Prima pagină Cultura

Intre a fi si a nu fi... Rosia Montana

Adrian Nicolae | 03.03.2010 | ● Vizualizări: 383
Intre a fi si a nu fi... Rosia Montana     rosia montana, gold corporation, gabriel resources, mina, aur, argint, roma, dacia, triptice, cianura, poluare + zoom
Galerie foto (12)

Este greu de crezut ca acum, sa spunem, 10 ani, cineva, cu exceptia pasionatilor de istorie, ar fi pomenit de Rosia Montana mai mult decat ca loc de descoperire a tripticelor, celebrele placute cerate din vremea romanilor, sau ca locatie a unor mine stravechi datand din vremea acelorasi stramosi latini. Astazi, aproape ca nu exista roman care sa nu aiba o opinie vis-a-vis de controversatul proiect minier cu capital strain care vizeaza comuna in cauza. Grija fata de Rosia Montana, de patrimoniul national si potentialul turistic al zonei, pare sa ne fi cuprins pe toti, brusc, uitand, probabil, ca acolo minele nu s-au inchis mai bine de 2000 de ani, ca raurile sunt la fel de rosii si de toxice ca si in Antichitate, ca nu exista turism si ca saracia in care se zbate mica localitate de decenii bune face ca locuintele oamenilor si centrul istoric al comunei sa arate chiar mai rau decat ruinele romane. In aceeasi ordine de idei, o intrebare retorica se ridica inevitabil… Cati dintre noi cunosc adevarul despre Rosia Montana?

De la Alburnus Maior la Rosia Montana

Istoria Rosiei Montana se leaga exclusiv de exploatarea aurului si argintului din zona, cu atestari ale activitatilor miniere atribuite culturii Decea Muresului datand inca din anul 2800 i.Hr. Lipsa izvoarelor legate de mineritul din vremea dacilor i-a determinat pe multi istorici sa atribuie romanilor dezvoltarea nucleului de locuire a Rosiei Montana. In fapt, prima mentionare a deja celebrei localitati dateaza din anul 131 d.Hr., ea fiind pomenita, sub numele de Alburnus Maior, pe una dintre placutele cerate romane descoperita in mina Sfantul Simion din Ohaba. Tot aici sunt pomenite si neamurile ilire, pricepute in extragerea metalelor (pirustae, sardeates si baridusta) aduse de romani din vestul Balcanilor pentru a coloniza, in special, localitatile miniere. De altfel, cele mai multe nume proprii dintre cele mentionate de izvoarele antice de la Rosia Monta sunt de origine ilira, fapt sustinut si de descoperirea unor asezari locuite exclusiv de dalmati, asa cum este Vicus Pirustarum.



Dr. Beatrice Cauuet, specialista reputata in mineritul antic, care activeaza in cadrul laboratorului UTAH (Unite Toulousaine d'Archaeologie et Histoire) al Universitatii "Le Mirail" de la Toulouse din Franta, coordonator al echipei de arheologi francezi care lucreaza impreuna cu Muzeul National de Istorie a Romaniei, si alte institutii de profil romanesti, la Rosia Montana, sustine, insa, ca minele erau exploatate inca dinainte de cucerirea Daciei de catre romani, ipoteza sustinuta de testele cu C14 efectuate asupra unor bucati de lemn din vechea structura de sustinere a minelor, teste care au aratat ca lemnul dateaza din secolul I i.Hr. Ipoteza este cu atat mai interesanta cu cat vine sa sustina o afirmatie din anul 1876 a profesorului doctor in mineralogie, Szabo Iosef, cel care sustinea ca zacamintele aurifere de la Rosia Montana erau exploatate chiar din secolul II i.Hr., cu aproape trei secole inainte de razboaiele daco-romane.



