Planeta gigantilor

Multinationala in locul statului
Anii urmatori au reprezentat, intr-adevar, epoca fuziunilor si a achizitiilor: banci, corporatii de media, grupuri industriale au constatat ca era mult mai rentabil sa fuzioneze cu concurentii sau sa-i inghita, decat sa se lupte cu ei. Fuziunea Daimler-Benz cu Chrysler, a grupului Thyssen cu Krupp, a bancii Citicorp cu Travelers, a MCI Communications cu WorldCom au fost la vremea lor fascinante pentru presa si pentru analistii economici.

In primul rand, era vorba de tranzactii de miliarde de dolari, care creau niste giganti mondiali cu o forta economica fara termen de comparatie in istorie; numai in 1997, s-au incheiat fuziuni si achizitii in valoare totala de 1.600 miliarde de dolari. In al doilea rand, dimensiunea grupurilor proaspat formate a atras atentia analistilor asupra faptului ca marile companii private, intrate sau nu in jocul fuziunilor, au ajuns sa concentreze mai multa avutie decat state intregi.

• De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
• De ce oamenii care sforăie nu se trezesc din cauza propriului zgomot?

Presa constata cu stupefactie in 1998 ca General Motors avea o cifra de afaceri mai mare decat produsul national brut al Danemarcei, Exxon decât cel al Norvegiei si Toyota decât cel al Portugaliei. Expansiunea corporatiilor in deceniul trecut s-a datorat tendintei statelor de a privatiza cat mai mult din ceea ce pana atunci se aflase in monopolul lor, cu intentia de a scapa de niste treburi pe care nu mai aveau nici bani, nici chef sa le administreze.

Intre 1990 si 1997, guvernele au vandut catre sectorul privat active de 513 miliarde de dolari, din care 215 miliarde numai in Uniunea Europeana. Faptul ca si-au cedat din avere a insemnat insa, in timp, pentru statele vanzatoare o pierdere de autoritate, iar unii economisti au inceput sa vorbeasca despre un nou model de organizare ierarhica a lumii, unde, in loc de state, legea o vor face multinationalele.

In anii ’90, forta unei companii a inceput sa se masoare dupa capacitatea ei de a se extinde si de a cuceri piete noi, domenii in care pana atunci nu intrase, tehnologii pe care pana atunci nu le incercase. Din punct de vedere geografic, loc era destul: tarile din Europa de Est abia asteptau investitii straine, America Latina ii primise bine pe investitorii din nord, iar Asia inghitise si continua sa inghita banii unui Occident entuziast fata de ritmul in care cresteau „economiile in curs de dezvoltare” de aici. Politic si juridic vorbind, tratatele si initiativele care demolau treptat barierele vamale pregateau bine terenul pentru investitii in toate zonele importante.

Si gulerele albe se sifoneaza
Elanul privatizarilor si al fuziunilor a costat, insa, suficient de mult pentru a-i determina pe directorii marilor companii sa taie din cheltuieli pe orice cale. In folosul eficientei, s-au facut concedieri masive (de pilda, fuziunea companiilor farmaceutice Glaxo si Wellcome a insemnat numai in primul an desfiintarea a 7.500 de locuri de munca – o zecime din personal) si, tot in folosul eficientei, companiile au inceput sa-si transfere productia in tarile unde costul fortei de munca era indeajuns de redus si materia prima indeajuns de ieftina ca sa le asigure economii rezonabile.