Prima pagină Cultura

Religia, incotro?

Cecilia Stroe | 01.25.2010 | ● Vizualizări: 1232
Religia, incotro?     religie, spiritualitate, credinte, crestinism, islam, religia moderna, agnosticism, iisus, mahomed, monoteism, religii noi, secte + zoom
Galerie foto (9)

La inceputul secolului XXI, imaginea pe care Omul o are despre sine in Univers este una mai curand dezolanta: s-a nascut absolut intamplator, in urma “tamponarilor” accidentale ale moleculelor in “supa primordiala”, si isi duce zilele intr-o realitate materiala si mecanica impersonala, care pare a fi complet insensibila la existenta lui.

Are religia un viitor?

Cine se afla cel mai aproape de a intra intr-o "fundatura" evolutionista, americanul religios sau agnosticul european? Aceste intrebari au fost ridicate de jurnalistul american John Tierney intr-un articol publicat la finele anului trecut in The New York Times, ele fiindu-i "inspirate" dupa cum marturiseste, de cartea unui coleg.

In "The Faith Instinct: How Religion Evolved and Why It Endures" autorul, Nicholas Wade, afirma ca nevoia simtita de oameni de a "idolatriza" este una determinata genetic, imprimata in circuitele neurale ale mintii de selectia naturala datorita enormului avantaj conferit de religie societatilor primitive. Dar daca exista un instinct primar religios, cum se explica atunci faptul ca tot mai putini oameni merg la biserica in tarile Europei de Vest? se intreaba Tierney.

Agnostic fiind, dupa cum precizeaza, jurnalistul ar fi fost tentat sa priveasca acest "trend" european drept unul prevestitor al unei miscari generale catre secularizare, pe masura ce societatile devin mai bogate si mai educate; dar acest trend, spune el, nu este detectabil in Statele Unite, unde oamenii obisnuiesc sa frecventeze biserica in mod regulat.

In opinia lui Tierney, din ratele scazute ale natalitatii inregistrate in tarile europene, s-ar putea trage concluzia ca agnosticii si ateii vor fi "infranti" in cele din urma dintr-un punct de vedere evolutionist, fiind inlocuiti de populatiile in crestere de credinciosi din alte societati; dar ca este la fel de posibil si ca "necredinciosii" sa-si poata dezvolta noi institutii laice care sa le furnizeze beneficiile evolutioniste ale religiei.

La randul lui, Nicholas Wade crede si el in viitorul bisericii. "Proportia in care oamenii practica religia in statele moderne poate creste sau poate slabi in functie de circumstante sociale precum razboiul sau privatiunile, dar religia este improbabil sa dispara in totalitate".

Sunt religiile monoteiste invechite?

Tot in "The Faith Instinct,", dupa ce aduce in discutie unele dintre contestarile la adresa credintelor traditionale (precum argumentul oamenilor de stiinta ca Iisus n-a avut nicio legatura cu inventarea Crestinismului, iar Mohamed ar putea chiar sa nu fi existat), Nicholas noteaza ca aprecierea pentru muzica, la fel ca religia este si ea o inzestrare umana universala, capabila sa-i uneasca pe oameni, sa-i emotioneze si sa le ridice spiritul in sfere inalte.

"Oare nu exista vreo cale de a transforma religia in versiuni mai potrivite pentru epoca moderna? Cele trei monoteisme (iudaismul, crestinismul si islamul) au fost create pentru a raspunde nevoilor unor societati care au existat cu multe secole in urma. Faptul ca ele au rezistat atat de mult nu inseamna ca au fost menite sa reziste pe vecie, ci doar ca au devenit precum unele opere celebre ale lui Mozart, pe care oamenii le asculta fericiti mereu si mereu. Dar lumea muzicii nu a atins perfectiunea finala cu Mozart", mai crede Nicholas Wade.

Potrivit lui Wade, in mod traditional religia a fost cea care a reusit sa-i implice pe oameni intr-o experienta multisenzoriala comuna (muzica, poezie, dans), in masura sa le starneasca "cele mai adanci emotii de care este mintea capabila, inspirandu-i sa priveasca dincolo de propriul interes la ceva ce ar putea fi mai valoros, sanatatea si supravietuirea societatii lor, cultura sau civilizatia."

Doar ca, in prezent, aceste experiente au devenit tot mai rare in multe religii, nu-i de mirare asadar ca multora religia nu le mai inspira nimic. "Cele trei monoteisme par a-si fi atins limitele dezvoltarii lor cu mult timp in urma, ramanand in urma fata de complexitatea in continua crestere a societatilor umane si dezvoltarea enorma a cunoasterii organizate".

Transformarea religiei

In cartea lui, Nicholas Wade mai afirma si ca scopul in care a evoluat comportamentul religios a fost doar acela de a incuraja supravietuirea societatilor umane. Ca atare, cei care administreaza religiile n-ar trebui sa considere ca ele nu pot suferi nicio transformare. Dimpotriva, religiile sunt structuri in cel mai inalt grad ajustabile nevoilor societatii, dat fiind ca sunt formate intr-o negociere implicita cu puterile supranaturale care ulterior furnizeaza instructiuni pentru promovarea intereselor societatii. Trebuie insa, inainte de toate, sa intelegem ca negocierea este posibila.

Poate ca religia are nevoie sa treaca printr-o a doua transformare, similara in scop cu tranzitia de la religia vanator-culegatorilor la cea a societatilor "asezate", conchide Tierney in articolul lui. In aceasta noua configuratie, credinta si-ar pastra vechile puteri de a-i aduce pe oameni impreuna pentru un scop comun, fie ca acesta va fi unul moral sau unul de aparare. Cum ar putea oare arata produsul unei astfel de transformari?

"Nu pot crede intr-un Dumnezeu care-mi cersete in fiecare zi rugaciuni" - Friedrich Nietzsche

O posibilitate ar fi in opinia jurnalistului american cea a unei versiuni a ambientalismului (dar cu muzica mai buna si ritualuri putin mai elegante decat sortarea gunoaielor): pentru ca, "o Biserica Verde le-ar putea furniza oamenilor lectii si valori comune similare cu cele predicate de religiile traditionale".

Inca din secolul 18, iluministul Voltaire profetea ca religia crestina va disparea in decurs de un secol. Un secol mai tarziu, alti filosofi, unii chiar incompatibili intre ei precum Marx si Nietzsche, atacau si ei crestinismul si religiile in general, prevestindu-le sfarsitul iminent. Totusi, religia crestina exista si astazi, chiar daca nu mai exercita rolul hegemonic tipic secolelor trecute.

"Dumnezeu este un saltimbanc care joaca in fata unei audiente prea infricosate pentru a rade" - Voltaire

Poate ca ea nu este "opiul popoarelor", cum sustinea Marx, ci mai degraba o exigenta innascuta a sufletului omenesc sau cel putin una resimtita de o mare parte a umanitatii. Sau poate ca religiozitatea il satisface pe om dintr-un punct de vedere emotional, in timp ce stiinta dintr-un punct de vedere rational. Bine ar fi daca ele n-ar fi si ireconciliabile.

In prezent, spun sociologii, in timp ce societatile cele mai dezvoltate devin tot mai laice, societatea la nivel modial devine tot mai religioasa, o explicatie fiind ratele ridicate ale natalitatii in tarile in curs de dezvoltare, mai sarace. Desi raspandirea dinamica a religiei nu poate fi explicata doar in termenii trendurilor demografice, analizele specialistilor par a confirma ipoteza ca exista o conexiune intre gradul de nesiguranta resimtita de oameni cu privire la propria existenta si nevoia de religie.

De altfel, de la 1920, de pe vremea sociologilor Max Weber (stanga) si Emile Durkheim (dreapta), teza conform careia ar exista o interconexiune stransa intre avansul modernizarii societatii si amploarea secularizarii in constiinta populatiei s-a bucurat multa vreme de un consens aproape unanim.

Se mai spune si ca mai ales convergenta a trei fenomene intercorelate creeaza impresia unei "renasteri a religiei" la scara mondiala: expansiunea activitatii de misionariat, radicalizarea fundamentalista si utilizarea "instrumentalizanta" a potentialului de violenta propriu tuturor principalelor regiuni istorice.

Descentralizarea religiilor

Un prim semnal al acestei "vitalitati" ar fi acela ca pretutindeni in interiorul organizatiilor religioase si al bisericilor avanseaza grupari din asa-numitele religii consolidate, acest fapt fiind valabil atat pentru hinduism si budism, cat si pentru religiile monoteiste.

Si mai impresionanta este insa considerata raspandirea regionala a acestor religii consolidate in Africa si in tari din Asia orientala si sud-orientala. Iar succesul activitatii de misionariat pare si el a depinde de flexibilitatea formelor corespondente de organizare. In acest sens, Biserica catolica, transnationala si multiculturala, s-ar adapta mai bine trendului globalizator decat bisericile protestante, organizate pe baze nationale.

Cele mai dinamice dintre toate sunt insa considerate retelele descentralizate ale Islamului, mai ales in Africa sub-sahariana, si cele evanghelice, mai ales in America Latina.

Si daca dezvoltarea constiintei religioase in Statele Unite nu se "pupa" nicicum cu modelul secularizarii in continua expansiune, potrivit politologilor Pippa Norris si Ronald Inglehart, exista explicatii. Prima dintre ele ar fi una demografica, care pune vitalitatea religioasa a societatii americane pe seama numarul relativ mare de imigranti proveniti din societati preponderent traditionaliste; mai exista si o alta structurala, explicatie bazata pe "slabiciunea" sistemelor de asistenta sociala din SUA, care ar fi inadecvate menirii lor de a proteja sectoarele vulnerabile ale populatiei de riscurile sociale ale capitalismului "fara amortizatoare".

CITESTE SI: