Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce văd animalele atunci când se privesc în oglindă?

Ce văd animalele atunci când se privesc în oglindă?

Ce văd animalele atunci când se privesc în oglindă?
Publicat: 30.08.2016
La fel ca şi oamenii, animalele trec prin mai multe faze până a-şi putea recunoaşte propria imagine.

Una dintre întrebările la care, cu siguranţă, ne-am gândit la un moment dat este: ce văd animalele în momentul în care se privesc în oglindă? În cazul câinilor este destul de clar: ei pot recunoaşte alţi câini sau alte animale, însă nu se pot recunoaşte pe ei înşişi. 

,,Câinii sunt foarte inteligenţi şi adaptabili, la fel ca şi multe alte animale, însă ei nu sunt capabili să se recunoască în momentul în care se privesc în oglindă, într-o fotografie sau într-o filmare”, susţine Liz Stelow, cercetător în domeniul medicii veterinare la Universitatea din California. Specialista a adăugat că, pentru patrupede, simţurile mirosului şi gustului sunt mult mai importante decât cel al văzului, iar din acest motiv le este mai dificil să se recunoască într-o imagine. 

Cercetătorii spun că procesul autorecunoaşterii nu este unul foarte uşor de asimilat, nici măcar în cazul oamenilor. Din această cauză, bebeluşii au nevoie de 18-24 de luni pentru a-şi recunoaşte imaginea. 

Există animale care, datorită inteligenţei lor, îşi pot identifica imaginea fără a depune prea mult efort. Delfinii şi unele specii de maimuţe trec, de obicei, prin mai multe faze ale autorecunoaşterii: iniţial încearcă să îşi coreleze propriile mişcări cu cele ale reflexiei lor, iar în cele din urmă explorează acele părţi ale corpului lor care pot fi văzute doar cu un efort sporit. 

Există, însă, şi animale, cum ar fi păsările flamingo, care pot recunoaşte doar imaginea altor specii. De asemenea, s-a dovedit că există unele animale, cum ar fi caii, pentru care oglinzile, dacă sunt amplasate în anumite locuri, pot ajuta la reducerea stării de anxietate. 

Sursa: nationalgeographic.com

Vă mai recomandăm şi: Cea mai longevivă vertebrată de pe Terra. Are 400 de ani. ”A fost o mare surpriză să descoperim”

                                             Încă o dată ciorile ne uimesc cu inteligenţa lor. Pot rezolva şi puzzle-uri – VIDEO

                                             O specie de pasăre abia descoperită este deja dispărută

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”