Bucatarul indragostit

Mancarea este, de departe, cel mai erotic lucru din viata unui barbat. Sau, ca sa nuantez un pic, cel mai erotic lucru care dureaza in viata unui barbat. Un cozonac nu te va insela niciodata, o ciorba de burta nu-ti va spune vreodata ca are migrena, iar delicatese in sine extrem de scumpe, precum trufele sau cavia­rul, nu vor cere periodic bani pentru reimpros­pa­tarea garderobei. Arta culina­ra este arta de a ajunge singur la orgasm de toate felurile (fizic, voyeurist sau pur intelec­tual) fara ca asta sa te trans­for­me neaparat in discipolul lui Onan. Iar iubirea mediata astfel, inclusiv trecuta prin prajeli si sosuri grele, de consistenta abominabila a unui rantas chiar, are o puritate pe care nici diamantul de sare din Casmir nu o poate egala. A oferi hrana partenerei tale reprezinta un gest mitic, care intoarce omul la radacinile Fiintei. Codul de bare emotional al unei paella cu orez negru si fructe de mare se stanteaza definitiv pe memoria afectiva a oricarei femei doar un pic mai sensibile decat un trunchi de copac. O portie de melci cu unt frantuzesc, patrunjel si usturoi ori una de oua de prepelita umplute cu foie gras elimina oricand balastul ipocrit al cuvintelor dintr-o declaratie senzuala.

Dar cel mai profund lucru pe care-l poate face un gastronom este nu sa ofere mancaruri si sentimente alese, ci sa le produca el insusi, sa le aduca ofranda cu ale sale experte manute in templul iubirii care, de la o civilizatie la alta, se numeste bucatarie, biblioteca, dining, living sau dormitor. Dragostea nu dureaza decat cel mult trei ani daca focul acestui athanor, care este plita sau aragazul, nu este intretinut constant cu subtile dovezi de devotiune. Eu fac asta dimineata de dimineata, scandalizand deopotriva frigiderul si camara cu combinatii imprevizibile ale ingredientelor culese trudnic din piata, de la hypermarket sau, dupa sezon, din gradina personala. Multumirea de a-mi sti iubita satula imi tine de hrana sufleteasca pana in zorii zilei urmatoare, cand cea dintai erectie a imaginatiei mele ii este, din nou, dedicata.
Exegi monumentum! A arhitectura savant savori, miresme si nobile damfuri te apropie, prin iubire, de dumnezeire. Faci lumea din nou, o posezi, ti-o asumi plenar, apoi o impartasesti. Miracolul se va intampla din nou, reintrupandu-se intr-un sufleu, o musaca sau o tarta. Vei vedea cum lumea creste, indragostita de propria-i blasfemie, asemenea unui aluat in care ai picurat esentele…

P.S. Dupa cum vedeti, orice propunere de a trata editorial gastronomia ma impinge la mici deliruri erotice. O fi bine, o fi rau?!? Mananc – nu plang. Mananc – nu plang. Mananc. Gatesc. Exist.

Foto: Victor Ciupuliga