Home » Știință » Prima aselenizare, văzută dintr-o altă perspectivă. Ce au descoperit cercetătorii la bordul navetei Apollo 11 – FOTO

Prima aselenizare, văzută dintr-o altă perspectivă. Ce au descoperit cercetătorii la bordul navetei Apollo 11 – FOTO

Publicat: 19.02.2016
Naveta i-a ajutat pe Buzz Aldrin, Neil Armstrong şi Michael Collins să realizeze prima aselenizare din istorie, în anul 1969

Mai multe note scrise de mână au fost descoperite pe pereţii din interiorul modulului de comandă al navetei spaţiale Apollo 11. Aceasta i-a ajutat pe Buzz Aldrin, Neil Armstrong şi Michael Collins să realizeze prima aselenizare din istorie, în anul 1969.

În momentul de faţă, modulul denumit „Columbia” se află expus în cadrul Smithonian’s National Air and Space Museum, din Washington, încă de la începutul anilor ’70. Cu toate acestea, graffiti-ul a fost descoperit de-abia recent, în momentul în care cercetătorii cartau interiorul cabinei, pentru a obţine o hartă 3-D a acestuia.

Foto: sciencealert.com/Smithsonian Institution

Din câte se pare, notele lăsate de astronauţi în urmă cu câţiva zeci de ani nu sunt doar nişte simple însemnări. Astfel, printre însemnele înscrise pe pereţii cabinei regăsim un mic calendar, în care erau numărate zilele rămase până la revenirea pe Pământ, dar şi coordonate ce corespundeau poziţiei modulului Columbia pe suprafaţa Lunii.

Foto: sciencealert.com/Smithsonian Institution

Cea mai importantă caracteristică a graffiti-ului din interiorul cabinei este că relevă detalii despre viaţa celor trei astronauţi în timpul misiunii Apollo 11. „Este fascinant să ştim că încă mai avem ceva de învăţat despre Columbia. Mai mult decât atât, continuăm să aflăm detalii inedite despre acest modul, chiar şi la aproape jumătate de secol de la încheierea misiunii sale”, a declarat Allan Needell, unul dintre conservatorii din cadrul muzeului.

Foto: sciencealert.com/Smithsonian Institution

Iată ce scria Michael Collins pe pereţii cabinei, în anul 1969:

„Naveta 197, supranumită Apollo 11 sau Columbia

 Cea mai performantă navă spaţială produsă până acum. Dumnezeu să o binecuvânteze

 Michael Collins, pilot comandant de modul”

Sursa: sciencealert.com

Vă mai recomandăm şi: Motanul norvegian Jesper are hobby-uri mai neobişnuite pentru pisici. Aventurile care l-au făcut celebru pe internet- VIDEO

                                         10 momente inedite din istorie, surprinse pe peliculă. Unele par atât de impresionante, încât li s-a contestat autenticitatea – FOTO

                                         Oamenii de ştiinţă au imprimat 3D şi implantat maxilare, bucăţi de muşchi şi ”cartilaje în formă de ureche”. ”Este un avans important” – FOTO+VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?