Home » Știință » Apocalipsa dupa Luna

Apocalipsa dupa Luna

Publicat: 02.02.2009
Cu 4,5 miliarde de ani in urma, in locul Pamantului si al Lunii se gasea o planeta tanara si ostila vietii. O coliziune uriasa cu un obiect de talia lui Marte avea sa-i modifice existenta pentru totdeauna. Cele doua corpuri s-au izbit puternic, s-au contopit, iar bucati din ele au fost proiectate la sute de mii de kilometri. In urmatoarele 10 milioane de ani rocile din jurul noului Pamant s-au grupat si au dat nastere singurului nostru satelit natural. Si totusi, cum ar fi fost daca istoria planetei noastre ar fi luat o cu totul alta turnura?

Misterele selenare

Coliziunea dintre proto-Pamant si corpul ceresc Theia pare a fi cifrul care deschide lacatul misterelor selenare. Aceasta ipoteza, formulata pe baza informatiilor stranse de astronauti in timpul programului Apollo, pare sa ofere cea mai buna explicatie pentru formarea Lunii. Simularile marelui impact n-au reusit deocamdata sa lamureasca pe deplin misterul. Cert e ca daca aceasta coliziune nu ar fi avut loc sau daca s-ar fi produs altfel, pamantenii poate nu ar mai fi cunoscut farmecul eclipselor totale de Soare sau poate chiar nu ar mai fi existat deloc…

Minidocumentar despre originea Lunii

Ce s-ar intampla daca Luna ar avea o masa de doua ori mai mica sau mai mare?

Rolul pe care il joaca Luna in viata planetei noastre este o intrebare pentru care cercetatorii nu au reusit inca sa formuleze un raspuns complet. Profesorul de astronomie Neil F. Comins de la Universitatea din Maine, SUA, crede ca o variatie semnificativa a masei Lunii „ar pune in pericol producerea eclipselor totale de Soare si ar face ca Pamantul sa fie populat cu creaturi cu o vedere nocturna mult imbunatatita sau, dupa caz, slabita”. O Luna cu masa de doua ori mai mica, deci cu un diametru redus cu aproximativ 20% in ideea in care densitatea corpului ceresc s-ar pastra, „ar permite doar producerea eclipselor partiale sau inelare de Soare, pentru ca niciodata Luna nu ar „acoperi” in totalitate steaua, daca distanta dintre cele doua corpuri s-ar conserva”, sustine profesorul american. Totusi, teoretic, daca satelitul ar fi mai putin masiv, el ar trebui sa fie pozitionat mai aproape de Terra, iar acest fapt le-ar da eclipselor totale de Soare sanse de producere, crede prof. Comins.

Dacă Luna ar fi „injumatatita”, ar exercita si o influenta mai mica asupra Pamantului, ceea ce s-ar traduce si prin maree de o mai slaba intensitate. „Tarmurile marilor si oceanelor ar fi mult mai line, pentru ca forta de eroziune a valurilor care se sparg de uscat ar fi mai mica”, afirma prof. Neil F. Comins. Desi pare nesemnificativ, acest fapt ar fi putut frana sau chiar stopa aparitia vietii, intrucat anumiti compusi organici care se crede ca ar fi contribuit la nasterea primelor creaturi nu ar mai fi trecut de pe uscat in mari si oceane. Daca ar fi ajuns totusi sa existe, vietatile planetei s-ar mai fi confruntat cu o amenintare: gravitatia Lunii influenteaza axa planetei, iar cu un satelit natural mai mic, Pamantul ar fi condamnat sa treaca prin schimbari relativ bruste ale climei; erele galciare si perioadele cu temperaturi foarte ridicate s-ar succeda la intervale mult mai mici de timp. O Luna „injumatatita” ar modifica pana si durata zilelor. Geologii cred ca daca satelitul nostru natural ar fi fost mai putin masiv, Pamantul nu si-ar mai fi incetinit atat de mult miscarea, iar zilele ar fi putut avea, astazi, 15 ore.

Pericolele nu ar fi fost la fel de mari insa daca in locul unui astru selenar mai mic am fi avut unul de doua ori mai mare. Adrian Sonka, specialist al Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din capitala, crede ca viata nu ar fi fost amenintata. In acest caz pur ipotetic „centrul de masa al sistemului Pamant-Luna, centru in jurul caruia se rotesc cele doua corpuri, s-ar muta mai aproape de satelit. Acum, centrul este la aproximativ 1700 km sub scoarta terestra”. In opinia lui Sonka, „ar trebui ca masa Lunii sa creasca de peste 100 de ori pentru a vedea efecte puternice asupra vietii creaturilor de pe Terra”. Sistemul Pamant-Luna nu este intr-un echilibru perfect in acest moment. Astrul selenar este putin cam mare pentru distanta la care se afla de noi. Dar, natura are darul de a se „acorda” in timp. Luna se indeparteaza de planeta noastra cu 3,8 cm pe an, iar viteza de rotatie a Pamantului scade cu 17 microsecunde in aceeasi perioada. „Luna se va indeparta de Terra pana cand cele doua corpuri vor ajunge in rezonanta orbitala. Acest lucru se va intampla peste 50 de miliarde de ani, dupa care ar trebui ca ele sa isi arate aceeasi fata, rotindu-se cu aceeasi viteza. Luna se va invarti in jurul Pamantului in 47 de zile, fata de 29 in prezent”, explica Adrian Sonka.

Ce s-ar intampla daca Luna ar disparea?

Cum gravitatia Lunii influenteaza mareele oceanice si terestre, primul efect observabil in cazul disparitiei astrului selenar ar fi reducerea nivelului acestora cu doua treimi fata de acum. „Mareele ar continua sa existe, totusi, pentru ca si Soarele are o influenta asupra masei de apa”, spune Adrian Sonka. Prin disparitia Lunii, viata pe Pamant ar putea fi in pericol, pentru ca planeta ar trece prin schimbari rapide si prin inclinatii extreme. Adrian Sonka explica: „S-au facut calcule si s-a descoperit ca axa Terrei ar varia intre 0 si 85 de grade. Acum este inclinata la 23,44 grade si variaza intre 22,1 si 24,5 cu o perioada de aproximativ 42.000 de ani. Cum anotimpurile se produc ca urmare a inclinarii axei, daca aceasta ar varia mult, ar exista anotimpuri extreme: ecuatorul ar ingheta, ghetarii de la Polul Nord s-ar topi, iar tarmurile marilor s-ar modifica la intervale scurte de timp”.

Ar fi putut avea Pamantul doua sau mai multe Luni?

In urma marelui impact dintre proto-Pamant si Theia s-ar fi putut forma, pe langa Luna, si alti sateliti naturali, care ar fi rezistat milioane de ani sub aceasta forma. Teoria, propusa recent de cercetatorii americani Jack J. Lissauer (NASA) si John E. Chambers (Institutul Carnegie, Washington), sugereaza ca aceste corpuri ceresti, botezate „troieni”, ar fi fost prinse in punctele lagrangiene, regiuni in care campurile gravitationale ale Lunii si ale Pamantului se anuleaza reciproc. In timp, coordonatele punctelor in raport cu planeta noastra au suferit modificari, ceea ce a facut ca obiectele candva „prinse” in acestea sa devina afectate de gravitatie si, drept urmare, sa poata intra in coliziune fie cu Terra, fie cu Luna. O teorie spune ca un astfel de troian de 10 km diametru ar fi dus la disparitia dinozaurilor. Troienii nu ar fi putut influenta prea mult viata pe planeta noastra, sustine Adrian Sonka, de la Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu": „Daca Pamantul ar fi avut mai multi sateliti, ar fi aparut modificari ale perioadei de rotatie a planetei si a inclinarii axei numai in cazul in care acestia ar fi fost masivi”.

Luna, corpul ceresc cel mai usor de observat de astronomii amatori

Luna este obiectul ceresc cel mai apropiat de Pamant si, pentru cei mai multi dintre noi, singurul caruia i-am putut vedea detaliile de suprafata, cum ar fi marile lunare sau regiunile luminoase din jurul unor cratere mari. Astronomul amator Florin Marc din Tirgu Mures spune ca satelitul nostru natural poate fi observat cu telescopul, cu luneta sau binoclul, dar si cu ochiul liber, insa „cu cat avem un aparat mai performant, cu un obiectiv mai mare, creste numarul detaliilor vizibile pe suprafata Lunii. Putem observa bine craterele lunare, muntii, marile si chiar crapaturi ale scoartei”.

Desi astronomii din Tirgu Mures au inceput anul trecut construirea unui telescop cu o oglinda de 37,4 cm diametru, care impreuna cu unul similar de la Timisoara ar fi cele mai mari din tara facute de amatori, pentru Florin Marc unul dintre instrumentele preferate de observare a cerului ramane banalul binoclu: „Poate oferi imagini de neuitat in cazul eclipselor de Luna! Este folosit in general de incepatori, dar este si preferatul astronomilor experimentati, datorita campului vizual generos. Marita cam de 10 ori, cum permit majoritatea binoclurilor din comert, Luna poate fi studiata destul de amanuntit”.

Nimic nu se compara insa cu prima fotografie realizata la ocularul telescopului. Spre deosebire de alte corpuri ceresti, Luna nu este pretentioasa si se lasa pozata cu mijloace simple: o camera de 3-4 megapixeli sau chiar un telefon mobil. „Cei cu foarte mult noroc pot fi chiar martorii caderii unui meteorit pe Luna, fenomen vizibil sub forma unui flash de scurta durata produs pe suprafata ei neluminata, intre faza de Luna Noua si cea de Luna Plina”, spune Florin Marc, premiat anul trecut la doua dintre categoriile Concursului National de Astrofotografie organizat de Societatea Astronomica Romana de Meteori.

Eclipsa totala de Luna, 23 mai 2008. Foto: Catalin Beldea / Astrofoto.ro

FACTS

  • Luna este cel de-al 5-lea satelit natural ca marime in Sistemul Solar. Masa ei este de 7,3477 × 1022 kg (0,0123 din cea a Pamantului).
  • Distanta Pamant – Luna este de 363.104 km la perigeu si 405.696 km la apogeu.
  • Pe Luna exista locuri romanesti: Craterul Haret (botezat dupa matematicianul si astronomul Spiru Haret care a obtinut doctoratul in astronomie la Paris cu teza “Asupra invariabilitatii axelor mari ale planetelor”), Craterul Bolyai (care poarta numele matematicianului transilvanean Janos Balyai, unul dintre intemeietorii geometriei neeuclidiene), Craterul Hermann Oberth (nascut la Sibiu, Oberth este considerat unul dintre cei trei parinti ai constructiei rachetelor si ai astronauticii) si Muntii Carpati.
  • Fazele Lunii influenteaza comportamentul fiintelor, spune o teorie pseudostiintifica numita si “ipoteza transilvaneana”. Inainte ca medicina sa avanseze, chirurgii refuzau sa opereze cand era Luna Noua, pentru ca, spuneau ei, crestea riscul ca pacientul sa moara din cauza pierderii de sange. Legendele continua si in zilele noastre. In Marea Britanie, un sondaj de opinie a aratat ca numarul accidentelor rutiere creste cu 50% in timpul noptilor cu Luna Plina. In paralel, politia din Toledo, Ohio, SUA, a anuntat ca numarul infractiunilor este mai mare cu 5% cand satelitul natural al Pamantului ni se arata cel mai mult.
  • In ianuarie 2004, la scurt timp dupa dezastrul navetei Columbia, George W. Bush, pe atunci presedintele al SUA, vorbea despre construirea une baze permanente pe Luna:

Citeste pe aceeasi tema:


Pe 20 iulie 2009 se implinesc 40 de ani de la aselenizare, 40 de ani de cand omul a pus piciorul pe Luna. Aniverseaza evenimentul alaturi de DESCOPERA.ro.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase