Prima pagină Natura

Recurs la evolutie

Adrian Nicolae | 10.23.2007 | ● Vizualizări: 606
Recurs la evolutie     recurs, evolutie, ornitorinc + zoom
Galerie foto (1)

Despre ornitorinc exista o zicala in cultura populara, aceea ca bietul animal este dovada vie ca Dumnezeu are simtul umorului. Si n-ar fi o exagerare daca ne gandim ca acesta este considerat si acum o ciudatenie a naturii, avand trasaturi comune cu aproape toate categoriile de animale cunoscute.

Un unicat in lumea animalelor
Istoria evolutiei de spune ca mamiferele se trag din reptile si ca tot din reptile ar fi evoluat si pasarile. Dovada stau fosilele descoperite in mai toate colturile lumii.
Dar ce te faci atunci cand intalnesti un animal care are caracteristicile tuturor acestor clase de vietati si care, totusi, nu poate fi incadrata la nici una dintre ele ?

Specialistii au denumit astfel de animale drept monotreme, singura specie cunoscuta alaturi de ornitoric fiind ariciul furnicar sau echidna, tachyglossus aculeata. Mai mult decat stranii, acestea impletesc caractere de mamifer cu cele de reptila si chiar cu trasaturi de pasari. Astfel de animale traiesc numai in Australia, iar cel mai bun exemplu este ornitorincul.

La prima vedere, acesta ar putea fi catalogat drept un mamifer (are un corp acoperit cu blana, poseda glande mamare cu care isi hraneste puii pe care ii tine intr-un marsupiu). Pe de alta parte, ornitorincul are caractere care se intalnesc mai degraba la pasari decat la alte specii (are un cioc ca de rata iar puii sai sunt nascuti din oua) ; ba, mai mult, asezarea oasele din zona bazinului si variatiile de temperatura ale corpului sunt trasaturi exclusiv reptiliene.

Ornitorincul este, de asemenea, unul dintre putinele specii de mamifere care poseda glande capabile sa secrete venin. Acesta este injectat cu ajutorul unei gheare plasata in zona gleznelor si este suficient de puternic pentru a omori animale de mici dimensiuni.
Desi nu este letal pentru om, rana provocata de intepatura da nastere unor dureri cumplite care pot dura mai multe zile. De asemenea, analiza proteica a veninului a aratat ca acesta este unic in regnul animal.

Toate aceste caracteristici i-au determinat pe primii cercetatori europeni sa creada ca este vorba de o frauda si ca un animal precum ornitorincul nu poate exista.
Primul ornitoric capturat de catre europeni, in secolul al XIX-lea, a fost trimis in Marea Britanie pentru a fi studiat de oamenii de stiinta. Echipa condusa de George Shaw a fost convinsa ca este victima unei farse si ca o persoana cu simtul umorului ar fi atasat un cioc de rata unei specii de castor necunoscute. Shaw chiar a incercat sa taie pielea animalului cu foarfeca pentru a gasi legaturile ascunse.

In 1800, antropologul german Johann Friedrich Blumenbach va denumi “ciudatenia” Ornithorhynchus paradoxus dupa termenul grecesc ornithorhynkhos care inseamna “cioc de pasare”. Cativa ani mai tarziu, numele oficial acceptat va fi cel de Ornithorhynchus anatinus, anatinus fiind un termenul latin care s-ar traduce ‘’ca o rata ‘’.
Inotatorul misterios
Ornitorincul traieste pe marginea raurilor din Australia, acolo unde sapa galerii de peste sase metri care se deschid in camere spatioase umplute cu plante uscate. Remarcabila este inteligenta animalului, care isi construieste adapostul inclinat, astfel incat acesta sa nu poata fi inundat. Ba mai mult, ornitorincul sapa si iesiri de rezerva pentru situatiile in care ar fi atacat.

Obiceiurile sale sunt, chiar si azi, putin cunoscute, asta si datorita faptului ca este intalnit extrem de rar. In prezent, specia este considerata una pe cale de disparitie, fapt datorat in mare parte intensei lui vanari in trecut dar si numerosilor pradatori naturali.Desi printre dusmanii sai se numara serpii, soarecii de apa, vulturii sau bufnitele sa pare ca printre cei mai inversunati vanatori de ornitorinci sunt crocodilii australieni si vulpile rosii, cele care au fost aduse in Australia pentru a reduce numarul iepurilor care produceau daune masive agricultorilor locali.

Ornitorincul isi petrece cea mai mare parte a timpului sub apa in cautarea hranei(peste 12 ore pe zi), motiv pentru care este foarte greu de localizat. Atunci insa cand inoata la suprafata, el poate fi deosebit de alte mamifere prin lipsa urechilor si prin stilul inconfundabil de a inota (atat cu ajutorul cozii cat si cu al membrelor).

Daca trasaturile sale de mamifer, pasare si reptila nu erau indeajuns, ornitorincul prezinta si un caracter specific numai pestilor si celor cateva specii de monotreme. Acesta este capabil sa isi detecteze prada( formata in general din vietati acvatice mici) cu ajutorul electrolocatiei, detectand impulsurile electrice generate de contracturile musculare ale victimelor. Experimentele facute in captivitate au demonstrat ca ornitorincii reactioneaza chiar si in fata unor creveti artificiali atunci cand acestia din urma sunt strabatuti de un slab impuls electric.

Desi femele prezinta o pereche de ovare, numai cel din stanga este functional. Ea depunde 2-3 oua cu coaja elastica, asemanatoare cu cele ale reptilelor. Perioada de incubatie interna dureaza pana la 28 de zile, in timp ce dupa numai 10 de zile incubatie externa puii sunt gata sa iasa la lumina.

Cea mai veche fosila de ornitorinc dateaza de acum 100.000 de ani, desi urme ale stramosilor acestuia ajung pana acum 110 milioane de ani, fapt ce ar face din ornitorinc cel mai batran mamifer descoperit in Australia.
Fosile asemanatoare cu ornitorincul s-au descoperit si in America Latina, fapt ce demonstreaza ca monotremele au existat inca de pe vreme continentului primordial Pangeea ( acum peste 167 milioane de ani).

Caracteristicile sale unice au facut din ornitorinc un simbol al Australiei, imaginea sa fiind gravata pe reversul monedei de 20 de centi.
Faptul ca este unul dintre cele mai indragite animale de catre australieni a fost ilustrat si cu ocazia Olimpiadei de la Sydney din anul 2000, atunci cand a fost ales drept una dintre cele trei mascote ale evenimentului.


Tag-uri: recurs | evolutie | ornitorinc