Prima pagină Timp Liber

Ultima carte pe care as citi-o (martie): Spuma zilelor

Lucian Vasilescu 03.09.2007 | ● Vizualizări: 129
Ultima carte pe care as citi-o (martie): Spuma zilelor     Ultima carte pe care as citi-o (martie): Spuma zilelor + zoom
Galerie foto (2)

Daca ar fi sa aleg unde si cum sa-mi petrec seara cea de pe urma, as cere ragazul acesta la un tarm de mare in care apune Soarele si, in vremea in care acesta ar adormi in ape, as reciti, pana la ultima geana de lumina, Spuma zilelor.

„Exista doar doua lucruri: dragostea, in toate felurile, cu fete frumoase, si muzica. (...) Restul s-ar cadea sa dispara, caci restul e had.“  Nu-i decat o poveste de dragoste. S-a spus despre ea ca este cea mai frumoasa poveste de dragoste care a fost scrisa vreodata; pentru mine este cea mai frumoasa dintre toate cele pe care le-am citit vreodata. Colin si Chloé ii cheama pe indragostiti; si mai e si-un soricel care le era prieten. Dragostea lor facea ca lumea sa devina un taram fantastic, unde singura realitate, asa cum indeobste o cunoastem, era realitatea iubirii lor. In rest, totul devenise posibil: de pilda, Colin canta jazz la pianocteil, un instrument intrucatva asemanator pianului dar care, spre deosebire de acesta din urma, pregatea alambicate alcooluri-cocteil, asortate fiecarei apasari de clapa, fiecarei melodii in parte. Dar lumea risca astfel sa devina prea frumoasa, prea buna. Si atunci Chloé s-a imbolnavit: un nufar urias a pornit a-i devora plamanii. Iar nufarul nu putea fi rapus decat cu alte, multe, flori. Pe care, pentru a le cumpara, Colin a fost nevoit sa vanda tot ce avea, apoi sa-si ia o multime de slujbe absurde. Cu toate acestea, nufarul crestea, de neoprit. Iar lumea redevenea ceea ce fusese pana la dragostea lor: un taram asemenea slujbelor lui Colin, absurd, meschin, abject, mizerabil. Pana la capat. Pana cand fata moare si cartea se termina.
„– Da, spuse Colin, si soarele apune... 
– Poate sa rasara iar, il incuraja antichitarul.
– Nu cred, spuse Colin. Raul e undeva in adanc.“
Intr-adevar, raul e undeva in adanc. In adancul care a inghitit acum si Soarele, vestind ca si timpul meu s-a terminat. Daca mi s-ar fi ingaduit sa mai zabovesc putin, as fi putut totusi vedea cum valurile inchipuiau din spuma lor fosforescenta cuvinte, poate acestea: „Te voi iubi pana la sfarsitul timpului, si inca multa vreme dupa aceea...
Restul s-ar cadea sa dispara, caci restul e had.“

Spuma zilelor, Boris Vian
Disponibila in biblioteci in editia Editurii Pentru Literatura Universala (1969) si posibil in librarii in editia Editurii Humanitas

Tag-uri: Spuma zilelor

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI