Home » D:News » Ce NU ar trebui să mănânce persoanele care lucrează noaptea?

Ce NU ar trebui să mănânce persoanele care lucrează noaptea?

Ce NU ar trebui să mănânce persoanele care lucrează noaptea?
Publicat: 23.10.2014
Cei care lucrează noaptea ar trebui să evite să consume, seara târziu sau în cursul nopţii, alimente bogate în fier, deoarece fierul conţinut în acestea dereglează „ceasul intern” al organismului, afectând modul în care ficatul reglează anumite procese metabolice, ceea ce măreşte riscul apariţiei unor afecţiuni grave.

Organismul uman funcţionează pe baza unui aşa-numit ritm circadian, în cicluri cu durata de 24 de ore, iar un „ceas intern” complex reglează procesele care au loc în organism această perioadă: somnul, starea de veghe, digestia ş.a. 

Aceste cicluri precis reglate activează anumite procese în toate celulele organismului, afectând eliberarea unor hormoni care controlează metabolismul şi alte funcţii. 

Astfel, fiecare celulă are propriul ei „ceas intern”, care îi ritmează funcţionarea, iar creierul acţionează ca un centru de comandă şi control, care reglează mersul tuturor celorlalte ceasuri interne din corp, asigurând funcţionarea lor sincronizată. 

Acest „orologiu” central este influenţat de lumină, tendinţa naturală fiind aceea de a ne trezi când este ziuă şi de a ne culca atunci când este întuneric. 

Munca de noapte perturbă acest ciclul natural şi se cunoaşte deja faptul că persoanele care lucrează în schimburi de noapte au un risc mai mare de a se îmbolnăvi de diabet tip 2, obezitate şi cancer

Cercetătorii au descoperit, recent, că alimentele bogate în fier, consumate noaptea, dereglează ceasul intern al ficatului, care ajută, prin  altele, la menţinerea constantă a nivelului de glucoză în sânge (glicemia), pentru a asigura necesarul de energie al celulelor.

În mod normal, orologiul circadian al ficatului menţine constant nivelul glicemiei în timpul somnului, acest nivel crescând chiar înainte de trezire.

Fierul intervine în această funcţie a ficatului, ajutându-l să controleze strict nivelul glicemiei în condiţii obişnuite de viaţă.

Dar, dacă fierul intervine într-un moment în care organismul este desincronizat, cu ritmul natural perturbat (aşa cum se întâmplă în cazul muncii de noapte, care ne obligă să fim treji în condiţii în care, în mod normal, organismul uman ar fi în starea  de somn), atunci această intervenţie poate duce la niveluri anormale ale glicemiei.

La cei care lucrează în ture de noapte, ceasul intern al ficatului este deja desincronizat în raport cu cel al creierului, iar consumul de fier amplifică desincronizarea.

Această perturbare poate duce la apariţia unor afecţiuni precum obezitatea, diabetul şi accidentele vasculare cerebrale, spun cercetătorii de la University of Utah, autorii unui articol pe această temă apărut în jurnalul Diabetes. 

Studiul lor a fost realizat pe şoareci, cărora le-a fost administrat fier în ciclul lor normal de hrănire. Fierul din alimentaţie a dus la creşterea concentraţiei de grupări hem din compoziţia hemoglobinei, implicate în transportul oxigenului. Când grupările hem se leagă de o proteină implicată în ritmul cricadian, activitatea acestei proteine se intensifică, iar acest fapt determină ficatul să îşi intensifice funcţia de control al glicemiei. Pe scurt, consumul mare de fier face ca ficatul să devină mai „strict” în ceea ce priveşte reglarea glicemiei.

Acest fenomen interferă cu fluctuaţiile normale ale glicemiei, caracteristice sistemului metabolic sănătos, şi poate duce la apariţia afecţiunilor menţionate mai sus.

Interpretând rezultatele din perspectiva aplicării lor la om, cercetătorii spun că, atunci când persoanele care lucrează noaptea mănâncă, în cursul nopţii, alimente bogate în fier, acest lucru amplifică desincronizarea între ceasul intern al ficatului şi ceasul principal al organismului, din creier; în asemenea condiţii,  nu se mai observă variaţiile normale ale glicemiei, caracteristice unui organism sănătos care trăieşte într-un ritm natural de somn şi veghe, iar pe termen lung, aceste anomalii sporesc riscul apariţiei unor probleme de sănătate.

Printre alimentele bogate în fier se numără: 

  • legume cu frunze de un verde intens
  • cereale sau pâine cu adaos de fier
  • orez brun
  • leguminoase (fasole, mazăre)
  • fructe oleaginoase (alune, nuci etc.)
  • carne 
  • peşte
  • tofu
  • ouă
  • fructe uscate (precum stafidele, prunele sau caisele uscate)

Deşi multe dintre aceste alimente sunt sănătoase şi trebuie să fie incluse într-o dietă echilibrată, ele nu ar trebui consumate noaptea sau seara târziu, de către persoanele care lucrează în ture de noapte, rezultă din studiu. 

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?
Test de cultură generală. Ce legătură au ouăle cu Paștele?
Test de cultură generală. Ce legătură au ouăle cu Paștele?