Cei mai mari 10 eroi balcanici

5. Mircea cel Batran (n. 1355 – d.1418) 

Mircea cel Batran a fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. Voievodul valah a participat activ la cruciadele europene impotriva turcilor si s-a aflat pe campul de lupta in Batalia de la Nicopole, soldata cu infrangerea europenilor. La 23 septembrie 1386, cu 623 ani in urma, Mircea urca pe Tronul Munteniei, devenind unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar. Politica externa a lui Mircea cel Batran a fost dominata de un fapt capital: primejdia turceasca. Turcii, in plina expansiune cuceritoare, aveau mult mai multe mijloace decat domnul muntean. Dar rezistenta lui indelungata, provocand admiratia adversarilor insisi, a avut un rezultat de cea mai mare insemnatate: a pastrat fiinta statului muntean in timp ce Bulgaria cadea sub loviturile lui Baiazid si era prefacuta in pasalac turcesc. Tara Romaneasca a putut rezista si a asigurat astfel continuitatea vietii sale politice. In afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran a fost apreciat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara, sustinand dezvoltarea comertului si viata economica, in general. Mircea cel Batran a ctitorit si o manastire de piatra, la Cozia, acordandu-i bogate danii, ca si manastirii Tismana, precum si multora din celelalte lacasuri sfinte existente in acea vreme. Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele manastirilor.

4. Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601) 

S-a nascut in 1558 in localitatea Targul de Floci din sud-estul Romaniei (in actualul judet Ialomita) si a decedat la 9 august 1601 in Campia Turzii, ca urmare a unui complot meschin pus la cale de generalul aristrocrat albanez Gheorghe Basta. Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinti, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si pentru o scurta perioada, in 1600, conducator al tuturor celor trei state care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. A reusit astfel ceea ce niciun alt domnitor roman nu izbutise pana atunci, unirea celor trei principate romane, devenind in acest fel un simbol al luptei pentru independenta si unitate. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu cel Bun. Principalul merit al lui Mihai este acela de a-i fi unit pentru intaia oara pe toti romanii, ceea ce il face una dintre cele mai importante personalitati istorice ale Romaniei. Inalta fapta i-a coalizat impotriva sa pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9 august 1601, pe campia Turzii. „Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc.

3. Skanderbeg Vulturul (n.1403 – d.1468) 

Gjergj Kastrioti, cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminenta figura a istoriei Albaniei precum si eroul national al poporului acestei tari. A condus intre 1443 si 1468 lupta impotriva Imperiului Otoman, obtinand victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456) si Mokra (1462) si eliberand o mare parte din teritoriul albanez. Gjergj Kastrioti, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor, al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul, reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice. Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez Skanderbeg ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca una nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare.

Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman. O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396. O batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinal Sf. Ioan, se dovedisera incapabile sa opreasca iuresul turcesc. Era momentul in care din muntii Albaniei de azi se ridica un barbat fara de tara care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.

2. Leonidas, regele Spartei (n. 540 i.Ch.? – d. 480 i.Ch.) 

Leonidas (in limba greaca “fiul leului” sau “asemenea leului”), cel de-al 17-lea rege al Spartei din dinastia Agiad, a fost unul dintre cei trei fii ai regelui spartan Anaxandidas II, considerat de mitologia greaca descendent al lui Hercule, gratie fortei si curajului comparabile cu cele ale eroului olimpian. S-a stabilit ca regele Leonidas al Spartei a decedat in Batalia de la Termopilae, in august 480 i.Ch., dar foarte putine se stiu despre nasterea sa ori despre primii ani de viata ai spartanului. Paul Cartledge, profesor de cultura greaca al Universitatii Cambridge, este de parere ca nasterea regelui Leonidas a avut loc in preajma anului 540 i.Ch. Mai mult sau mai putin plauzibil, acest lucru presupune ca Leonidas sa fi avut peste 50 de ani atunci cand s-a angajat, impreuna cu cei 300 de viteji ai sai, intr-una dintre cele mai faimoase batalii ale Antichitatii. Ca urmare a unui strigat de ajutor din partea elenilor pentru apararea Greciei impotriva invaziei persane, in august 480 i.Ch., Leonidas s-a hotarat sa infrunte la Termopilae armata lui Xerxes, unindu-si fortele cu cele a aproximativ 7.000 de greci, impotriva a 80.000 – 290.000 de persani, hotarati sa invadeze teritoriile elene.

Trupele aduse de Leonidas la razboi nu erau alcatuite decat din membrii garzii personale si nu din armata tarii a carei absenta, contrar suspiciunii ce implica ratiuni de constrangere religioasa, s-a datorat exclusiv concentrarii masive in lupta navala a grecilor cu flota persana. In primele zile ale inclestarii eleno-persane, trupele lui Leonidas au omorat 20.000 de persi, suferind pierderi de numai 2.500 de osteni. Chiar si celebra elita de “nemuritori” a lui Xerxes a fost tinuta in loc de bravul rege spartan. Cu toate acestea, din cauza coplesirii numerice dar mai ales a tradarii lui Ephialtes, armata spartanilor ramasi pe campul de lupta a fost distrusa pana la ultimul om de catre persani, dimpreuna cu Leonidas. Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.

1. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 i.Hr. – d. 10 iunie 323 i.Hr.) 

Alexandros III Philippou Makedonon, cunoscut si sub numele Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, a fost cel mai prolific strateg si conducator militar din istorie. Macedoneanul a creat un imperiu la care toti cuceritorii de mai tarziu au visat, a construit punti intre civilizatii si a marcat irepetabil istoria omenirii, spectaculoasele sale cuceriri facandu-i pe greci stapani ai Orientului Apropiat si a unei importante parti din Asia. La varsta de 33 de ani, anul mortii sale, Alexandru era stapanul celui mai intins imperiu al Antichitatii, contribuind substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

Alexandru Macedon s-a nascut in capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia, dupa care, pentru a-si construi o ascendenta divina, s-a dat drept urmas al lui Hercule. Dupa moartea tatalui sau din anul 336 i.Hr., la varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, mostenind stapanirea asupra Traciei, Macedoniei si Greciei. Personalitate complexa, cu o capacitate de actiune exceptionala si o vasta cultura, Alexandru a fost educat de filosoful grec Aristotel, mintea fiindu-i hranita in copilarie cu operele lui Herodot, ale lui Euripide sau Pindar. De la varsta de 16 ani primeste din partea tatalui sau functia de regent, iar la 18 ani, in calitate de comandant al cavaleriei, are o contributie hotaratoare la victoria de la Cheroneea (338 i.H.), care i-a permis lui Filip al II-lea sa ia sub controlul sau intreaga Grecie. Din primii ani de viata i s-a insuflat credinta ca ar fi descendentul indepartat al zeilor Greciei: din Zeus prin tatal sau, din Hercules prin mama sa, Olimpia. El insusi avea convingerea originii si misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia si forta necesare campaniilor sale. Primii ani ai domniei (336– 334 i.H.) au fost dedicati pacificarii regiunilor din Tracia si Grecia care, la moartea lui Filip al II-lea, au hotarat ca a venit momentul pentru a-si recapata independenta.

Din anul 334 i. Hr., Alexandru declanseaza campania militara impotriva Imperiului Persan. Obiectivele acesteia erau de a elibera cetatile grecesti de pe coasta Asiei Mici de sub stapanirea persana si de a razbuna suferintele grecilor din timpul razboaielor medice. Cucerirea Asiei Mici a fost insotita de eliberarea de sub stapanirea persana a cetatilor grecesti de aici (Milet, Efes, Halicarnas s.a.) in care regimurile politice aristocratice, favorabile supunerii fata de Persia, au fost inlaturate. In Lydia, Alexandru a taiat cu spada celebrul „nod gordian“, alcatuit din fasii de scoarta de copac si care fusese folosit, potrivit traditiei, la jugul carului de razboi al regelui Gordias. Dezlegarea nodului prevestea, conform oracolelor, intrarea Asiei in stapanirea celui ce reusea aceasta fapta. In anul urmator (333 i.H.), Alexandru a trecut la cucerirea regiunilor aflate la sud de Asia Mica, incepand cu Siria. Pana in 332 i.H., cucereste Fenicia si Palestina, indreptandu-se apoi spre Egipt.

Regatul faraonilor intrase sub stapanirea persana inca din anul 525 i.H. iar acum prezenta lui Alexandru era un bun prilej de a se elibera de sub jugul persan, ceea ce a usurat actiunea regelui macedonean. Ajuns la Memfis (stravechea capitala a tarii), se incoroneaza cu dubla coroana a faraonilor egipteni, aduce jertfe zeilor Egiptului apoi, in oaza de la Siwah, preotii il proclama fiu al marelui zeu Amon. In nordul tarii, la varsarea Nilului in Marea Mediterana, in fata insulei Pharos, intemeiaza celebrul oras Alexandria. Dintre cele 34 de orase pe care, potrivit traditiei istorice, le-a intemeiat pe cuprinsul imperiului sau si care-i poarta numele, Alexandria din Egipt a avut cel mai maret destin, devenind nu numai cel mai mare port al Mediteranei de rasarit, dar si cel mai mare centru cultural si stiintific al Antichitatii. Dupa aproape 13 ani de domnie, Alexandru a murit la Babilon, in 323 i.H., cel mai probabil in urma unui acces de malarie.

CITESTE SI:

• Adevarul despre Termopile
• Au fost descoperite coroana si scutul lui Alexandru Macedon
• Skanderbeg – In spiritul razboinic al Balcanilor