O alta istorie

Astfel, istoria individului contemporan se schimba, cu conditia accesului minim la multimedia. Vreme de mii de ani, actul de a face cunoscut peste generatii felul in care arata un om intampina dificultati serioase. Numai personalitatile sau cei foarte bogati isi permiteau serviciile unui sculptor sau ale unui pictor care sa le imortalizeze trasaturile. Un exemplu concludent: faptul ca stim, cu aproximatie, cum arata Alexandru Macedon se datoreaza unei sculpturi, nu mai mare decat buricul degetului, care a ajuns pana la noi printr-un noroc, fiind descoperita in mormantul regelui macedonean Filip al II-lea, ramas intact pana in urma cu vreo 30 de ani.

O oarecare democratizare a accesului la imagine s-a produs o data cu aparitia fotografiei. Insa si aceasta inventie avea sa astepte decenii bune pana sa devina larg accesibila. De la sfarsitul secolului al nouasprezecelea si pana dupa al doilea Razboi Mondial, a te fotografia reprezenta un veritabil eveniment, iar a inregistra cinematografic oameni obisnuiti – o intamplare colosala. Iata de ce rasfoirea, din cand in cand, a albumului cu fotografii era aducatoare de mari emotii. Oamenii isi bazau istoria proprie mai ales pe amintirile depozitate in neuronii proprii, decat  pe cele fixate pe suportul de hartie sau celuloid. Un lucru nu neaparat rau, pentru ca astfel omenirea era parca mai vie, mai rafinata si mai complexa.

• Duminică, 21 decembrie 2014, ora 20.00 va avea loc premiera naţională a piesei de teatru ,,Declick”,…
• Introducere in CABALA

In ultimul deceniu, raspandirea si ieftinirea aparatelor foto-video digitale, plus explozia internetului, au dus la o inflatie de imagine si de sunet home-made. Un copil nascut, sa zicem, in anul 2000 va avea la maturitate o cantitate incomparabil mai mare de "istorie proprie" in format foto-audio-video decat unul nascut cu cateva decenii in urma. Parintii se vor fi silit din prima clipa de viata a progeniturii lor sa o imortalizeze in felurite chipuri si cat mai des cu putinta. Observatia este valabila nu doar in privinta celor mici. Maturii nu sunt nici ei mai cumpatati in a-si inregistra digital propria viata, propria istorie, deci. Si daca tot ai ajuns proprietarul unei cantitati imense de imagine, tentatia imediata este sa o imparti cu ceilalti. Astfel, pe world wide web, au aparut portalurile pe care poti gazdui fotografii proprii, vizibile de catre orice persoana care detine o conexiune internet.

A te arata lumii – la petreceri, in vacanta, in cele mai banale ipostaze ale vietii – a devenit un fapt de bon ton. Dupa ce entuziasmul postarii propriilor portrete le-a mai trecut, internautii au purces la scanarea fotografiilor de familie. Asa s-a nascut o noua moda care bantuie photo-site-urile: aceea de a darui stramosilor tai (le-o fi convenind?) o noua viata virtuala, postandu-le fotografiile (unele vechi de mai bine de un secol) pe internet. Moda are o latura practica vadita: comemorarea disparitiei unei persoane se poate face acum si prin plasarea unui portret si a unei scurte istorii pe portalurile cu trafic mare de vizitatori. Inceputul a fost facut de americani in urma cu cativa ani, prin lansarea pe net a cimitirelor virtuale. Acestea permit nu doar gazduirea unor generoase epitafuri, ci si "aprinderea" de lumanari. Virtuale, bineinteles. Chiar si in viata fiind, nici un individ nu mai este sigur pe propria sa istorie. Aceasta poate fi modificata de contemporani, cu impact mediatic destul de mare. Cel mai recent exemplu este acela al unor politicieni americani care s-au straduit sa-si conceapa biografii cat mai convingatoare in cea mai mare enciclopedie online, Wikipedia, al carei continut este alimentat de oricine doreste.

Numai ca inamicii politici au modificat unele date, subliniind caricatural anumite trasaturi ale victimelor: de pilda varsta senatorului Robert Byrd, 88 de ani, considerata de catre unii a nu mai fi potrivita cu luarea de decizii majore, a devenit pe Wikipedia 180 de ani!

Istoria, asa cum o stiam pana nu demult, ghidata de cronicari si de specialisti, se transforma datorita internetului in opera colectiva. La randul lor, povestile despre noi insine vor fi spuse mai mult prin imagine digitala decat prin traire, amintire si emotie.