Ceea ce a urmat cuceririi romane, este istorie. Conform insemnarilor vremii, imparatul Traian s-a intors la Roma cu o prada de razboi de 165.000 de kilograme de aur, 331.000 de kilograme de argint si circa 50.000 de sclavi, cinstindu-si victoria asupra "trufasilor daci", dupa cum el insusi ii numea, cu 123 de zile de serbari si jocuri de gladiatori, cifra record in toata istoria Romei. Se estimeaza ca pe perioada stapanirii romane, nu mai putin de 85 de vagoane de aur pur au luat drumul Cetatii Eterne, suficient cat sa scoata din colaps economic si sa dea o noua fata celui mai mare imperiu al Antichitatii. In fapt, descoperirea la Rosia Montana si in satele invecinate a peste 17.000 de artefacte romane, precum si existenta celei mai mari necropole latine din Dacia, atesta importanta deosebita pe care Alburnus Maior, si implicit extractiile aurifere, le aveau pentru romani.



De o valoare inestimabila sunt tripticele, tablite cerate din lemn de brad, de marimea unei palme (25/8 cm), acoperite de inscriptii in latina vulgara, descoperite la Rosia Montana intre anii 1786 şi 1855. Primul roman care a studiat si comentat cele 25 de placute care au supravietuit neglijentei celor care le-au descoperit, dintre cele 50 cate au fost scoase la lumina, a fost Timotei Cipariu, cel care a si donat trei asemenea documente epigrafice Muzeului Episcopal de la Blaj. Cea mai recenta dintre ele dateaza din 29 mai 167 d.Hr., perioada ce corespunde atacului marcoman asupra Apusenilor, fapt ce a condus la ipoteza conform careia tablitele au fost ascunse in mine de locuitorii ce isi parasisera vetrele. Mai plauzibila pare, insa, teoria care sustine ca tripticele au fost, pur si simplu, abandonate de proprietari, fiind greu de crezut ca activitatea miniera din zona a fost abandonata. Desi doar 14 dintre ele sunt partial lizibile, ele reusesc totusi sa faca lumina asupra unor aspecte controversate ale istoriei daco-romanilor.

Astfel, tripticele care cuprind patru contracte de vanzare (trei contracte de vanzare a sclavilor si unul de vanzare a unei parti de casa), trei contracte de locatiune, doua contracte de imprumut, un contract de depozit, un contract de societate, un proces-verbal prin care se constata desfiintarea unui colegiu funerar, lista cheltuielilor necesare pentru organizarea unui banchet si o declaratie de garantie nu corespund pe de-a intregul cerintelor dreptului civil roman, ele fiind dovada unei adaptari a legilor Cetatii Eterne la normele si cutumele dacilor. Este elocvent cazul placutei in care o femeie, Anduena a lui Bato, este mentionata ca si creditor, situatie de neconceput la Roma, acolo unde, in secolul II d.Hr., femeile nu puteau incheia contracte in nume propriu, contactul fiind incheiat, fara doar si poate, conform cerintelor legilor locale.



Nu mai putin importanta este placuta cu numarul XVIII, datata la 6 februarie 131 d.Hr. Tablita in cauza reprezinta in contract incheiat de catre juristul roman Valerius Firmus intre Dasius Verzonis, ilir pirust din satul dalmat Kavieretium, si Maximus Batonis, obiectul vanzarii fiind o fetita de sase ani, pe nume Passima, contra sumei de 265 de dinari. Din franturile de fraze care au ramas lizibile reiese pentru prima data si denumirea antica a localitatii Rosia Montana, Alburnus Maior, denumire ce atesta existenta milenara a localitatii si a exploatarii aurifere din zona. Tot din tabulele cerate de la Rosia Montana reiese si prezenta unei importante comunitati grecesti, circa 10% dintre locuitori, daca este sa ne luam dupa proportia numelor inscriptionate pe anticele documente, un argument in plus in favoarea existentei unui important centru comercial la Alburnus Maior.



Retragerea romana nu a insemnat si inchiderea minelor din Apuseni. Dovezile arheologice sustin continuitatea lucrarilor de extractie a aurului, desi ocazionala, pana la caderea cnezatelor si voievodatelor locale sub stapanirea ungara. Odata cu acest moment, "febra aurului" cuprinde si regalitatea maghiara, cea care pemite colonistilor germani (hospites) sa exploateze aurul de la Rosia Montana alaturi de valahi si de unguri. Localitatea este cunoscuta in Evul Mediu sub mai multe denumiri: Valea Rosie, Rubeo Flumine, Rothseifen, Rotbach sau Verespatak, asta pana in anul 1592, an in care apare prima atestare documentara a numelui de Rosia Montana. In schimb, localitatea nu mai apare in documentele oficiale ca una de sine statatoare, ea fiind considerata parte a orasului Abrud, situatie care ramane nechimbata pana in anul 1860.



Locuitorii din Rosia Montana participa activ la Revolutia de la 1848, fiind condusi de eroii locali, George Gritta si preotul Simion Balint, prefectul legiunii Aries, doi dintre apropiatii lui Avram Iancu. Pe rosieni ii regasim apoi la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, prin imputernicitii lor: preotii Nicolae Cosma si Pompiliu Siso, doctorul Simion Henzel, Aron Griuta, Alexandru Vasinca si Alexandru Bucuresteanu), fapt ce subliniaza importanta localitatii in evenimentele ce marcheaza istoria Tarii Motilor.



Odata cu intrarea Romaniei in primul Razboi Mondial, activitatea miniera inceteaza in cea mai mare parte, moment urmat de o scurta perioada de prosperitate datorata masurilor speciale luate de guvernul roman. Dezastrul rosienilor incepe odata cu nationalizarea minelor facuta de comunisti in anul 1948 si cu perioada neagra marcata de prigoana rosiilor la adresa fostilor proprietari de terenuri miniere, evenimente care culmineaza cu un exod in masa al locuitorilor si cu deschiderea minei la nivel industrial din anii 70. Lipsa unei tehnologii care sa protejeze mediul inconjurator a dus la o crestere inimaginabila a poluarii din zona, precum si la degradarea treptata a nivelului economic a comunei Rosia Montana. Punctul terminus al localitatii si al extractiilor aurifere a parut a fi anul 2006, an in care ultima mina subventionata de stat s-a inchis din cauza datoriilor si a neplatii facturilor la energie electrica. Rapoartele oficiale aratau ca filoanele principale de aur si argint fusesera epuizate, intreaga cantitate de aur ramasa la Rosia Montana fiind estimata de statul roman la circa 30 de tone.



Povestea aurului motilor nu se opreste, insa, aici. In urma expertizelor de profil, Gabriel Resources, o companie miniera din Toronto, estimeaza ca la Rosia Montana au ramas neexploatate 10,1 milioane de uncii de aur, cel mai mare si mai valoros zacamant de aur din Europa, asta numai daca ne gandim la pretul actual al aurului, 1.095 de dolari/uncia.

Cersetorii de pe comoara

Motii rosieni pot spune astazi, fara a gresi, ca sunt asemenea cersetorului de pe comoara. In situatia in care statul roman se imprumuta pentru a plati pensiile, este evident ca o investitie de 2 miliarde de dolari, suma necesara pentru a deschide o mina la toate standardele ecologice impuse de Uniunea Europeana, nu se va realiza prea curand. In acelasi timp, lipsita de mina de aur si de locurile de munca oferite de aceasta, micuta comunitate rosiana este sortita pieirii. In fapt, multe familii si-au parasit deja locurile de bastina in cautarea unui trai mai bun in tara sau peste hotare. Somajul urca pana la 90%, iar cei mai multi dintre localnici nu au absolut nicio sursa de venit.



