Prima pagină Descopera in Romania

Morile de apă de la Rudăria - locul unde se macină timpul

Claudia Moşoarcă | 07.10.2012 | ● Vizualizări: 13616
Morile de apă de la Rudăria     Banat, Rudaria, moara, rau + zoom
Galerie foto (19)

La poalele Munţilor Almăjului din Banatul Montan, localitatea Rudăria îşi trăieşte veacurile pe nişte ritmuri mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul de bas al râului prăvălit pe trepte. Le auzi mai greu dacă ţii drumul asfaltat; dacă însă te abaţi puţin spre şuvoiul năvalnic şi dai de căsuţele din lemn priponite de mal, muzica morilor de apă îţi va suna ca un cântec de seară, odihnitor, familiar. În Complexul Mulinologic de la Rudăria, măcinatul grăunţelor este o datină pe care azi rudărenii o păstrează ca pe o adevărată comoară.



Cum se ajunge la Rudăria

Valea Almăjului din judeţul Caraş-Severin este înconjurată de munţi: spre nord şi nord-vest, o închid Munţii Aninei şi Munţii Semenicului, la sud o ţin în braţe Munţii Almăjului, iar în sud-vest o păzesc vârfurile joase ale Munţilor Locvei. Estul văii se desface în Culoarul Timiş-Cerna, dincolo de care se ridică înălţimile semeţe ale Munţilor Ţarcului şi Cernei. Cu această tovărăşie a naturii montane, nu este de mirare că depresiunea îi aduce călătorului o pitorească imagine cu păduri şi poieni acoperind culmi arcuite, cu râuri străpungând chei înguste şi stâncoase, cu ogoare peticite şi cu o atmosferă de vacanţă nesfârşită.

De pe şoseaua dintre Anina şi DN 6 (E 70), ce taie Valea Almăjului pe direcţia NV-SE, un drum comunal iese la mijloc şi însoţeşte în amonte râul Rudăria, spre sălbăticia Munţilor Almăjului. Comuna, care în trecut purta numele râului pe malurile căruia îşi făcuse vatra, a căpătat nu demult denumirea de Eftimie Murgu, aşa că indicatoarele pe aceasta o ţin. Dar mulţi dintre vizitatori vin în localitate nu pentru că aici s-a născut profesorul şi revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu, ci fiindcă au ocazia să vadă cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei: Parcul Mulinologic Rudăria, recent restaurat sub patronajul Muzeului "Astra" din Sibiu.


View Larger Map

Şoseaua nou asfaltată intră în sat pe partea stângă a râului şi se înghesuie printre casele şi livezile de pe maluri. Din maşină, mare lucru nu izbuteşti să vezi, decât verdeaţă multă, case îngrijite şi, din când în când, firul apei. Dacă ţii drumul dincolo de ultima grădină, vei vedea că el trece pe dreapta şi şerpuieşte câţiva kilometri prin Cheile Rudăriei, strâmtorate şi frumos trecute pe sub stânci şi prin pădurea răcoroasă. Este mai bine ca de la capătul satului să o iei pe jos, ca să te bucuri de această vale şi de izvoarele ce izbucnesc din marginile ei. Oricum, şoseaua se va pierde la un moment dat în drumul forestier din munţi. Dacă ai ales plimbarea la pas de la capătul comunei în susul cheilor, lasă-te prins în vraja peisajului: castanii, carpenii, fagii, salcâmii umbresc malul jos al râului, tufişurile se caţără printre stâncile cenuşii, florile sălbatice înmiresmează aerul proaspăt de lângă apă. Dar nu sta mult cu ochii ridicaţi spre pereţii cheilor, căci după vreo 15-20 de minute de mers o să apară un fel de lărgire a văii şi un povârniş de piatră aruncat peste râu. Sub el se ascunde prima moară de apă şi este timpul să te pregăteşti pentru întoarcere, dacă te-ai hotărât să vizitezi doar întregul complex mulinologic (întins pe 3 kilometri, în sat şi în afara lui), nu şi Cheile Rudăriei.



Morile de apă

Pe malul râului Rudăria (din slavă: rudă - minereu, reka - râu), 22 de mori de apă sunt prinse ici-colo, stânga-dreapta, ca nişte mărgele pe o salbă, cum le place localnicilor să le descrie. Deşi localitatea este atestată documentar din 1241 şi primele 8 mori sunt consemnate oficial în 1722, folosirea acestor sisteme hidraulice primare a fost introdusă în această zonă încă din secolele II-III. În 1874, erau 51 de mori funcţionale, însă câteva inundaţii succesive au redus numărul lor la jumătate. Rudărenii nu-şi mai amintesc de când au grijă de morile lor de apă, ştiu doar că fac parte din viaţa lor. Le folosesc la măcinat, dar şi ca loc de întâlnire, de stat la taclale, de împărtăşit momente importante din viaţă. Numele morilor sunt luate după numele străbunicilor şi din imaginaţia creatoare a localnicilor: Moara de la Tunel, Moara Trăiloanea, Moara Firiz, Moara Roşoanea, Moara Îndărătnica dintre Râuri, Moara Prundulea, Moara Popeasca, Moara Maxinoanea, Moara Hămbăroanea...

Cum am spus, prima moară se ascunde mult în jos, pe mal, în verdele decorului. Coborând spre ea, poţi să vezi cum o potecă pietruită întâmpină căsuţa din lemn de pe râu, urcată pe o platformă. Puţin mai sus, Rudăria are o treaptă ce aduce apa mai cu putere spre mecanismul morii. Construcţia este simplă: sub moară, un jgheab lung prinde apa râului şi o duce spre o roată metalică orizontală, cu mici palete (de unde vine şi denumirea de "moară cu ciutură"). Roata stă pe un braţ lung orizontal (furcă), prins de o bară cu vârful intrat în podeaua casei morii şi ţinut de un mâner numit "ridicător". Învârtit, el ridică sau coboară sistemul hidraulic exterior. Apoi, rotirea paletelor cu ajutorul apei mişcă un fus (un ax vertical) care urcă în moara propriu-zisă din căsuţă. Aici, pietrele mari îşi îndeplinesc rolul ancestral: macină încet, ritmic, grăunţele din coş şi separă, prin sită, pulberea de tărâţe. Făina se adună, în final, în lada mare, nu înainte ca particulele foarte fine să pudreze, jucăuş, lemnul morii.

O asemenea moară, care macină 130-140 kg de boabe în 24 de ore, este gospodărită de câte 15-25 de familii (rândaşi) din sat. La buna înţelegere, acestea îşi împart rândul, adică cele 12-24 de ore de folosinţă a morii. Localnicii se mândresc cu făina ieşită din morile lor: se pare că ea are un gust deosebit, pentru că roţile mişcate de apă macină încet, spre deosebire de cele acţionate electric, a căror viteză este mai mare.

În micul muzeu deschis în localitate, o moară este desfăcută în bucăţi, aşa încât înţelegerea funcţionării ei să fie cât mai bună. Dar până acolo, să ne întoarcem pe drum, la prima dintre ele, şi să ne îndreptăm spre sat, pe lângă râu.

De pe şosea, priveşte cu atenţie malul apei şi vei observa câte un acoperiş din lemn ori un gard scund pe lângă o potecă. Asta înseamnă că ai dat de o nouă moară. Alteori trebuie să cauţi mai bine, pe partea opusă, silueta unei alte căsuţe cenuşii aşezate pe râu. Unele sunt bine prinse în desiş, de parcă ar juca de-a v-aţi ascunselea cu tine şi cu lumea întreagă.

Pentru ca morile să funcţioneze bine, apa râului a fost direcţionată de localnici prin mici modificări făcute albiei: un tunel săpat în stâncă, o treaptă, un dig mic, un perete, o întăritură din lemn, un culoar îngust. Şuvoiul captat în cădere are astfel destulă putere să învârtă ciutura şi să transmită apoi mişcarea roţilor de moară.

Primele 9 mori sunt mai depărtate unele de altele; celălalte, deja intrate în comună, ceva mai apropiate. Pe unele le vei găsi cu uşile lăcătuite, pe altele cu ele deschise, numai bine ca să intri şi să auzi cântecul roţilor ce macină boabele galbene. O mătură mică, o paletă, un coş îţi amintesc că stăpânii urmează să se întoarcă din clipă în clipă, pentru a-şi lua făina proaspătă, bună de copt pâine sau de făcut mămăligă. De ai noroc să-i prinzi la moară, intră în vorbă cu ei, ca să mai afli câte o legendă de prin partea locului, ori vreo poveste despre obiceiurile care le rânduiesc viaţa.

După ce ai plecat din Rudăria şi ai intrat pe drumul principal din vale, mai opreşte-te doar o clipă. Râul nu se mai vede, satul s-a pierdut şi el printre pâlcurile de copaci. Dar poate că îţi persistă în memorie scrâşniturile pietrelor de moară şi poate că ţi le vei aminti mult timp de acum înainte. Dacă nu, poţi să te întorci oricând la morile de apă de pe Rudăria, unde timpul îşi macină, fără prea multă grabă, eternitatea.

Tag-uri: Banat | Rudaria | moara | rau