specifica fata de omul in uniforma. Precablaj innascut Dupa Antonio Damasio, chiar si o intrebare cu multiple variante de raspuns, pusa la un examen, activeaza insemnele somatice: raspunsul corect e identificat cu ajutorul emotiilor ce se declanseaza la vederea fiecarui raspuns propus. Aceste insemne sunt rezultatul unui „precablaj innascut”, fruct a milioane de ani de evolutie. „Semnele somatice rezulta din activitatea cortexului orbitofrontal”, precizeaza Olivier Koenig, profesor la Universitatea din Lyon. Spre aceasta regiune converg semnale din arii cerebrale incarcate cu informatie senzoriala.

Asta explica de ce lezarea regiunii respective altereaza comporta­men­tul. Cel mai faimos caz este acela al lui Phineas Gage din Vermont, SUA, al carui craniu a fost strapuns de o bara. Rana l-a transformat pe seriosul si res­pec­tuosul Gage intr-un monstru neobrazat, incapabil sa ia cea mai neinsemnata decizie. In ce consta eroarea lui Descartes? Conform lui Damasio, Descartes se insela luand in considerare existenta naturala a unui suflet.

Damasio spune contrariul: alterarea procesarii emotiilor schimba personali­tatea si capacitatea de a rationa. Suprematia emotiilor asupra ratiunii este un fenomen binecunoscut – de milenii la oameni, de cateva decenii la animale. Sa luam cazul sobolanilor. Cand regiunile implicate in activarea sentimentului de frica, precum amigdalele, sunt supraexcitate, cortexul frontal al animalului se blocheaza. Anglo-saxonii numesc acest fenomen flooding – o inundatie emotionala ce impiedica actiunile planificate. Cat priveste alegerile irationale dictate de afect, nimeni nu le-a negat vreodata existenta. Emotia si empatia pot conduce la alegeri perfect irationale.

Dualismul motiv-emotie

Creierul nu poate functiona la rece, aidoma computerelor – aceasta este teza sustinuta de Joseph LeDoux, profesor la Centrul de Stiinte Neurologice al Universitatii din New York. El a aratat ca fiziologia ce caracterizeaza fuga in caz de pericol (cresterea fluxului sanguin, accelerarea respiratiei etc.) apare cu mult inainte ca noi sa avem constiinta pericolului. E vorba de ceva predefinit, ce ne permite sa reactionam in timp scurt – de exemplu, la miscarea unui sarpe sau a unui urs care se indreapta spre noi. Identificarea si recunoasterea constienta a stimulului, sarpe sau urs, survine abia mai tarziu. Ne putem intreba daca informatiile senzoriale sunt indispensabile nasterii emotiilor.

„Observatiile asupra organelor vatamate ale persoanelor a caror maduva e lezata sunt revelatoare”, noteaza Olivier Koenig. „Cu cat leziunea se afla mai sus in maduva, cu atat mai putin par sa aiba emotii persoanele afectate. Iar daca leziunea survine la nivelul cervical si impiedica toate perceptiile venite din corp, per­soa­na pretinde ca nu mai are emotii deloc. Dar daca studiem comporta­mentul celui afectat, vom observa ca pacientul isi conserva emotiile, insa intr-o stare latenta.” Absenta ar fi atunci contra­ba­lan­sata de reprezentarile mentale pe care acesta le are despre propriul corp, cam in felul cum isi simte ologul mem­brele-fantoma, care, desi amputate, par sa-i transmita senzatiile de odinioara.

Dar atunci ce loc ii mai ramane motivatiei sau aptitudinilor abstracte de a fi om? „Joseph LeDoux a redus comportamentele umane la conditionari emotionale”, spune Marc Jeannerod. „Biologia e contrastanta, iar gandirea noastra este constransa de limitele mecanismelor cerebrale, insa creierul, utilizand toate mijloacele de care dispune, ajunge pana la situatia de a ne sustrage propriului destin.” Sinele si neuronii-oglinda Dincolo de corpul care il controleaza, creierul uman poate sa depaseasca determinismul biologic, obtinand o libertate suplimentara.

Ce este aceasta libertate si de unde vine ea? N-o fi chiar o functie a trupu­lui? Inca din 1980, cercetarile din domeniul stiintelor cognitive sugerau ca gandirea noastra ar fi o „idealizare a corpului”, ca spiritul si-ar avea resedinta in „ideea corpului”. Exemplul exemple­lor: vorbirea. Potrivit lui Marc Jeanne­rod, „pentru a intelege lumea, creierul isi construieste propriile reprezentari: imitam ceea ce fac altii sau fenomene la care suntem martori.”

Daca n-a fost con­di­tionat genetic, cum explicam faptul ca un copilas invata sa vorbeasca si ca poate formula fraze pe care nu le-a auzit niciodata? In 1996, Giacomo Rizzolatti, de la Universitatea din Parma, a descoperit ca intelegerea limbajului are loc printr-un proces de imi­tare a celorlalti, in acesta fiind im­pli­cate grupuri de neuroni speciali, pe care i-a numit neuroni-oglinda sau siste­me-oglin­da. „La baza cunoasterii se afla corpul”, spune Giacomo Rizzolatti.

„Sistemul-oglinda e cel care permite intelegerea fundamentala. Este impo­sibil sa intelegi un protocol experimen­tal fara sa ti-l imaginezi.” Conform filosofului Alvin I. Gold­man, gandirea umana trebuie, pentru a intelege un fenomen inedit, sa opereze sistematic ceea ce se numeste un embodiment (a te pune in pielea altuia). „Teoria e corecta in ceea ce priveste dezvolta­rea intelectuala a copilului, care incepe prin a imita pentru a intelege”, spune Giacomo Rizzolatti. „Adultul apeleaza mai putin la acest embodi­ment, el ser­vindu-se de simboluri. Siste­mul-o­gli­n­­da valideaza ceea ce gandea filosoful Mau­rice Merleau-Ponty in anii ’60, si anume ca, pentru a intelege ceva, trebuie sa traiesti ceea ce cauti sa intelegi.”

FACTS

Trei creiere intr-unul singur

Imensa diversitate a functiilor exercitate de creier i-a adus pe unii neurofiziologi in situatia de a nega unicitatea acestuia. Cel mai cunoscut exemplu este cel al creierului triunic, al lui Paul MacLean. Neurofiziologul vorbeste despre trei tipuri distincte de creier, aparute unul dupa celalalt in cursul evolutiei: la baza se afla creierul reptilian, insarcinat cu reglarea functiilor fiziologice primare si cu unele conduite primitive, imediat deasupra se gaseste creierul paleomamifer, reprezentat de sistemul limbic, considerat centru al emotiilor, iar peste amandoua se afla cortexul neomamifer, sediu al functiilor complexe ale gandirii. Cercetarile recente tind sa demonteze aceasta teorie, deoarece este dovedit ca absolut toate regiunile cerebrale sunt interconectate, fapt ce duce la imposibilitatea negarii caracterului unitar a ceea ce pare a fi (si chiar este) un singur organ.

Ce este emotia?

Dupa cum apreciaza numerosi specialisti, emotiile sunt procese fiziologice care participa la mentinerea echilibrului general al organismului. Ele rezulta din interactiuni inconstiente intre stimuli externi si interni si intre anumite arii cerebrale. Aces­te procese sunt universale si, cel mai adesea, innascute, chiar daca educatia poate modela expresia. Ele pot ramane la stadiul inconstient sau se pot manifesta ca o stare de proasta dispozitie difuza, ce poate rabufni in entuziasm sau, dimpotriva, in des­cu­ra­­jare. Totodata, emotiile pot ajunge in zona constientului sub forma de sentimente primare, precum frica, bucuria, tristetea, furia, sau de sentimente secundare, ca gelozia, orgoliul sau jena.

CITESTE SI:

• Credinta se naste in creier
• Creierul uman are „superviteza” de reactie
• Un creier in forma, chiar si la 115 ani