Cei care vorbesc de turismul din zona par (si ei) rupti de realitate. La Rosia Montana turismul a fost dintotdeauna aproape de zero, singura motivatie pentru existenta localitatii fiind extractiile auro-argintifere din zona. La fel de greu de crezut pare si faptul ca vreun investitor isi va arunca banii in ridicarea unor pensiuni intr-o zona in care raurile sunt rosii din cauza concentratiei, fie ea si diluata, de acid sulfuric, in care solul este ars de poluarea inimaginabila sau in care diferentele dintre ruinele romane si casele Rosiei Montana sunt aproape insesizabile. La doar doi pasi de Rosia, mina comunista zace impanzita de scheletele metalice ale vechilor utilaje parasite, de pe care "magnetii", hotii de fier vechi, au furat deja tot ceea ce putea fi transportat. Nu a ramas la suprafata decat sterilul, iar Rosia Montana pare sa-si fi pierdut insasi motivatia existentei... si asta in conditiile in care sta pe cel mai mare zacamant de aur din Europa si unul dintre cele mai mari ale lumii, un zacamant de cel putin 300 de tone de aur si 1.400 tone de argint.



S-a vorbit si despre distrugerea patrimoniului national, anticele vestigii romane din zona. Compania canadiana Gabriel Resources Ltd. - principalul actionar al Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC) sustine, insa, ca totul nu este decat o intelegere gresita a proiectelor sale. RMGC afirma ca are in plan, in cazul primirii tuturor aprobarilor in vederea demararii lucrarilor miniere, un proiect in valoare de 46 milioane de dolari, din care 11 milioane de dolari pentru cercetarea patrimoniului si alte 35 de milioane de dolari pentru punerea in valoare a acestuia. Lucrarile au fost deja demarate prin restaurarea unei cladiri din centrul istoric al Rosiei Montana, prima dintre cele opt destinate gazduirii unui Muzeu Modern al Mineritului. In plus, afirma Adrian Gligor, vicepresedintele pentru Patrimoniu si Dezvoltarea Durabila al RMGC: "Programul de protejare a patrimoniului cultural propus de compania RMGC, atat de suprafata, cat si subteran, a fost auditat de Oxford Archaeology Unit (Marea Britanie), organizatie ai carei specialisti au constatat ca lucrarile de arheologie realizate depasesc cu mult cerintele legale si cele mai bune practici in ceea ce priveste calitatea".



Aceiasi reprezentanti ai RMGC sustin cu tarie ca proiectul pe care si-au propus sa il dezvolte la Rosia Montana respecta toate normele impuse de U.E. si ca mina din stravechea localitate miniera va fi un model pentru alte initiative de acest gen din orice colt al lumii, inclusiv la standardele noi de folosire a cianurilor, metoda utilizata de peste 90% dintre minele din lume. In conditiile in care statul roman, care a inchis circa 500 de de mine in ultimii15 ani, nu isi permite nici macar tehnologia pentru epurarea apelor din zona, fara a mai pomeni de prezervarea patrimoniului istoric sau de investitii intr-un potential turism zonal, proiectul canadian pare singura solutie viabila pentru revitalizarea economiei locale. Dar este oare singura solutie? In lipsa altor optiuni, este o intrebare la care ar trebui sa ne raspundem, in sinea noastra, fiecare dintre noi, la fel cum ar trebui sa ne raspundem si...

Ce vor face rosienii in momentul in care aurul lor va fi fost extras in totalitate, iar mina se va inchide pentru totdeauna, moment care va veni la doar 20 de ani dupa demararea lucrarilor? Cati din cei 4,4 miliarde de dolari pe care-i va fi castigat statul roman din cei 16 ani de exploatari propriu-zise se vor intoarce la Rosia? Ce ar face romanii, in cazul nedemararii lucrarilor miniere, cu o Rosia Montana parasita si mizera, stand pe un bulgare de aur pe care nu isi permit sa il scoata singuri? Cine va veni sa investeasca in turismul local, chiar si dupa transfomarea uriasei mine in lac de agremenet, sau cine ar face-o acum, in iadul de poluare din zona? Cui ii va mai pasa atunci de Rosia Montana sau, mai bine zis, cui ii pasa cu adevarat, ACUM, de Rosia Montana?

CITESTE SI: