Home » D:News » Herschel, cel mai mare telescop cu infraroşu trimis în spaţiu, a fost dezactivat după patru ani de servicii

Herschel, cel mai mare telescop cu infraroşu trimis în spaţiu, a fost dezactivat după patru ani de servicii

Publicat: 18.06.2013
Herschel, cel mai mare telescop cu infraroşu trimis în spaţiu, lansat în mai 2009 pentru a studia formarea stelelor, a fost complet dezactivat luni, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

„Herschel a fost oprit, dar nu este o surpriză, pentru că aşa era programat (…) Nu mai are lichid criogenic la bord şi deci se încălzeşte şi, începând cu momentul în care se încălzeşte, devine inutil. Deci, am oprit dispozitivul de transmitere a datelor (transponder) de pe Herschel”, a anunţat directorul general al ESA, Jean-Jacques Dordain, într-o conferinţă de presă organizată la Bourget, în apropiere de Paris.

Telescopul încetase să mai funcţioneze încă din 29 aprilie, după evaporarea completă a celor 2.300 de litri de heliu lichid, indispensabil pentru răcirea instrumentelor de la bord până la o temperatură apropiată de zero absolut (-271° C).

Chiar dacă devenise „orb”, vehiculul spaţial şi-a continuat „viaţa” timp de alte câteva săptămâni, devenind un fel de „platformă de încercări” pentru inginerii de la ESA, care au testat pe el diverse tehnici, programe informatice şi manevre care nu sunt încercate de obicei pe sateliţi în activitate, de teama de a nu-i pune în pericol.

Informaţiile care vor rezulta din aceste experimente vor fi folositoare pentru misiunile spaţiale viitoare, precum Exomars.

Controlorii de la ESA au trimis comanda finală de dezactivare a telescopului Herschel, luni, la ora 12.25 GMT, punând astfel capăt unei misiuni care a permis înregistrarea a peste 25.000 de ore de date, bogate în informaţii despre naşterea stelelor şi formarea galaxiilor.

Momentul în care a fost lansată ultima comandă spre telescopul Herschel    (Foto: ESA)Momentul în care a fost lansată ultima comandă spre telescopul Herschel

Înainte de a fi dezactivat, satelitul a fost plasat pe o traiectorie „de garare”, pe o orbită heliocentrică (în jurul Soarelui), pentru a nu jena alţi sateliţi şi pentru a nu „polua” spaţiul din jurul Terrei.

Construit pentru a avea o durată de viaţă prevăzută de trei ani, Herschel îşi datorează numele fizicianului William Herschel, care a descoperit radiaţia infraroşu în 1800. Oglinda sa principală, de un diametru de 3,5 metri, a făcut ca Herschel să devină cel mai mare şi cel mai puternic telescop cu infraroşu trimis în spaţiu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA
Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ceea ce îl îmbogățește pe om și îi aduce fericirea”
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator