Home » D:News » A crescut numărul tigrilor

A crescut numărul tigrilor

A crescut numărul tigrilor
Publicat: 22.01.2015
În sfârşit o veste bună pentru iubitorii naturii şi în special pentru cei cărora le pasă de soarta tigrilor în zilele noastre. Conform unor rapoarte recente şi a recensămîntului de anul trecut, numărul acestor feline aflate la un pas de dispariţia totală a crescut semnificativ în India, bastionul speciei la ora actuală.
Conform autorităţilor indiene, populaţia tigrilor din această ţară a crescut de la 1.706 exemplare în anul 2011, la 2.226 în anul 2014.
 
Noul recensământ al tigrilor, ale cărui date au fost remise presei de către Prakash Javadekar, Minstru al Mediului, demontrează că India, unde trăiesc aproximativ 70% din numărul tigrilor din prezent, a înregistrat o creştere cu 30% a exemplarelor de tigri din rezervaţiile şi parcurile sale naţionale.
 
„În timp ce populaţia de tigri scade alarmant în restul lumii, în India numărul acestor feline creşte constant. Este o mare victorie pentru noi. Până în prezent, nimeni nu a reuşit un recensământ atât de precis. Spre exemplu, am reuşit să fotografiem circa 80% dintre tigrii care trăiesc în libertate în India.”, declară oficialul indian.
 
Recensământul din anul 2008 a scos la iveală că atunci mai trăiau doar 1.411 tigri în India, iar programul naţional Tiger Census este efectuat la fiecate 3 ani de către National Tiger Conservation Authority. Rezultatele recensământului au luat în consideraţie populaţia de tigri din cele 17 state ale Uniunii Indiene.
 
Conform recensământului încheiat la finele anului trecut, statul Karnataka adăposteşte cea mai mare populaţie de tigri, aici trăind un număr de 408 tigri, urmează statul Uttarakhand cu 340 de tigri, Madhya Pradesh cu 308 tigri, Tamil Nadu cu 229 tigri, Maharashtra cu 190 de tigri, Assam cu 167 tigri, Kerala cu 136 tigri şi Uttar Pradesh cu 117 tigri.
 
Tiger Census 2014 a evidenţiat faptul că tigrii din India trăiesc în 6 mari areale, anume Câmpia dintre Gange şi dealurile Shivalik, partea centrală a Indiei, Ghaţii de Est, Ghaţii de Vest, dealurile de nord-est şi Câmpia Brahmaputrei şi Sunderband.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor noastre
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor noastre
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?