Prima pagină D:News

Copiii - fenomen. Pot vedea sub apă exact ca delfinii. Ce îi face atât de speciali - FOTO+VIDEO

Marina Manastîrlî | 03.09.2016 | ● Vizualizări: 13572

Un exemplu al adaptabilităţii corpului uman poate fi poporul moken, un trib nomad care trăieşte în arhipelagul insulelor de pe Marea Andaman, de-a lungul coastei de vest a Thailandei.

Cunoscut şi sub numele de ''nomazii de mare'', poporul moken a fost cândva în întregime dependent de ocean, iar copiii lor petreceau o mare parte din timpul lor scufundându-se spre fundul mării în căutare de hrană. 
 
Experimentele au demonstrat că aceştia ar putea vedea sub apă cu o claritate totală, o adaptare unică pe care alţi copii o pot învăţa în câteva săptămâni.
 
 
"În mod normal, atunci când suntem sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nici nu încearcă măcar să se acomodeze. Dar copiii moken se pot adapta acestor condiţii, ei îşi pot micşora pupilele şi îşi pot schimba forma cristalinelor. Focile şi delfinii au o adaptare similară", afirmă cercetatorul în domeniul vederii, Anna Gislen, de la Universitatea din Lund, Suedia.
 
 
Gislen a lucrat cu mokenii timp de aproape două decenii pentru a înţelege mai bine această capacitate incredibilă, care aparent o posedă numai copiii. În termen de o lună le-a reuşit să înveţe un grup de copii europeni să vedă în mediul subacvatic cu aceeaşi claritate.
 
"A fost diferit pentru fiecare copil în parte, dar la un moment dat vederea lor s-a îmbunătăţit. I-am întrebat dacă au făcut ceva diferit şi mi-au răspuns: Nu, doar că vedea mai bine acum”, a relatat Gislen. 
 
 
 
Cercetătoarea a studiat, prima dată, copiii moken în anul 1999, când i-a urmărit cum aceştia înoată în ocean, colectând scoici şi castraveţi de mare cu ochii larg deschişi.
 
În 2003, ea a publicat un studiu, comparând 17 copii moken (10 fete şi 7 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani), cu 18 copii din Europa (14 fete şi 4 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani) .
Experimentul era următorul: copilul înota sub apă, până la o poziţie marcată, acolo punea capul pe o tetieră poziţionată la 50 cm distanţă de un card pe care erau afişate modele diferite de linii care se mişcau fie vertical, fie orizontal. După ce copiii se uitau la acest card, ei înotau spre suprafaţă şi raportau ce model au văzut.
 
 
De fiecare dată când se scufundau, spaţiul dintre linii era tot mai subţire, ceea ce făcea mai greu de distins modelul. Copiii au trebuit să repete procesul de cinci ori pentru fiecare model, iar o singură greşeală era interpretată ca fiind o incapacitate de a vedea corect modelul.
 
După acest studiu, Gislen a constatat că copiii moken au avut sub apă o acuitatea vizuală de două ori mai mare decât copiii europeni.
 
De ce? Nu este încă foarte clar, dar se consideră că abilitatea are o legătură cu capacitatea copiilor moken de a-şi contracta pupilele când se află sub apă. Ei fac acest lucru pentru a lărgi adâncimea câmpului vizual şi a face lucrurile mai clare.
"Pe uscat, dimensiunea pupilei are, în mod normal, un efect redus asupra rezoluţiei şi s-a constatat că ambele grupuri de copii au aceeaşi dimensiune a pupilei. Dar, sub apă, atunci când imaginea este neclară, o pupilă micşorată poate îmbunătăţi în mod semnificativ rezoluţia”, explică cercetătoarea.
 
 
La adulţii testaţi de Gislen, nu a fost observată aceeaşi capacitate vizuală.  Oamenii de ştiinţă suspectează că moken îşi pierd cu timpul ”ochii lor delfin". Cu vârsta, cristalinul devine mai puţin flexibil.
 
Gislen a recrutat un alt grup de copii europeni pentru o vacanţă în Thailanda (3 fete şi 2 baieti, în varstă de 9-11 ani) şi un grup de copii din Suedia (15 fete şi 5 băieţi, în vârstă de 9-10 ani). Grupul a participat la sesiuni de instruire pe parcursul a mai multor săptămâni. Practic, au trebuit să îndeplinească sarcini similare de scufundare cu cele din experimentul original, pentru a vedea dacă repetarea ar arăta îmbunătăţiri în acuitatea vizuală subacvatică.
 
Raportul publicat în revista Vision Research în 2006, a constatat că, după 11 sesiuni, ambele grupuri au atins aceeaşi acuitate sub apă ca şi copiii moken, chiar dacă ei mai aveau ochi roşii, iritaţi din cauza salinităţii.
 
"La 8 luni de la ultima sesiune dintr-o piscină în aer liber, în lumina strălucitoare a soarelui, comparabil cu mediile de lumină din sud-estul Asiei, copiii au atins aceeaşi acuitatea sub apă ca şi copiii de moken", a notat Gislen în raportul echipei sale.
 
 
Din păcate, Gislen nu va mai putea continua cercetarea ei. Ea a explicat că mokenii şi-au schimbat drastic stilul lor de viaţă. Aceştia petrec acum mult mai puţin timp în apă.
 
 
Vă recomandăm şi aceste articole: