Prima pagină Travelling

Drumet pe Coasta Sclavilor

Redactia Descopera.ro | 02.06.2007 | ● Vizualizări: 310
Drumet pe Coasta Sclavilor     Drumet pe Coasta Sclavilor + zoom
Galerie foto (24)

Lomé, capitala statului Togo. Capete de hiena uscate isi asteapta musteriii pe o taraba din piata Akodessewa. Inspaimantator? Nicidecum. Mai degraba misterios, captivant si farmaceutic; ne asigura Florin Iorganda, care a explorat de curand un colt exotic al Africii Negre...

Cand pornesti spre Africa, stii deja, din auzite, o multime de lucruri, dintre care unele te incanta, altele – cele mai multe – iti dau fiori. Pentru toti cei care planuiesc sa se avante pe Continentul Negru, iata, in loc de „sfaturi de calatorie“, un comentariu practic: 5 mituri despre Africa Neagra vs. experientele proprii.

1. A calatori prin Africa este periculos. Da si nu. Da, daca nu te documentezi indeajuns si cauti cu orice pret adrenalina. Cand pasii te poarta catre Nigeria, Congo, Ciad sau Liberia, ai face bine sa iti iei biletul doar pentru dus; in cel mai bun caz, vei fi evacuat de elicopterele ONU. Cand insa te indrepti catre tari precum cele care fac obiectul prezentului articol, bunul-simt, o minima prudenta si informatiile solide sunt de ajuns pentru a te tine departe de orice necaz. Iar africanii te vor surprinde cu siguranta prin generozitatea, protectia si ospitalitatea pe care ti-o pot arata in anumite situatii.

2. Africa este o destinatie scumpa pentru ceea ce ofera. Adevarat. Zborurile, inchirierea unei masini, hotelurile, supermarketurile, toate sunt de cateva ori mai scumpe decat in restul lumii. Asta daca nu te-ai hotarat sa traiesti pe perioada calatoriei ca un african autentic. Exceptie ar putea face circuitele all inclusive, care iti garanteaza cat de cat confortul, siguranta si calitatea la un pret rezonabil. Africa de Vest, pe care o voi descrie intr-o serie de articole, este deficitara la acest capitol, oferta respectiva referindu-se mai degraba la nordul maghrebian, decat la zona subsahariana.

3. A calatori în Africa este dificil, inconfortabil si aleatoriu. Adevarat. Adevarat, adevarat! A calatori in Africa e o loterie, un supliciu si, cu siguranta, o experienta de neuitat. Am parcurs continentul cu piroga, catarat pe camioane, cu jeepuri si pe dromaderi, in autobuze si microbuze supraincarcate. Traseele sunt foarte lungi, drumurile dificile, iar soferii – departe de a face diferenta dintre transportul de calatori si cel de marfa. De cele mai multe ori, calatoresti o zi sau doua pentru a ajunge la o destinatie care se poate dovedi deceptionanta. Orasele sunt aglomerate, murdare si foarte, foarte poluate – practic, aici ajung din Europa masini vechi de cateva zeci de ani, la care europenii au renuntat de mult.

4. Nu e sigur ca vei intalni animale salbatice in mediul lor. Adevarat si fals. Atunci cand am vazut pentru prima data hipopotami in fluviul Niger, am fost sfatuit sa fiu multumit cu jumatatea lor superioara, pe care “nu multi apuca sa o vada atat de aproape”. Dupa sase luni, la doar trei kilometri de orasul Niamey, am vazut o intreaga familie de hipopotami iesita la soare pe o insulita din largul fluviului. Oricum, reteta cea mai sigura pentru iubitorii de animale este sa aleaga destinatiile in care turismul de acest gen este bine dezvoltat si unde concentratiile faunistice sunt ridicate (Kenya, Tanzania, Uganda, Africa de Sud). Africa de Vest iti ofera insa sansa de a vedea specii unice in lume, precum addaxul de Sahara, pentru care multi zoologi se aventureaza in zonele aride.




5. Calatorind in Africa, te vei imbolnavi de boli tropicale. Adevarat si fals. Exista boli de care, oricat te-ai feri, nu scapi, iar principala amenintare, indiferent de latitudine, o reprezinta malaria. Exista insa si boli impotriva carora vaccinurile sunt eficiente 100%: febra galbena (vaccinarea specifica este absolut necesara pentru a putea intra si iesi din Africa Neagra), meningita sau hepatitele. Aici, insa, intervine intotdeauna o doza de sansa (personal, nu am luat niciodata medicamente pentru prevenirea malariei si nici nu am contractat inca microbul, in timp ce multi prieteni europeni inghit cu religiozitate pastila zilnica si, cu toate astea, se imbolnavesc de malarie de cateva ori pe an), dar trebuie urmate cu strictete cateva masuri de profilaxie: igiena mainilor, consumul de apa imbuteliata sau filtrata, evitarea expunerii prelungite la soare, hidratarea si crema anti-insecte.

Concluzia?
Pentru a te bucura pe deplin, pregateste-ti cu atentie calatoria in Africa, atat din punct de vedere logistic, cat si psihic. Iar daca reusesti sa treci peste dificultatile zilnice inerente, vei descoperi in Continentul Negru un teritoriu fascinant, gazda a unui numar incomensurabil de culturi, obiceiuri si traditii.

Am trecut in acest serial african in mod intentionat de la Maghrebul dezvoltat, la Coasta Sclavilor – un adevarat petic de Africa Neagra – pentru a sublinia contrastul istoric dintre cele doua Africi.

Zona aflata pe teritoriul actualelor state Benin si Togo ii atrage in special pe temerarii dornici de a vedea locul de origine a milioanelor de africani vanduti ca sclavi pe Noul Continent. Insemnatatea economica, dar si culturala a acestei migratii fortate a fost imensa: fara ea, lumea nu ar fi cunoscut acum blues-ul si jazz-ul, rasta, Bronx-ul sau recordurile mondiale la viteza.

De-a lungul saptamanilor de calatorie prin aceasta zona, am avut prilejul sa descopar un fapt de traditie autentic, reprezentat de practicarea voodoo-ului ca mod si conceptie de viata, am intalnit peisaje exotice si oameni primitori. Din pacate, vestigiile istorice, in aceasta parte a Africii supusa umezelii, sunt inexistente; ceea ce confera unicitate Continentului Negru este mai ales faptul ca locuitorii lui isi traiesc istoria in prezent.

Din odinioara temutul regat al Abomey-ului nu s-a pastrat nimic: ghizii le arata trecatorilor un sant ce duce cu gandul la centura de aparare a intaritei capitale Dahomey, dar pentru ochiul european acesta e departe de notiunea de vestigiu istoric. Daca insa reusesti sa treci peste asta, vei descoperi ca istoria iti este revelata de chiar locuitorii actuali: pe Valea Tamberna, oamenii locuiesc in aceleasi case fortificate construite in urma cu 500 de ani si se inchina zeitatilor voodoo.

La Lomé, capitala Togo-ului, piata de „produse naturale“ concureaza cu succes farmaciile. Imaginati-va o incapere joasa, inundata de arome exotice, in care o batrana vrajitoare isi primeste clientii pe rand. In functie de afectiunea de care sufera pacientul, dar si de istoria familiei lui, reteta va contine piele de crocodil, ureche de hiena, creier de maimuta si gheare de papagal.


Toate amestecate in anumite proportii – afumate, arse sau fierte –, iar apoi aplicate sau ingurgitate la ceas de seara. Zis si facut: clientul ia dis-de-dimineata autobuzul care il duce in nordul orasului, targuieste cele prescrise la piata (poate primi drept cadou si niste ulei aromat) si se intoarce la vrajitoare, care ii prepara „medicamentul“. Trece sau nu afectiunea? Ei bine, aici chiar si calatorilor umblati prin aceasta parte a lumii le scapa raspunsul...

Locuitorii satului pescaresc Grand Popo, devenit statiunea turistica principala a Benin-ului, merg din doua in doua luni in satul invecinat, Hounsoukoe, pentru a trezi prin dansurile si cantecele lor fetisul (intruparea spiritului) menit a apara zona de hoti. Dansul in cerc dureaza pana tarziu in noapte si este, deopotriva, arta, prilej de socializare, distractie si procesiune religioasa. Temelia fetisului este udata cu rachiu de palmier, iar soclul este manjit cu sange si fulgi de gaina, sacrificata intru linistea tinutului.

Ca oriunde in satele africane, strainii sunt bineveniti atata timp cat urmeaza regulile unei societati puternic ierarhizate. Vrajitorul-sef, caruia i-am cerut ingaduinta de a fi primit in mijlocul comunitatii sale, mi-a vorbit despre importanta traditiei in coeziunea satenilor, despre continuitatea meseriei de saman din tata in fiu, dar si despre intruziunea inerenta a civilizatiei in cele mai ascunse cotloane ale Africii. Unele dintre pozele realizate de mine le-au parvenit celor din Grand Popo prin e-mail, utilizat cu fervoare de catre tinerii scolarizati ai satului.

Pentru calatorul venit din nordul arid al Sahelului, apropierea de ocean este un prilej de bucurie: peste tot culturi de manioc, mei si porumb, dar si plantatii de cacao si cafea pe platouri si pe dealuri. Muntii din Togo, desi scunzi, gazduiesc cascade racoroase si jungle pline de fluturi si de plante exotice. Toate acestea, impreuna cu aerul proaspat, inmiresmat si cu umiditatea temperata, invita la drumetie.

Coasta Sclavilor numara prea putine vestigii ale perioadei coloniale, poate si pentru ca epoca respectiva reprezinta un episod tragic al istoriei locului: de-a lungul a patru secole, Africa Centrala si de Vest a furnizat Lumii Noi 12 milioane de sclavi, dintre care se estimeaza ca doua milioane au murit pe parcursul traversarii Atlanticului. In memoria celor pusi in lanturi, la Ouidah, sub patronajul UNESCO, a fost construit monumentul intitulat Punctul fara Intoarcere.

Foto: Florin Iorganda, Tientan Ling

FACTS

Voodoo
In suburbiile Lomé-ului, se afla una din cele mai mari piete de obiecte voodoo din lume. Clientii vin aici cu retete de la saman si cumpara de la cranii de maimuta sau de hiena, la coarne de taur, testicule de leu, piele de sarpe si alte ingrediente magice. Papusile de lemn sunt folosite de vrajitori pentru a alunga blestemele si a vindeca. Indigenii, care in urma cu secole au fost dusi ca sclavi in Lumea Noua, au luat cu ei si au perpetuat limbile, obiceiurile si practicile voodoo, in coloniile din Cuba, Brazilia si Haiti.

Ganvie
Povestea fondarii acestui sat lacustru este tipic africana: membrii unui trib numit Tofinu au fost nevoiti sa caute noi teritorii, din cauza cresterii demografice si a hranei insuficiente oferite de pamânturile din nord. Vânatorii de sclavi din tribul invecinat, regatul Fon, aveau o superstitie: sa nu te aventurezi niciodata in imparatia apelor. Asa ca membrii tribului Tofinu au inaltat pe piloni, in mlastina invecinata Cotonou-ului, o asezare care, in prezent, numara circa 27.000 de locuitori. In majoritate pescari, ei isi duc viata in exclusivitate deasupra apei: casele, scoala, magazinele si dispensarul sunt, toate, constructii de lemn situate la doi metri de suprafata acesteia. Exceptie face piata de duminica, flotanta: comerciantii aduc marfuri de la oras sau din satele invecinate.


Grand Popo
Coasta reprezinta fara doar si poate punctul de maxima atractie turistica in Benin si in Togo. Intre locurile preferate, cu un minim de infrastructura, Grand Popo ocupa locul principal. Facilitatile sunt departe de standardele obisnuite in statiunile europene sau asiatice si nici plaja nu este foarte generoasa: majoritatea anului, valurile si curentii puternici fac periculos nu doar scaldatul, ci si iesirea pescarilor in larg.

Discutând cu pescarii din salba de sate care imprejmuiesc statiunea, mi s-au dezvaluit inca o data dificultatile vietii de african: coasta este concesionata companiilor de pescuit chineze, iar locuitorii abia de mai apuca sa prinda suficient peste pentru nevoile zilnice. Diferenta dintre situatia din alte zone ale lumii si cea de aici este ca in Africa banii se scurg toti in buzunarele adânci ale guvernantilor, iar politicile protectioniste, de compensare si dezvoltare alternativa sunt complet necunoscute. Dar, chiar si asa, calatorul se poate bucura de o plaja relativ curata, de nuci de cocos taiate sub ochii lui si de sezlonguri intinse la umbra palmierilor sau a umbrelelor de stuf.

Cotonou
Cel mai mare oras al Beninului, Cotonou, cunoaste acea dezvoltare haotica specifica oraselor africane in perioada postcolonialista. Strazile – cu aproape un milion de locuitori –, in majoritate asfaltate, leaga, deopotriva, cladiri maiestuoase si centre de afaceri moderne cu piete si mahalale mizere. Constructiile sunt unul dintre domeniile cu crestere constanta in ultimii 20 de ani, intr-o tara in care siguranta nu reprezinta o problema. Totusi, normele de calitate si de securitate a muncii sunt tributare gradului scazut de dezvoltare a tarii.

Porto Novo
Situata la 30 de kilometri est de Cotonou, capitala comerciala a Beninului, actuala capitala administrativa, Porto Novo, a fost fondata de colonistii portughezi la mijlocul secolului al XVI-lea. Orasul mai pastreaza, pe alocuri, aerul de odinioara, cu case in paragina ce amintesc de vremurile cand Porto Novo era un punct important in comertul cu marfuri aduse din Sahel. In zilele noastre, elementul de atractie il reprezinta moscheea orasului: la baza acesteia a stat catedrala in stil brazilian construita de colonisti spre sfârsitul secolului al nouasprezecelea si transformata ulterior in lacas de cult musulman – un destin asemanator celui al bisericii Sfanta Sofia din Bizant. Pictat in douazeci de nuante, edificiul se mandreste cu titlul de cea mai colorata cladire a Africii de Vest.

Valea Tamberna
Este una dintre trecatorile naturale ce leaga actualele state Togo si Benin. Locuitorii ei sunt vestiti in intreaga zona pentru ineditul vesmintelor (mai bine zis, al lipsei lor, statul luând masuri speciale de impunere a unei minime decente vestimentare o data cu cresterea afluxului de turisti in zona), pentru practicile voodoo si pentru maiestria lor in construirea caselor fortificate Tata, facute doar din bârne de lemn imbinate si pamânt batatorit.

Aceste veritabile fortarete au reprezentat cheia supravietuirii in zona de contact cu regatul Abomey-ului, faimos pentru cel mai feroce trib de vânatori de sclavi. Urmasii actuali ai tribului Kabye continua sa ridice traditionalele Tata pe locul unde zeitatile voodoo le indica terenul propice pentru practicile lor; intotdeauna, la dreapta intrarii troneaza fetisul, o movila de pamânt conica, pe care sunt depuse obiectele magice si careia ii sunt sacrificate uleiuri, bauturi si animale, pentru pazirea casei si a stapânilor ei de hoti, de boli si de alte neajunsuri. La ceremonii, membrii comunitatii poarta podoabe pline de simboluri si isi picteaza bratele si chipul cu vopsele naturale.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI