Prima pagină D:News

Strămoşii noştri aveau o relaţie ciudată cu laptele: ce au descoperit cercetătorii despre europenii străvechi?

10.24.2014 | ● Vizualizări: 609
Deşi au început să crească animale acum peste 9000 de ani, strămoşii europenilor nu au băut lapte timp de câteva milenii, neavând mutaţiile genetice necesare pentru a tolera lactoza.      (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Analiza unor oseminte umane străvechi a arătat că, timp de aproape 5 milenii după ce au început să cultive plante şi să crească animale, europenii nu au putut totuşi să consume lapte. Răspândirea mutaţiei care le permitea să tolereze lactoza din lapte a durat mai mult decât se credea.

A fost nevoie de cel puţin 5000 de ani pentru ca genele europenilor să evolueze astfel încât ei să fie capabili să digere lactoza, un zahar care se găseşte în mod natural în lapte, sugerează un studiu recent. 

Cercetătorii au analizat ADN străvechi extras din 13 schelete umane descoperite în Câmpia Maghiară, loc al unor unor schimburi culturale intense în preistoria Europei.

Mostrele de ADN au fost extrase dintr-o porţiune de os numită stânca temporalului, un os deosebit de dens şi dur al corpului uman, care protejează urechea internă.

Din acest os s-au putut obţine cantităţi de AND mai mari decât din alte oase sau din dinţi; după cum explică prof. Ron Pinhasi de la University College Dublin, au obţinut mostre ce conţineau între 12% şi 90% ADN uman, faţă de 0% - 20%, cât se obţine din coaste, falange sau dinţi.

Acest procent mare de ADN extras din oseminte vechi a permis, pentru prima dată, analiza sistematică a unei serii de schelete provenite din aceeşi regiune. 

Scheletele datează dintr-o perioadă cuprinsă între 5.700 î.e.n. şi 800 î.e.n., acoperind deci Neoliticul, Eneoliticul (numit şi Chalcolitic sau Epoca Aramei), Epoca  Bronzului şi Epoca Fierului. 

Ce au descoperit cercetătorii cu ajutorul analizei ADN?

”Rezultatele noastre indică o evoluţie spre o piele de culoare tot mai deschisă, pe măsură ce vânătorii şi culegătorii se încrucişau cu fermierii non-locali, dar, surprinzător, nu indică şi prezenţa persistenţei lactazei, sau a toleranţei la lactoză”, spune prof. Ron Pinhasi. 

Capacitatea de a digera laptele şi dincolo de vârsta copilăriei, cu ajutorul unei enzime numite lactază, este numită persistenţa lactazei, care determină toleranţa la lactoză. Toţi oamenii tolerează lactoza în pruncie, dar nu toţi o mai pot digera şi la vârste mai mari, deoarece pierd capacitatea de a produce lactază. În asemenea cazuri, persoanele respective „nu suportă laptele”, au probleme gastrointestinale atunci când beau lapte dulce. Aceste persoane pot totuşi, în general, să consume brânzeturi sau iaurt, deoarece în aceste produse lactoza este fermentată, descompusă de bacterii specifice. Cei mai mulţi dintre europeni tolerează lactoza, în vreme ce populaţiile asiatice sunt, în mare măsură, intolerante la lactoză.

Descoperirile cercetătorilor arată că, deşi vechii europeni domesticiseră şi creşteau animale precum vaci, capre şi oi, nu dezvoltaseră totuşi, genetic, capacitatea de a consuma cantităţi mari de lapte de la aceste animale. 

Toleranţa la lactoză a apărut abia în Epoca Bronzului, la vreo 4000 de ani după ce aceste populaţii începuseră să fabrice produse lactate. La început, oamenii consumau, probabil, produse lactate fermentate, abia ulterior devenind capabili să suporte şi laptele dulce.

Oamenii de ştiinţă au mai constatat că schimbările tehnologice care au avut loc în preistorie, precum trecerea la agricultură, au fost corelate cu un influx semnificativ de nou-veniţi, indicând migraţiile de populaţii care au avut loc de-a lungul preistoriei.

De exemplu, în Neolitic, vechii locuitori ai Europei Centrale semănau cu locuitorii de azi ai Sardiniei. 

În Epoca Fierului, a avut loc o nouă schimbare, în Europa Central sosind populaţii dinspre est, din zona Caucazului sau din  Asia. 

Sursa: Mail Online