Home » D:News » Atenţie, produsele de îngrijire personală ne predispun la alergii

Atenţie, produsele de îngrijire personală ne predispun la alergii

Atenţie, produsele de îngrijire personală ne predispun la alergii
Publicat: 21.06.2012
Expunerea la produse chimice antibacteriene şi conservanţi obişnuiţi care se găsesc în săpun, pastă de dinţi, apa de gură şi alte produse de îngrijire personală i-ar putea face pe copii mai sensibili la o gamă largă de alergii alimentare şi de mediu, spun cercetătorii de la Centrul Pediatric Johns Hopkins, SUA.

Folosind datele rezultate în urma unui sondaj realizat pe 860 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, cercetătorii au examinat relaţia dintre nivelul de compuşi antibacterieni şi conservaţi găsiţi în urină şi prezenţa anticorpilor lgE din sânge. Anticorpii lgE sunt substanţe ale sistemului imunitar al căror nivel creşte la persoanele care suferă de alergii.

„Am descoperit o legătură între nivelul de expunere, măsurat prin cantitatea de agenţi antimicrobieni din urină, şi riscul de apariţie a alergiei, indicat de anticorpii din sânge în prezenţa anumitor alergii”, a declarat coordonatorul studiului, Jessica Savage.

Cu toate acestea, specialiştii avertizează că rezultatele nu demonstrează faptul că agenţii antibacterieni şi conservanţii provoacă direct alergii, ci că ele joacă un anumit rol în dezvoltarea sistemului imunitar, făcându-l să reacţioneze anormal la prezenţa unor substanţe din mediu sau din alimente.

De asemenea, studiul vine să susţină ipoteza conform căreia mulţi copii din ţările dezvoltate suferă de alergii din cauză că nu au fost expuşi de timpuriu la agenţii patogeni esenţiali pentru întărirea sistemului imunitar.

Sursa: News Wise

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase