Home » Știință » Există viaţă după moarte? Genele din corpul uman rămân active timp de peste patru zile

Există viaţă după moarte? Genele din corpul uman rămân active timp de peste patru zile

Există viaţă după moarte?  Genele din corpul uman rămân active timp de peste patru zile
Publicat: 25.06.2016
Când inima încetează să mai bată, iar sistemul respirator şi cel circulator se opresc, persoana este declarată decedată. Funcţionarea corpului se opreşte, dar viaţa dispare?

Documentele publicate în această săptămână prezintă probe evidente că unele părţi ale corpului sunt încă funcţionale şi  la câteva zile după ce restul corpului a încetat să mai funcţioneze. Descoperirea ar putea schimba modul în care privim transplantul de organe.

Microbiologul Peter Noble, împreună cu echipa sa de la Universitatea din Washington, au investigat genele active din şoareci şi peşti zebră decedaţi. Cercetările anterioare au identificat un mănunchi de gene din cadavre umane, care au rămas active timp de 12 ore, de la ora decesului.

Rezultatele finale ale cercetării au identificat peste 1.000 de gene, care au funcţionat câteva zile de la data decesului, însă nu a fost ca şi cum le-ar fi trebuit un timp mai îndelungat să se oprească decât restul corpului, de fapt activitatea lor a crescut.

La şoareci, peste 515 de gene au funcţionat la capacitate maximă până la 24 de ore de la deces. La peştele zebră, 548  de gene au rămas  funcţionale patru zile la rând, după ce animalul a decedat.

Echipa a făcut descoperirea analizând nivelul de acid ribonucleic prezent în şoarecii şi peştii decedaţi, în decursul a peste 98 de ore. Acidul ribonucleic transmite genelor ce proteină trebuie produsă  de către celule, aşadar, un număr mare de proteine regăsit într-o celulă înseamnă că un număr mult mai mare de gene este activ. Un alt lucru interesant este că genele ,,postmortem’’  erau genele care se activează în situaţii de urgenţă şi îndeplinesc sarcini precum stimularea inflamaţiilor, activarea sistemului imunitar şi contracararea stresului. Unele gene se activau doar în momentul formării unui nou embrion, ca mai apoi să se stingă …pănă în momentul morţii, aparent.

,,Cel mai şocant lucru este că genele reproductive se activează după decesul persoanei’’ a declarat Noble.

Însă nu toate genele pe care le-au descoperit cercetătorii îndeplinesc activităţii benefice, genele care promovează creşterea celulelor canceroase, de asemenea, se activează după decesul animalelor. Cercetătorii sugerează că organismul se întoarce la rapiditatea de dezvoltare celulară a embrionilor.

Chiar dacă genele benefice  nu vor fi niciodată atât de puternice încât să aducă la viaţă un şoarece, un peşte zebră sau un om, descoperirea ar putea avea un impact major pentru pacienţii care trăiesc cu organe transplantate. Studiile au dovedit că, pentru persoanele cu organe transplantate, poate exista un risc mult mai mare să dezvolte peste 32 de tipuri de cancer, inclusiv cancerul la ficat şi cancerul la plămâni.

,,Deşi transplantul poate salva viaţa persoanelor cu boli în fază terminală,  creşte riscul ca persoana să dezvolte celule canceroase, în mare parte din cauza medicamentelor administrate pentru a suprima sistemul imunitar, pentru a preveni respingerea  noului organ de către corp’’, a afirmat Eric A. Engels, de la Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite ale Americii.

Cantitatea  de medicamente pe care destinatarul  trebuie să o consume pentru ca organismul său să nu respingă noul organ este uluitoare, fapt ce poate explica riscul apariţiei cancerului.

Cercetarea a fost încărcată pe internet, echipa invită cercetătorii să îşi spună părerea despre documentele actuale înainte ca acestea să fie publicate într-o revistă.Până când datele vor fi verificate, părerile rămân sceptice, mai ales că cercetarea nu se poate baza doar pe probe de la animale.

Sursa: Science Alert

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?