Prima pagină Cultura

Hannibal – destinul unui razboinic

Adrian Nicolae | 04.18.2008 | ● Vizualizări: 5379
Hannibal – destinul unui razboinic     Hannibal Barca, Hamilcar, Hasdrubal, Roma, legionar, Canae, Zama, Cartagina, elefant de lupta, cavalerie + zoom
Galerie foto (1)

S-a spus despre Hannibal ca ar fi fost singurul om care i-ar fi invatat pe romani, cei care se credeau descendentii sangerosului zeu Marte, ceea ce inseamna teama. Groaza starnita de numele sau avea sa fie atat de mare incat pana si mamele din acele vremuri isi speriau copiii spunandu-le povesti despre temutul general cartaginez. In fapt, atat de mare fusese impactul psihologic al victoriilor sale pe pamantul Italiei incat, timp de zeci de generatii, strigatul “Hannibal ante portas” (Hannibal este la porti) avea sa fie sinonim cu orice dezastru sau calamitate ce ameninta, intr-un fel sau altul, Cetatea Eterna.

Probabil ca nu vom sti niciodata cum ar fi aratat istoria daca Roma, si nu Cartagina, ar fi fost cea invinsa in primul razboi al omenirii in care miza o constituia, nici mai mult nici mai putin, decat suprematia asupra lumii cunoscute acum mai bine de doua milenii. Confruntarea titanica dintre cele doua mari puteri ale vremii avea, in schimb, sa scoata la lumina personalitatea remarcabila a celui care este inca socotit de unii istorici, drept cel mai mare strateg din istoria umanitatii. Cine a fost Hannibal Barca si cum si-a castigat acesta neintrecutul renume, va invitam sa aflati in cele ce urmeaza.

Hannibal

Arta razboiului reprezenta deja o traditie in familia Barca atunci cand, in anul 247 i.e.n., se nastea Hannibal, primul dintre cei patru fii ai marelui general si om de stat cartaginez, Hamilcar. De fapt, adevaratul nume al celei mai cunoscute familii cartagineze s-a pierdut, atata vreme cat cognomenul Barca, insemnand in limba punica „binecuvantare”, fusese, practic, impus acesteia de catre conationali, in semn de apreciere pentru glorioasele fapte de arme realizate de-a lungul timpului.

Hamilcar reprezenta deja o legenda vie printre cartaginezi atunci cand Hannibal se nastea. Victoriile sale asupra romanilor in Primul Razboi Punic si geniul militar dovedit din plin impotriva celor 100.000 de mercenari care se ridicasera impotriva imperiului din nordul Africii, il propulsasera pe acesta pe un piedestal pe care nimeni, cu exceptia fiului sau, nu il va mai depasi vreodata.

Asemenea lui Alexandru Macedon, neintrecutul general al antichitatii, Hannibal va creste sub atenta obladuire a tatalui sau si, inca din primii ani ai copilariei, va fi pregatit pentru implinirea gloriosului destin ce i se prevestea. Legendele tesute in jurul personalitatii sale remarcabile spun ca la varsta de numai noua ani, acesta jura in fata soldatilor „ura eterna Romei” si promitea ca nicicand sa nu renunte la a-si trece dusmanii de moarte prin foc si otel.

Alaturi de fratii sai, Hasdrubal, Hanno si Mago, precum si de cumnatul sau Hasdrubal cel Drept, Hannibal isi va insoti tatal in lunga campanie de cucerire a triburilor iberice si de consolidare a Noii Cartagine (orasul Murcia de astazi), viitorul punct de plecare al expeditiei impotriva Romei.

Nu mai putin de 16 ani avea sa serveasca acesta intereselor Cartaginei in Iberia, timp in care atat Hamilcar cat si Hasdrubal cel Drept vor fi ucisi in timpul luptelor cu barbarii. Propulsat din functia de comandant al cavaleriei la cea de general al intregii armate cartagineze, Hannibal avea sa porneasca in ceea ce astazi istoricii numesc „cea mai ampla si mai spectaculoasa campanie purtata vreodata impotriva Romei”.

Traversarea Alpilor si Batalia de la Trebia

Campaniile de cucerire ale Cartaginei si ale Romei capatasera deja valentele unei veritabile partide de sah la nivel global. Daca Hamilcar ocupase o mare parte a Peninsulei Iberice, legiunile romane isi instituisera suprematia in Galia Cisalpina si transformasera maruntul oras iberic, Saguntum, in protectorat.

De fapt, acesta avea sa fie si pretextul pornirii celui de Al doilea Razboi Punic, cel care il va propulsa pe Hannibal in galeria marilor cuceritori ai istoriei. Cucerind Saguntum dupa opt luni de asediu si anihiland garnizoanele latine, generalul cartaginez sfida, practic, puternicul Imperiu Roman si il provoca pe acesta intr-o confruntare cum nu se mai vazuse vreodata.

Nici cel mai indraznet strateg al acelor vremuri nu putea anticipa urmatoarea miscare a lui Hannibal, aceea de a traversa Alpii si de a invada Peninsula Italica din nord. Asa cum el insusi spunea: „Nimeni nu mai indraznise sa faca acest lucru, de la Hercule si pana in prezent”. Geniul militar al cartaginezului avea sa se faca simtit atunci cand 40.000 de soldati, urmati de 12.000 de cavaleri si o intreaga divizie de elefanti de lupta il vor urma fara sa cracneasca in marsul care putea insemna sfarsitul tuturor. Infruntand frigul patrunzator, terenul potrivnic si triburile de celti care traiau in Alpi, Hannibal va reusi totusi sa traverseze muntii, desi numai 26.000 de pedestrasi, 8000 de cavaleri si un singur elefant supravietuisera temerarei incercari.

Nimeni nu se asteptase la o asemenea invazie, iar trupele romane stationate in nordul tarii, fusesera luate prin surprindere si imprastiate rapid de armata cartagineza. Prima batalie dintre Hannibal si legiunile conduse de Cornelius Publius Scipio avea sa vina inevitabil, desi acesta din urma, isi pregatise deja armata pentru o invazie in Peninsula Iberica.

Lupta care se va da in apropierea raului Trebia va fi de scurta durata si va marca superioritatea neta atat a razboinicilor cartaginezi cat si a cavaleriei africane. Desi victoria lui Hannibal fusese una minora, aceasta va mobiliza triburile galice rebele, care vor suplimenta randurile invadatorilor cu 14.000 de luptatori, refacand numarul acestora la 40.000.

Lupta de la Trasimene si Masacrul de la Canae

Asigurandu-si pozitia in nordul Italiei, Hannibal constientiza faptul ca adevaratul razboi cu Roma de abia era pe cale sa inceapa. Uriasa masinarie de razboi pe care o reprezenta Imperiul Roman urma sa dea primele sale lovituri. Asa cum se astepta, generalul cartaginez va infrunta legiunile conduse de noii consuli romani, Cnaeus Servilius si Gaius Flaminius, in Batalia de langa lacul Trasimene, acolo unde, in ciuda marsului prelungit la care isi supusese soldatii, mars care durase neintrerupt patru zile si trei nopti, va obtine o noua victorie rasunatoare.

Cea mai grea lupta se va da, insa, in aproprierea localitatii Canae. Satui de tactica de hartuire impusa de noul dictator roman, Fabius Maximus, senatorii vor opta pentru o lupta in camp deschis, lupta in care sa elimine odata pentru totdeauna amenintarea cartagineza. Avea sa fie o mobilizare fara precedent in istoria de pana atunci a Romei, armata stransa pentru aceasta batalie depasind 100.000 de legionari. Numai geniul militar al lui Hannibal avea sa aduca victoria celor 40.000 de razboinici africani si gali, pe care acesta ii putea opune formidabilei ostiri latine.Bazandu-se pe rezistenta fizica nativa a luptatorilor gali si a ferocitatii innascute a acestora, generalul cartaginez va opta pentru folosirea lor in centrul armatei, acolo unde urma sa se dea cea mai grea lovitura. Tactica sa prevedea ca trupele galice, sustinute de cele africane si iberice sa sustina suficient lupta astfel incat sa permita cavaleriei cartagineze si numidiene sa inconjoare trupele romane.

Efectul va fi unul devastator pentru legionarii siguri de victorie. Nu mai putin de 60.000 de soldati latini aveau sa fie masacrati in ceea ce va ramane in istorie drept cea mai categorica infrangere din istoria Imperiul Roman si, totodata, una dintre cele mai sangeroase lupte purtate vreodata. Printre cei cazuti, se vor numara Lucius Aemilius Paulus, noul consul roman, 48 de tribuni militari, 80 de senatori, doi questori si doi fosti consuli imperiali.Victoria a fost atat de categorica incat romanii nu vor mai cuteza sa il infrunte pe Hannibal in nicio alta batalie majora purtata pe teritoriul Italiei.

Cu toate acestea, cartaginezul care suferise la randul sau pierderi importante: circa 6000 de victime (dintre care peste 4000 erau gali) si aproape 10.000 de raniti, realiza faptul ca fara intariri, toate izbandele sale erau in van. In ciuda insistentei comandantilor aflati in subordinea sa, Hannibal va refuza sa asedieze Roma, moment considerat de catre istorici una dintre cele mai mari erori strategice ale sale. Acesta va prefera, in schimb, sa astepte intaririle pe care Hasdrubal urma sa le aduca din Spania si pe cele pe care Mago incerca sa le obtina de la conducatorii cartaginezi.

In ciuda celor doi saci plini cu inelele de aur ale legionarilor ucisi la Cannae, pe care Mago ii va purta in Cartagina, edilii cetatii vor refuza,
in mod inexplicabil, o noua finantare a campaniei lui Hannibal, asta in timp ce vestile proaste continuau sa vina pentru acesta. Cartaginezul va afla cu stupoare ca trupele stranse de Hasdrubal cazusera intr-o ambuscada si fusesera anihilate de catre romani iar fratele sau fusese ucis in lupta.

Lupta de la Zama si inceputul sfarsitului

Intr-o miscare strategica demna de un mare lider militar, noul comandant al legiunilor romane, Publius Cornelius Scipio, va muta teatrul de lupta in nordul Africii, amenintand direct Cartagina. Silit sa paraseasca Peninsula Italica dupa 14 ani de lupte, Hannibal isi va mobiliza ultimele trupe si va porni pe urmele celor peste 40.000 de veterani latini. Cartaginezul va improviza din nou, reusind sa isi suplimenteze numarul soldatilor cu noi luptatori recrutati in graba in timpul calatoriei sale. Desi, pentru prima oara, armata sa era superioara numeric romanilor, Hannibal constientiza faptul ca experienta era acum de partea adversarilor sai.

Lupta dintre cele doua armate se va da la Zama, in apropierea Cartaginei, si se va solda cu infrangerea dureroasa a africanilor. Din cei 50.000 de razboinici cartaginezi, 20.000 vor fi ucisi, 11.000 raniti, in timp ce peste 15.000 vor fi capturati. Pacea fragila care a urmat luptei impunea conditii umilitoare fostei mari puteri africane. Cartagina era nevoita sa isi distruga toata flota, avand dreptul sa pastreze doar 10 corabii, sa platesca o suma imensa ca despagubiri pentru daunele provocate si sa nu declare razboi nici unei alte tari fara acordul Romei.

Silit sa fuga in exil dupa o scurta perioada in care se aflase in fruntea statului, Hannibal se va refugia, pe rand, la curtea monarhilor orientali: Antiochus al III-lea al Siriei, Artaxias I al Armeniei si Prusias I din Bitinia, acolo unde se va angaja de fiecare data in lupte impotriva romanilor.Geniul sau militar va fi dovedit pentru ultima oara atunci cand, in fruntea marinarilor bitinieni, Hannibal va invinge flota regelui Pergamului, Eumenes II, aliatul de nadejde al Romei. Cartaginezul va catapulta pe vasele acestora, amfore pline cu serpi veninosi, creand o panica de nedescris atat in randurile vaslasilor aproape goi cat si in cele ale soldatilor inamici, ingroziti de atacul furibund al reptilelor.

Ajuns la varsta de 64 de ani, Hannibal va fi tradat de catre bitinieni si va fi inconjurat in propria casa de catre militiile romane care inca vedeau in el un pericol imens. Intr-un ultim gest de sfidare la adresa imperiului caruia ii jurase ura eterna, batranul general se va sinucide inghitind un flacon cu otrava. Se spune ca ultimele sale cuvinte au fost: „Haide sa scapam in fine pe romani de teroarea care-i stapaneste, facandu-i sa nu mai astepte moartea unui biet batran... ".
Se stingea astfel, in anul 183 i.e.n., unul dintre cei mai mari lideri militari din istoria omenirii. Paradoxal, in acelasi an, invingatorul sau, Scipio Africanul, murea la Roma in dizgratia Senatului si a concetatenilor sai.