Prima pagină Stiinta

Experienţele la limita morţii. De ce par „mai reale ca realitatea”

Roxana Ruscior | 03.03.2014 | ● Vizualizări: 2592

„Îmi aduc aminte că zăceam nemişcat şi vedeam o rază de lumină. În jurul meu era întuneric complet şi am plutit pe această rază de lumină ca pe un râu. L-am văzut pe bunicul meu, care murise şi a început să ţipe la mine, să mă certe. I-am promis că mă voi schimba, că voi renunţa la droguri şi mi-a spus că nu e timpul să mor, că mai am ceva de îndeplinit pe Pământ.” Iată una din numeroasele relatări ale celor care au trăit experienţe în pragul morţii. Cum se explică ele şi de ce sunt percepute ca fiind foarte reale?

Imaginea unui tunel luminos, apariţia rudelor moarte sau a unor personaje biblice, momentul în care cineva îşi priveşte de sus propriul corp care zace în pat. sunt doar câteva din imaginile relatate frecvent de persoanele care au trecut prin aşa ceva.

Experinţele la limita morţii sunt întâlnite la unii pacienţi aflaţi în moarte clinică, care sunt resuscitaţi în ultimul moment. Aproximativ 20% dintre cei care au avut un stop cardiac au povestit ulterior asemenea trăiri.

Dincolo de relatările cu conotaţii mistice, mulţi pacienţi le-au dat de gândit cercetărilor după ce au povestit în amănunt tot ce au văzut în salonul de spital, în timp ce medicii încercau să le salveze viaţa.

Deşi erau inconştienţi şi nu le mai bătea inima, ei au „auzit” şi „văzut” diferite evenimente reale din jurul lor, în timp ce „sufletul” lor plutea undeva deasupra trupului.


Un caz celebru este cel al unui bărbat de 60 de ani, Tom Kennard, despre care asistenta care l-a îngrijit, Penny Sartori, a scris o carte, „The Wisdom Of Near-Death Experiences”.

Tom, asemeni altor pacienţi care au trăit experienţe similare, a relatat cu detalii incredibile proceduri medicale şi dialoguri pe care în mod normal nu ar fi avut cum să le perceapă, fiind în moarte clinică.

Există mai multe teorii care explică trăirile din pragul morţii. Ele sunt o adevărată provocare pentru oamenii de ştiinţă, de la psihologi la neurologi şi psihiatri, dar multe persoane cred în continuare că aceste experinţe sunt dovada existenţei vieţii veşnice.

Ce percep oamenii care trec prin aceste experienţe

Unele imagini relatate de bolnavi fac într-adevăr o legătură cu religia. Mulţi dintre cei consideraţi morţi din punct de vedere clinic, dar care au fost resuscitaţi ulterior, au povestit că s-au întâlnit cu rudele lor moarte sau chiar cu îngeri.

Cele mai multe experienţe de acest fel sunt percepute ca fiind plăcute, deşi au fost şi cazuri în care bolnavii au văzut demoni sau au avut impresia că se prăbuşesc în întuneric, simtindu-se singuri, speriaţi.

Interesant este însă că aceste stări negative nu au fost mai frecvente la persoanele care au vrut să se sinucidă sau la atei, deci argumentul privind importanţa credinţei în percepţia acestor stări nu pare valabil.



La fel de adevărat este că aceste experienţe îi transformă radical pe cei care le-au trăit. Mulţi devin credincioşi, susţin că nu se mai tem de moarte şi încearcă să fie cât mai buni, să-şi schimbe modul de viaţă.

Experienţele la limita morţii au strârnit interesul comunităţii ştiinţifice după publicarea, în 1975, a cărţii „Life After Life”, a psihologului Raymond Moody. Şase ani mai târziu a fost înfiinţată Asociaţia Internaţională pentru Studierea Experienţelor în Pragul Morţii.

Cercetări mai ample în acest domeniu au fost realizate între anii 1975-2005, de către psihiatrul Bruce Greyson, psihologul Kenneth Ring şi cardiologul Michael Sabom. Ei au analizat 2.500 de cazuri raportate în Statele Unite şi peste 700 în restul lumii.

Bruce Greyson a stabilit câteva caracteristici comune din relatările acestor pacienţi. Ei au convingerea că sunt morţi, nu simt durere, percep o stare de bine, de linişte interioară, iar din acest moment experienţele diferă. Unii văd un tunel luminos, alţii retrăiesc momente din viaţă sau văd fiinţe luminoase, îmbrăcate în alb, considerate îngeri.



Totuşi, pare să existe un traseu clar pe care îl urmează pacienţii, precizează Kenneth Ring:

1. starea de bine

2. separarea de corpul fizic

3. întunericul

4. lumina

5. deplasarea spre lumină.

Aproximativ 60% dintre cei studiaţi au declarat că au ajuns în stadiul 1 şi doar 10% au atins nivelul 5.

Posibile explicaţii

În ultimii ani, datorită progreselor din medicină şi cercetare, au apărut mai multe teorii care încearcă să explice acest fenomen trăit de aproximativ 3% dintre americani, potrivit unui sondaj Gallup.

Dean Mobbs, de la Universitatea Cambridge şi Caroline Watt, de la Universitatea din Edinburgh au publicat un studiu în acest domeniu în revista Trends in Cognitive Sciences, în anul 2011.

Dean precizează să senzaţia de a fi mort nu apare doar la persoanele care trăiesc aceste experienţe stranii. Cei care suferă de sindromul Cotard au această halucinaţie, provocată de tulburări care apar în cortexul parietal şi prefrontal, deşi mecanismul exact nu este deocamdată cunoscut.

La fel, senzaţia decorporalizării, a separării de trup, este întâlnită şi în cazul altor persoane, care suferă de paralizie în somn. Starea această, în care oamenii au deseori halucinaţii şi vise conştiente, a fost relatată de apriximativ 40% dintre oameni. Mulţi au declarat că au avut impresia plutirii deasupra propriului corp.

Senzaţia poate fi provocată şi artificial, prin stimularea juncţiunii drepte temporoparietale din creier, după cum s-a demonstrat într-un studiu realizat în anul 2005.

Întâlnirea cu demoni sau cu îngeri are şi ea o posibilă explicaţie stiinţifică. Fenomenul este întâlnit uneori la pacienţii bolnavi de Parkinson. Fenomenul ar putea fi provocat de un funcţionarea anormală a dopaminei, un neurotransmiţător care poate declanşa halucinaţii.

De asemenea, retrăirea unor momente din viaţă poate fi declanşată de locus coeruleus, o regiune din creier care eliberează noradrenalina, un hormon produs în exces în cazul unei traume. Locus coeruleus este conectat cu zone ale creierului care controlează emoţiile şi amintirile, cum este amigdala şi hipotalamusul.



Ketamina, care este un medicament anestezic, poate provoca artificial starea de euforie pe care o simt mulţi dintre cei care trăiesc experienţe aproape de moarte. Acest medicament stimulează sistemul opioid, care la animale se declanşează natural în momentul unui atac. Prin urmare, stările ar putea fi provocate pur şi simplu de trauma resimţită.

Dar cum poate fi explicată imaginea tunelului luminos? Oamenii de ştiinţă spun că halucinaţii similare apar în momentul în care ochii nu mai primesc un flux normal de sânge şi oxigen. Asta se întâmplă întotdeauna înaintea morţii, dar şi atunci când cineva se sperie foarte rău.


Senzaţii „mai reale ca realitatea”

Cu ani în urmă, chiar şi unii oameni de ştiinţă credeau că în momentul în care creierul nu mai primeşte sânge şi oxigen moare şi nu mai poate produce senzaţii sau imagini.

Jimo Borjigin, neurolog la Universitatea din Michigan, a cercetat ce se întâmplă în creierul unor cobai în momentul morţii. Experimentele ei au arătat că atunci are loc o stimulare considerabilă a substanţelor chimice în creier.

Analizând undele cerebrale ale şoarecilor aflaţi în stop cardiac, cercetătoarea a detectat prezenţa undelor gamma. Datele obţinute au arătat că stopul cardiac pare să decalnşeze o stare de hiper-conştienţă în creier, neuronii acţionând mult mai coerent decât în starea de veghe.

Rezultatele par să confirme şi să explice declaraţiile celor care au trăit bizarele experienţe şi care au susţinut de fiecare dată că tot ce au trăit în acele momente părea „mai real decât realitatea”.

De asemenea, în creierul muribund cercetătoarea a observat conexiuni între undele gamma şi undele alpha, care sunt responsabile cu imaginaţia, explicând astfel imaginile văzute de pacienţi, cum este şi tunelul luminos.

Noile informaţii pot schimba radical modul în care medicii vor privi pacienţii aflaţi în stop cardiac şi întregul proces al morţii.

 

Surse: The Guardian, Scientific American, IO9, IANDS, Daily Mail