Prima pagină Maratoanele Descopera Descoperă Preistoria

Mamutii – ultimii giganti ai planetei

02.24.2009 | ● Vizualizări: 6264
Mamutii – ultimii giganti ai planetei     mamuti, mauti lanosi, extinctie, vanatori, specie, schimbari climaterice, clima, vanatoare, Mammuthus primigenius + zoom
Galerie foto (7)

Ce erau mamutii? Stiintific vorbind, niste mamifere extincte apartinand familiei Elephantidae, din ordinul proboscidienilor (adica “animale cu trompa”). Popular zis, niste elefanti foarte mari, azi disparuti; si nu stramosi ai elefantilor actuali, cum zice lumea de obicei, ci un soi de veri de-ai lor, azi raposati ca specii.

Ce erau mamutii? Stiintific vorbind, niste mamifere extincte apartinand familiei Elephantidae, din ordinul proboscidienilor (adica “animale cu trompa”). Popular zis, niste elefanti foarte mari, azi disparuti; si nu stramosi ai elefantilor actuali, cum zice lumea de obicei, ci un soi de veri de-ai lor, azi raposati ca specii.

De mirare pentru toti cei care asociaza orice mamut cu un peisaj nordic inzapezit (din vina desenelor animate!), grupul mamutilor a aparut in Africa, raspandindu-se apoi in Asia si Europa. In nordul Africii au fost gasite fosile (cu varsta de 4,8 milioane de ani) ale unei specii denumite de specialisti Mammuthus africanavus, cea mai veche dintre speciile cunoscute. In cursul evolutiei, unele specii au ramas cantonate in zonele sudice ale Europei, asa cum a fost Mammuthus meridionalis; altele s-au indreptat spre nord, spre vastele spatii deschise din regiunea septentrionala a Eurasiei, adaptandu-se la viata in stepele reci, batute de crivat (desi nu neaparat acoperite de zapezi, caci climatul era mai degraba secetos).



Oamenii de stiinta se mai contrazic si azi in privinta arborelui genealogic al proboscidienilor fosili: cine a aparut mai intai si unde, cine cu cine se inrudeste mai indeaproape, cine descinde din cine si tot asa; e drept, treaba e complicata, caci multe specii s-au succedat intr-o lunga perioada de timp, pe trei continente, si mai e si problema fosilelor pe care le au sau nu le au la dispozitie savantii; cand e vorba sa reconstitui o specie avand la dispozitie doar doua oase si-o masea, inevitabil apar contradictii, confuzii… Filogenia familiei Elephantidae (adica stabilirea relatiilor de rudenie dintre diferitele specii actuale si disparute) e un domeniu in care paleontologii mai au foarte mult de lucru.

Ultimii uriasi
Mai fiecare grup de animale are o “vedeta”, o specie care, din diferite motive, este mai cunoscuta decat celelalte si devine, in constiinta publicului, un soi de emblema a grupului. In cazul mamutilor, cea mai celebra dintre specii a ramas mamutul lanos, Mammuthus primigenius. De ce el? Poate pentru ca a fost unul dintre ultimele mamifere uriase care au impartit Pamantul cu oamenii, inainte de a se stinge; poate pentru ca il cunoastem din reprezentari artistice – picturi rupestre, figurine sculptate; in fine, poate pentru ca au lasat in urma lor cele mai spectaculoase fosile.



Daca multe alte mamifere disparute ne-au lasat ca amintire doar oase si dinti (caci, in conditii obisnuite, doar aceste tesuturi dure rezista actiunii distrugatoare a timpului), mamutii ne-au lasat si fosile de un tip aparte: corpuri intregi congelate in solul vesnic inghetat al Siberiei. Cea mai recenta descoperire de acest gen dateaza de acum doi ani. Locuitorii Siberiei cunosteau din timpuri stravechi aceste ramasite; ei credeau ca apartin unor animale subpamantene colosale, un soi de cartite gigantice, care piereau indata ce ieseau la lumina. Savantii europeni au descifrat insa misterul, aratand ca aceste fosile cu colti uriasi, care rasareau din pamant, apartineau unor mamuti. Datorita acestor descoperiri uluitoare, stim despre mamuti mult mai multe lucruri decat despre alti reprezentanti ai asa-numitei megafaune pleistocene – “setul” de specii de mamifere de marimi impresionante, care au trait in timpul perioadei numite de geologi Pleistocen, ce a inceput in urma cu 1,8 milioane de ani si s-a incheiat in urma cu cca 10.000 de ani. Corpurile astfel conservate ale mamutilor lanosi dezvaluie savantilor amanunte despre alcatuirea, fiziologia si comportamentul acestor colosi disparuti.



Portret de mamut lanos intr-un peisaj de iarna
Remarcabil adaptati la clima rece a ultimei perioade glaciare, cand in Europa temperatura era, in mare parte a anului, sub minus 20 de grade, mamutii lanosi erau adevarate fortarete de carne, grasime si blana, blindate impotriva frigului nemilos printr-o seama de adaptari dezvoltate in cursul progresiunii speciei spre nord. Pielea avea o grosime de cca 2 centimetri; sub piele, exista un strat izolator de grasime, gros de 8-10 centimetri, iar deasupra pielii, o blana alcatuita din trei straturi cel de deasupra fiind format din acele fire extralungi (unele aveau 1 metru lungime) datorita careia uriasii si-au capatat denumirea de mamuti lanosi. Coada si urechile erau foarte mici fata de marimea corpului, pentru a limita pierderile de caldura prin extremitati si exista chiar un pliu al pielii care acoperea anusul, reducand astfel pierderile de caldura prin acesta zona a corpului, expusa si bine vascularizata (o adaptare intalnita si la un mamifer actual adaptat vietii in zonele arctice: boul moscat). Existau si adaptari anatomice la nivelul scheletului, precum forma boltita, inalta, a craniului; cornetele nazale erau astfel foarte mari, putand incalzi un volum mare de aer, inainte ca acesta sa ajunga la plamani. Si, nu in ultimul rand, insasi talia enorma a mamutilor era un obstacol impotriva racirii excesive a corpului; cu cat un animal e mai mare, cu atat suprafata corpului sau e mai mica in raport cu volumul, iar suprafata mai mica inseamna pierderi de caldura mai mici.



Si totusi, au disparut. I-am omorat noi ori sau au murit de foame?
Disparitia mamutilor - contemporani, in urma cu 10.000 de ani, cu oamenii primitivi -, a fost pusa pe seama mai multor cauze, specialistii emitand de-a lungul timpului diverse ipoteze: o boala contagioasa fatala, schimbarile climatice, vanarea de catre oamenii preistorici. Azi, se ia in calcul mai degraba o ipoteza mixta. Mai intai, acum cca. 10.000, clima s-a racit brusc si zdravan, iar timp de vreo 1300 de ani a fost, cel putin in Eurasia, o iarna cum nu mai pomenisera nici macar mamutii lanosi. (Evenimentul e numit de specialisti Dryas-ul recent; sau Younger Dryas, pentru anglofoni). Frigul ca frigul, pentru asta mamutii erau echipati suficient de bine, dar nu si pentru celelate efecte ale racirii climei. Ghetarii s-au extins pana departe spre sud, acoperind mare parte a continentului eurasiatic, iar in loc de paduri si stepe – cantinele unde mancau mamutii – a aparut tundra, cu vegetatie marunta, asa cum se intalneste si azi in preajma Cercului Polar de Nord. Ce sa faca un mamut cu vegetatia aceea prapadita? Lui ii trebuia hrana, nu gluma, cateva tone de iarba si frunze in fiecare zi, ca sa-si pastreze in functiune organismul urias. Vegetatia rara si scunda a tundrei nu putea hrani prea multi astfel de colosi. Si, ca si cum n-ar fi fost de ajuns, in acelasi timp, omul evoluase, dezvoltand arme tot mai perfectionate, care faceau vanatoarea mai eficienta. Ca toate mamiferele foarte mari, mamutii aveau cu siguranta un ritm de inmultire lent – poate si mai scazut din pricina hranei sarace. Impreuna, aceste situatii puteau sa decimeze populatiile intr-un ritm accelerat. Iar intr-o populatie imputinata si slabita de stresul provocat de schimarea climei, si bolile ar fi putut face mai multe victime decat in conditii obisnuite.



Oameni si mamuti

Desi infricosatori, periculosi si extrem de greu de vanat, putem presupune ca mamutii erau totusi incadrati de oamenii preistorici in categoria “animalelor folositoare”. Probabil nu foarte des, dar macar din cand in cand, un trib cu destui vanatori destepti si voinici izbutea sa vaneze cate un mamut. Specialistii cred ca oamenii primitivi exploatau si cadavrele mamutilor morti “de moarte buna” (boli, batranete) sau accidental; daca, in privinta carnii, oamenii mai aveau poate unele rezerve (dar sigur nu asa de multe ca noi, caci pe vremea aceea foametea era, chiar in Europa, o amenintare reala si grava), oasele si fildesii, chiar si pielea, erau materiale de prima calitate. (Parca ne si inchipuim manifestarile de bucurie dezlantuita ale unui grup de oameni de Cro-Magnon la gasirea unui cadavru de mamut: ce strigate, ce chiote, ce imbratisari, ce topaieli in jurul lesului urias! Pana cand seful grupului dadea semnalul: gata cu joaca, toata lumea la munca! Si urma, zile in sir, munca murdara - dar atat de importanta pentru supravietuire – a dezmembrarii cadavrului de cateva tone cu ajutorul uneltelor primitive din piatra si lemn.)



Carnea (chiar nitel fezandata) asigura supravietuirea membrilor tribului pe o perioada buna de timp, oasele erau utilizate pentru construirea locuintelor, iar fildesul de mamut era un material din care artistii de acum 10.000 ani sculptau statuete si podoabe. In Polonia si Ucraina au fost descoperite colibe cu “armatura” din oase de mamut si acoperite cu piei (cele mai vechi au vreo 27.000 ani vechime), iar statuete din fildes au fost gasite in diferite situri paleontologice din Europa. Iar picturi rupestre si statuete au pastrat pentru noi imaginea acestor uriasi ai stepelor inghetate, stinsi in urma cu zece milenii.

Mamuti “Made in Romania”
Specii de mamuti au exista si pe teritoriul tarii noastre. Au fost gasite fosile apartinand speciilor Mammuthus primigenius - celebrul mamut lanos -, si unora dintre stramosii acestuia: Mammuthus trogontherii (mamutul/elefantul de stepa) si Mammuthus (Archidiskodon) meridionalis.

Mamuti vs mastodonti
Mamutii (genul Mammuthus) nu trebuie confundati cu mastodontii, care apartin unui gen cu denumire (din pacate) asemanatoare, numit Mammut (da, stim ca seamana enervant de mult cu Mammuthus si creeaza confuzii). Mastodontii (cel mai cunoscut fiind specia Mammut americanus) apartin familiei Mammutidae, in vreme ce mamutii (genul Mammmuthus, nu uitati) apartin familiei Elephantidae, la fel ca elefantii actuali. Cum spuneam, sunt un soi de veri disparuti de-ai elefantilor.

Revino maine pentru un nou episod si pentru o intalnire cu unul dintre animalele care insufletea maret peisajul Eurasiei, cerbul gigant!