De ce sunt bogaţii mai predispuşi să mintă şi să înşele?
Bogaţii sunt mult mai dispuşi să încalce legea, să fure bomboane de la copii, să mintă într-o negociere sau să aibă un comportament non-etic la serviciu pentru a-şi atinge scopul, comparativ cu persoanele care au venituri reduse, susţine un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California.
Într-o primă etapă a cercetării, specialiştii au rugat 129 de studenţi să se imagineze fie bogaţi, fie săraci. Apoi, oamenii de ştiinţă au intrat cu un borcan plin cu bomboane în sala unde erau aceste persoane şi au spus că dulciurile sunt pentru nişte copii dintr-o altă sală şi că, dacă vor, studenţi pot lua şi ei câte una. Rezultatele au arătat că cei care se imaginau bogaţi au fost mult mai dispuşi să ia mai multe bomboane decât cei care se imaginau trăind dintr-un venit mic.
În cea de-a doua etapă a studiului, participanţii au fost puşi să joace un joc pe calculator, la care cei care obţineau peste 12 puncte primeau câte 50 de dolari. Cei care au câştigat peste 250.000 de dolari erau mult mai dispuşi să îi mintă pe cercetători, comparativ cu restul participanţilor.
De asemenea, în cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au observat modul în care se comportă mai mulţi conducători auto într-o intersecţie. Astfel, s-a constat că şoferii care conduceau maşini scumpe erau mult mai puţin dispuşi să oprească la treceri de pietoni sau să acorde prioritate, decât cei cu maşini mai ieftine.
Un alt test a fost realizat pe 108 adulţi care trebuiau să îşi asume rolul de angajatori. La fel ca în testele precedente, participanţii au fost împărţiţi în două grupuri: unul format din indivizi care trebuiau să se imagineze ca având venituri mari şi un altul căruia i s-a spus că deţine venituri mici. În urma testului s-a observat că cei cu venituri mari sunt mult mai puţini dispuşi să menţioneze faptul că postul pe care îl au vacant este unul temporar, comparativ cu cei care aveau un venit mic.
Această cercetare vine să susţină studii anterioare care au arătat că persoanele înstărite au o tendinţă mai marcată de a se nu gândi la ceea ce simt ceilalţi şi de a nu se ţine de cuvânt, comparativ cu cele cu venituri limitate.
Cu alte cuvinte, modul în care o persoană se comportă depinde, mai curând, de situaţia materială în care se află decât de calităţile sale intrinsece. Studiile de acest gen indică felul în care statutul social influenţează modul în care vedem lumea.
Totuşi, în cazul de faţă, o întrebare-cheie rămâne fără răspuns: este mai probabil ca oamenii bogaţi să fie nesimţiţi, sau ca nesimţiţii să se îmbogăţească?
Sursa: Bloomberg
-
8 martie, 18:49
Fericiti Diana!?Niciodata.Cu cat au mai multi bani cu atat sunt mai nefericiti,pentru vor tot mai multi. Desfraul,grandomania,dispretul lor fata de semenii mai saraci,precum si preocuparea de a deveni mai bogati,ii face sa piarda omenia,sa gaseasca metode noi de a deveni din bogati,foarte bogati,si apoi si mai bogati.Cred ca lumea toata sa fie la picioarele lor,nu au mila si nici respect fata de semenii cinstiti.Eu ii compatimesc.Bogatia este o boala fara leac.
-
7 martie, 08:24
Mint pt. ca sunt fericiti si pt.ca nu au nevoie cu adevarat de ceilalti. Banii aduc independendenta, libertatea.
-
4 martie, 20:02
Anca Mares are dreptate. Studiul este egal cu 0. Una este sa fii bogat si cu totul altceva este ca unul sarac sa se imagineze bogat. Nu-mi vine sa cred ca asemenea ineptii sunt puse aici pe post de "cercetare". In ultima vreme, la nivel mondial se tot incearca prostirea multimii prin intermediul a ceea ce noi numim "stiinta".
-
4 martie, 10:51
DACA AM AVEA TOTI O MATUSA "TAMARA"CUM AM MAI STI TOTI SA FIM MINCINOSI
-
4 martie, 09:55
Lipsa "celor 7 ani de acasa" (care a inceput sa se manifeste in urma cu cca 90 ani) face posibila aparitia acestui comportament uman . Predispozitia oamenilor catre MINCIUNA si FURT a exsistat, exista si va exista atata timp cat vor exista forme de viata. Problema este : la ce nivel se minte si se fura. Pentru limitarea efectelor cu caracter dezastruos si distructiv pentru societatea umana a minciunii si furtului au fost emise legi, care nu pot fi interpretate, specifice care trebuiesc aplicate. Daca furtul si minciuna devin "sport de mase", se ajunge la faliment pe toate planurile. Vezi GRECIA.
-
3 martie, 23:23
Pentru ca si-au facut averea mintind si inseland.Daca ai facut avere cinstit poti fi zagarcit dar nu mincinos si gata sa inseli pe oricine.
-
3 martie, 23:20
Pentru ca si-au facut averea mintind si inseland.Daca ai facut avere cinstit poti fi zagarcit dar mincinos si gata sa inseli pe oricine.
-
3 martie, 17:36
Ma intristeaza sa vad ce mentalitate depasita si otravita de gelozie au foarte multi oameni si aici ma refer la cei care cred orbeste in acest articol. In primul rand cercetarea a fost facuta pe subiecti care isi "imaginau" ceva, a nu se confunda imaginatia cu realitatea, cred ca oameni pot fi nesimtiti si egoisti si atunci cand sunt bogati dar si cand sunt saraci. Pentru mine studiul demonstreaza mecanismul parvenitismului si cred ca ar trebui sa nu uitam ca exista foarte multi oameni cu bani si cu bun-simt si poate si mai multi cu masini scumpe care totusi opresc la fiecare trecere de pietoni. Ei exista dar nu prea ii observa nimeni deoarece in pofida unei situatii materiale bune, nu epateaza. Probabil e mai usor atunci cand "strugurii sunt acri".
-
3 martie, 12:33
ENTUZIASM +++CU JERTFE SI SACRIFICII+++CU CRUCEA {*} SI CU ARMELE+++SAU CU STILOUL SI STAMPILA,ASA ITI PAZESTI SI PROTEJEZI PATRIA.....PS. pe la 14 ani,trebuie sa fie initiati,instruiti,iluminati cu privire la tainele lumii,secretele terrei,misterele cerului,istoria lumii,a semitilor,a crestinilor,a masonilor....LUX IN ARCANA MAJOR...PUR SI SIMPLU...ADEVARUL PUR SI REALITATEA CRUDA. asa pot sa discearna ,sa aleaga si sa culeaga LAURII ZEILOR SAU OTRAVILE TI KALOSILOR....ZAMOLXEX NE DA APA PAIE SI BATAIE,,,,IAR MAMA NATURA NE DA FOOOD&DRINKS K SA NE FUTUROLOGIM...DAR,ATENTIE LA E_URI,,,MDM_URI,,,CHIMICALE,,,ADITIVI,,,==CANCER&BOLI CRONICE....MORALA===AI GRIJA CE BAGI IN GURA SI CE TRAGI PE MARTISOR........Remember===finlanda 1940...turcia 1915....vietnam 1950-1975...cuba lui castro...afghanistan 1800-2012...cecenia 1800-2012....exemple in care un popor mic,prost,naiv,inocent DAR ferm convins in unitate si fratie, au castigat lupte si batalii cu jertfe si sacrificii imense,in fata unui inamic…
-
3 martie, 12:32
MAI BINE IMI DADEA MIE 5-6 MILIOANE DE EUROI SA FAC O UNIVERSITATE DE ELITA ,TRIPLU AAA+++MONDIALA,NATIONAL...PT CA ,CU PROFII FUTUROLOGI SI ELEVII_STUDENTII FUTURISTICI ,NU AVANSAM MAI MULT DE NIVELUL 7...BLESTEMU PATRIEI E K NU E CONDUSA DE PATRIOTI+++AUZI,PROSTIME,GLOATE,MASE POPULARE,VOTANTI SI CONTRIBUABILI===APROX.10 MILIARDE DE EUROI DIN BUGETUL PATRIEI SE TOACA ANUAL PE FORTA DE COERCITIE,PE POLITIILE DE 9 FELURI,PE JUSTITIE,PE ADMIN.*,PE SERVICIILE SECRETE,SPECIALE+++SRI,SIE,SPP+,ACADEMIE SI BOR, ///// SI CULMEA+NOI AVEM PERPEETUM MOBILE…LA CORUPTIE,MITA,MAFIE,FRAUDE,EVAZIUNE,TEPE,TUNURI ECO-FINANCIARE=DE LA GLORIOASA REVOLUTIE DIN 1989-2012????//////.....ORA ET LABORA+++POST SI PRIVEGHERE+++SPORT SI STUDIU+++LUPTA SI SACRIFICII=SALVAREA PATRIEI...++++PS. DESPRE RELIGIE===PORUNCA DIVINA ESTE+CRESTE SI TE INMULTESTE,UMPLE TARA SI O STAPANESTE+++CUNOASTE_TE PE TINE INSUTI SI CU BUNE SI CU RELE++PASTREAZA MASURA++LUPTA IUBESTE SI RESPECTE PATRIA. FRATIA POPORULUI CU ELAN SI ENTUZIASM…





