Cea mai controversată imagine a momentului: navă extraterestră lângă Mercur? (VIDEO)

Camera a surprins imaginea unui val de particule încărcate magnetic, provenite de la Soare (emise sub forma unei aşa-numite ejecţii coronale de masă) care loveşte planeta Mercur, cea mai apropiată de Soare. În cadru apare, în apropierea planetei, ceva ce pare a fi imaginea unui alt „obiect” de care se loveşte valul de particule.

Comentând imaginile, un anume siniXster afirmă, într-un comentariu redat pe YouTube, că e vorba despre un obiect cilindric, cu o porţiune de altă formă la mijloc; în opinia sa, nu poate fi vorba decât despre o navă spaţială uriaşă, „parcată” şi camuflată în apropiere de Mercur şi a cărei prezenţă a fost dezvăluită accidental datorită ejecţiei coronale de masă a Soarelui.

• Cele mai bune destinații de iarnă cu mult Soare și bere ieftină
• De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?

Răspunzând solicitărilor de a oferi o explicaţie, fizicienii de la Laboratorul de Cercetări Navale (NLR) al SUA au analizat datele provenite de la Heliospheric Imager-1, camera telescopică cu care au fost luate imaginile, şi au dat lămuriri despre modul în care ar fi apărut imaginea controversată.

Totul ţine de modul în care sunt prelucrate imaginile luate de telescopul Heliospheric Imager-1. Pata luminoasă, pe care vânătorii de OZN-uri o iau drept o navă extraterestră este, în realitate, locul în care planeta Mercur s-a aflat în ziua precedentă, spun Russ Howard şi Nathan Rich, doi dintre specialiştii din cadrul NLR.

Pentru a scoate în evidenţă imaginea destul de puţin luminoasă produsă de ejecţia coronală de masă observată de la o asemenea distanţă, trebuie mărit contrastul dintre această imagine şi fondul pe care ea se proiectează; acest fond are şi el o luminozitate produsă de praful cosmic interplanetar şi de stele. Când prelucrează imaginile, specialiştii încearcă să înlăture cât mai mult din luminozitatea fondului, pentru a mări contrastul.

Ei determină care anume din luminozitatea imaginii totale aparţine fondului, iar aceasta poate fi „scăzută” din luminozitatea fotografiei, calculând cantitatea medie de lumină captată în fiecare pixel al imaginii în ziua producerii ejecţiei coronale de masă şi în ziua precedentă. Lumina care apare în pixeli în ambele zile este considerată ca fiind dată de fond şi este înlăturată din fotografie; după aceea, lumina rămasă este intensificată.

Metoda dă rezultate foarte bune în cazul obiectelor aflate la distanţe foarte mari, precum stelele, care – datorită distanţei – nu par să-şi schimbe prea mult poziţia în raport cu Soarele, de la o zi la alta.

În schimb, rezultatele nu sunt atât de clare atunci când e vorba despre obiecte apropiate şi aflate în mişcare, cum sunt planetele din sistemul nostru solar.

În asemenea, cazuri, când se face media cantităţii de lumină înregistrate în două zile consecutive, apar artefacte de prelucrare a imaginii – locul în care planeta s-a găsit în ziua precedentă apare pe fond ca o pată luminoasă, atunci când se face intensificarea luminozităţii.

Respectiva pată luminoasă nu mai apare atunci când se procesează imaginea ejecţiei coronale de masă utilizând alte valori ale cantităţii de lumină din pixeli, valori obţinute pentru o altă zi, de pildă cea de după ejecţie, în locul valorii de dinainte de ejecţie.

Adepţii versiunii „navă extraterestră” susţin însă că forma care apare în imagine nu arată ca urma aproximativ rotundă a unei planete, ci are margini paralele, amintind mai degrabă de forma turtită a navei Entreprise (din Star Trek).

Totuşi, există o explicaţie (ştiinţifică) şi pentru această caracteristică: fizicienii spun că pixelii care formează cele două linii paralele se găsesc în zonele în care marginile imaginii luminoase a planetei se suprapun cu pixelii fondului, iar liniile paralele apar ca urmare a deplasării lui Mercur, ilustrând schimbarea poziţiei planetei de la o zi la alta.

Sursa: Live Science