Prima pagină D:News

Fanteziile sexuale sunt în realitate extrem de benefice - dovezi ştiinţifice

Oana Bujor | 08.12.2016 | ● Vizualizări: 9555

În cadrul uneia dintre prezentările de la o conferinţă anuală a cercetătorilor a fost adus în discuţie subiectul fanteziilor sexuale.

Cercetările anterioare au dovedit că apoape oricine, între 95% şi 98% din populaţia lumii, a avut fantezii sexuale. În general, fanteziile bărbaţilor sunt mult mai puternice. Deseori, aceştia au fantezii care implică mai mulţi parteneri, conform unor studii. Fanteziile femeilor conţin elemente mult mai romatice şi emoţionale.

,,Fanteziile reflectă cât de bine  facem faţă nesiguranţelor, dacă dorim să promovăm intimitatea sau să scăpăm de ea,'' a declarat psihologul Gurit Birnbaum. ,,Spune-mi ce fantezii ai ca să îţi spun ce personalitate ai şi ce îţi doreşti de la relaţia ta,'' a adăugat el.

În cadrul unui studiu publicat în 2015 s-au descoperit mai multe tipuri de fantezii, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Femeile îşi doresc să aibă experienţe romantice şi emoţionale în timpul sexului, imaginându-şi o anumită încăpere sau atmosferă, pentru bărbaţi s-a descoperit că cea mai pregnantă fantezie se referă la relaţiile sexuale cu două partenere.

Experţii afirmă că lucrurile despre care un om are fantezii pot fi infleunţate de mai mulţi factori. Inclusiv hormonii, vârsta, experienţele sexuale trecute, durata relaţiei cu partenerul sau tipul de ataşament pe care îl au faţă de persoană. Persoanele care evită ataşamentul emoţional de o persoană au fantezii non-emoţionale. În timp ce persoanele care au un nivel al ataşamentului mai puternic au în general fantezii despre satisfacerea partenerului.

Sursa: Fox News

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole