Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Putem moșteni efectele traumelor trăite de familie? Psihologia și epigenetica oferă câteva răspunsuri, dar nu confirmă că amintirile strămoșilor se transmit prin ADN sau că „destinul familiei” poate fi vindecat într-un atelier de weekend.

Expresii precum „traumă transgenerațională”, „psihogenealogie” și „moștenire emoțională” au devenit tot mai prezente în discursul despre sănătatea mintală. În jurul lor s-a dezvoltat însă și o industrie care promite să explice aproape orice dificultate actuală prin experiențele strămoșilor.

Dovezile științifice arată că efectele unor experiențe traumatice pot influența generațiile următoare. Mecanismele sunt însă multiple, iar existența fenomenului nu validează automat toate terapiile care folosesc eticheta „transgenerațională”.

Cum se pot transmite efectele traumei în familie?

Cea mai bine documentată formă este transmiterea psihologică și socială. Un părinte traumatizat poate avea dificultăți de reglare emoțională și poate deveni hipervigilent, distant, imprevizibil sau excesiv de protector.

Copilul nu „moștenește” amintirea evenimentului, dar crește într-un mediu influențat de consecințele sale. El poate învăța că lumea este periculoasă, că emoțiile trebuie ascunse sau că apropierea de ceilalți implică riscuri.

Efectele se pot perpetua și prin secrete familiale, sărăcie, discriminare, pierderea locuinței, separări, violență ori repetarea unor metode abuzive de creștere a copiilor. Aceste mecanisme țin de atașament, învățare, relații și condițiile concrete de viață.

Epigenetica demonstrează că moștenim trauma?

Nu în sensul categoric vehiculat pe rețelele sociale.

Epigenetica studiază mecanismele care reglează activitatea genelor fără să modifice secvența ADN. Stresul sever poate fi asociat cu schimbări epigenetice în sistemele implicate în răspunsul organismului la stres.

Experimentele pe animale oferă dovezi că unele efecte pot persista la descendenți. La oameni, studiile efectuate asupra supraviețuitorilor războaielor, foametei sau genocidului și asupra copiilor acestora au identificat anumite diferențe biologice. Aceste asocieri nu demonstrează însă că modificările au fost transmise direct prin celulele reproducătoare.

Trebuie făcută și diferența dintre efectele intergeneraționale și cele transgeneraționale. Dacă o femeie însărcinată este expusă unei traume, sunt expuși direct atât fătul, cât și celulele reproducătoare aflate în formare în organismul acestuia. Pentru demonstrarea unei moșteniri transgeneraționale pe linie maternă ar trebui observat un efect la o generație care nu a fost expusă direct.

La oameni este foarte dificil de separat influența epigenetică de sarcină, educație, mediul social, sărăcie, moștenirea genetică și comportamentul parental. Cercetările nu demonstrează că o frică, o amintire sau experiența precisă a unui strămoș este înscrisă în ADN și transmisă intact urmașilor.

Este „terapia transgenerațională” recunoscută științific?

Nu există o singură metodă standardizată cu această denumire. Termenul este folosit pentru practici foarte diferite, de la terapia familială sistemică până la psihogenealogie, constelații familiale și intervenții spirituale.

Unele forme bine definite ale terapiei de familie beneficiază de susținere științifică pentru anumite probleme. Ele analizează relațiile, regulile și rolurile familiale fără să pretindă că pot identifica „blesteme” sau amintiri biologice ascunse.

Genograma este un instrument legitim de evaluare. Ea reprezintă grafic membrii familiei, relațiile, bolile, pierderile și evenimentele importante. Poate ajuta la formularea unor ipoteze, dar nu dovedește că un tipar a fost „moștenit” și nu reprezintă, singură, un tratament.

Ce statut au psihogenealogia și constelațiile familiale?

Psihogenealogia, asociată cu Anne Ancelin Schützenberger, leagă dificultățile actuale de secrete, „loialități invizibile” și evenimente din istoria familiei. Explorarea trecutului poate fi utilă, dar psihogenealogia nu este stabilită ca tratament clinic bazat pe dovezi, iar interpretările sale nu trebuie prezentate drept fapte demonstrate.

În cazul constelațiilor familiale create de Bert Hellinger, o analiză sistematică din 2021 a inclus 12 studii, cu 568 de participanți. Nouă au raportat îmbunătățiri, însă autorii au apreciat cantitatea și calitatea generală a dovezilor drept scăzute. În patru studii au fost semnalate efecte negative ușoare sau moderate la aproximativ 5–8% dintre participanți.

Constelațiile familiale nu pot fi prezentate drept tratament demonstrat pentru traumă, depresie, anxietate sau alte tulburări psihice.

Când trebuie să apară suspiciunile?

Semnele de alarmă includ:

• promisiunea vindecării rapide sau garantate;
• atribuirea oricărei boli sau probleme financiare strămoșilor;
• invocarea karmei, blestemelor ori „memoriei ADN” drept certitudini medicale;
• prezentarea imaginației sau intuiției drept amintire reală;
• recomandarea ruperii relațiilor familiale fără evaluarea contextului și a siguranței;
• solicitarea unor sume mari pentru ritualuri ori „curățări energetice”;
• recomandarea abandonării tratamentului medical sau psihiatric.

Un practician responsabil nu pretinde că știe ce s-a întâmplat într-o generație anterioară și nu transformă o interpretare simbolică într-un fapt istoric.

Cum alegem un specialist?

Dacă persoana se prezintă drept psiholog sau psihoterapeut, trebuie verificate dreptul de liberă practică, specialitatea înscrisă în Registrul unic al psihologilor și formarea profesională relevantă. Un certificat obținut la un curs privat nu echivalează cu atestarea profesională.

Istoria familiei poate fi o parte valoroasă a terapiei, dar tratamentul trebuie să rămână ancorat în simptomele, relațiile și alegerile persoanei din prezent.

Știați că?

„Trauma transgenerațională” nu este un diagnostic psihiatric distinct. Anxietatea, depresia sau stresul posttraumatic trebuie evaluate individual, nu atribuite automat experiențelor strămoșilor.

O genogramă poate evidenția repetiții familiale, dar repetiția nu dovedește o cauză biologică. Tiparele pot proveni din educație, norme culturale, condiții economice sau comportamente învățate.

Surse

https://www.copsi.ro/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33528854/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7110157/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9859285/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6127768/

Vă recomandăm să citiți și:

De la spray-ul cu piper la reclamele pop-up. Creatorii care au regretat ce s-a ales de ideile lor

Ce se întâmplă în corp când ne sărutăm? Explicația neuroștiinței pentru unul dintre cele mai intime gesturi umane

De ce ne sărutăm? Ce spun antropologia, neuroștiința și evoluția despre misteriosul gest uman

O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări