Home » D:News » Orbii vor putea să „vadă” graţie unui dispozitiv revoluţionar

Orbii vor putea să „vadă” graţie unui dispozitiv revoluţionar

Orbii vor putea să „vadă” graţie unui dispozitiv revoluţionar
Publicat: 10.08.2011
Graţie unui prototip conceput de un specialist în neuroştiinţă, persoanele nevăzătoare vor putea înţelege mai bine componenţa mediului înconjurător. Invenţia lui Michael Proulx de la Queen Mary’s College din Londra se numeşte vOICe. Acesta va oferi avertismente sonore nevăzătorilor în cazul în care în drumul acestora se ivesc obstacole, permiţându-le să construiască o „hartă sonoră” a împrejurimilor.

Dispozitivul a fost dezvăluit săptămâna aceasta în cadrul unei
întâlniri a Asociaţiei Americane de Psihologie ce a avut loc la
Washington, D.C., în SUA. Acesta este format dintr-o pereche de
ochelari, un webcam, un smartphone şi o pereche de căşti.

Camera video captează imagini cu mediul înconjurător, iar
acestea sunt scanate de un software integrat în prototip. În
funcţie de obiectele identificate de program, acestea sunt
transformate în sunete ce sunt difuzate prin căşti la o anumită
frecvenţă şi la un volum specific. Astfel, fiecare obiect
înconjurător are o „amprentă” sonoră proprie ce permită
utilizatorilor să înţeleagă ce anume se găseşte în jurul
său
.

Tehnologia nu este nouă, existând de aproximativ 15 ani, însă
inovaţiile ce au avut loc în domeniul telefoniei mobile permit
integrarea sa la un cost redus, ceea ce face posibilă utilizarea
prototipului de către oricine, pentru că telefoanele din ziua de
azi au capacitatea de a rula software-ul complex ce transformă
imaginile capturate în sunete. De asemenea, pentru că telefoanele
sunt compacte, acest dispozitiv devine portabil, putând fi folosit
în orice condiţii.

Cu toate acestea, prototipul nu este extrem de uşor de folosit.
Inventatorul dispozitivului spune că, de obicei, este
nevoie de 3 luni de antrenament pentru ca o persoană nevăzătoare să
obţină cunoştinţele necesare folosirii sistemului.
Cu
toate acestea, vOICe se anunţă a fi o inovaţie importantă ce va
permite persoanelor oarbe să aibă parte de mai multă independenţă
în viaţa de zi cu zi.

Michael Proulx, omul de ştiinţă care a conceput acest
dispozitiv, spune că este posibil ca în viitor vOICe să analizeze
şi imagini capturate în infraroşu, permiţând nevăzătorilor să aibă
acces la informaţii pe care nu le-ar fi putut obţine nici dacă ar
fi avut vederea neafectată.

Sursa:
The Week

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?