Prima pagină Stiinta

Care este cel de-al doilea creier al nostru?

02.05.2012 |
Care este cel de-al doilea creier al nostru?     creier, sistem digestiv, microbiom, sistem nervos, neuron, + zoom
Galerie foto (5)

Vă provoc să ghiciţi! Dacă n-aţi ghicit, este pentru că, lungă vreme, lumea ştiinţifico-medicală i-a acordat prea puţină atenţie, mai ales în comparaţie cu interesul de care se bucură creierul nr. 1, acela pe care-l ştim cu toţii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi... sistemul digestiv.

Aşa îl numeşte un reputat cercetător în domeniu, Michael Gershon - profesor de anatomie şi biologie celulară la Universitatea Columbia, SUA şi autor al unei cărţi intitulate chiar aşa, The Second Brain (Cel de-al doilea creier) - întemeindu-şi opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv în sănătatea generală a corpului par să-i dea dreptate.

Multă vreme neglijat, în mare măsură, în studiile moderne de medicină, sistemul digestiv îşi face azi o intrare spectaculoasă în lumea cercetării medicale. Extraordinarele descoperiri - şi care sunt abia la început şi ne mai rezervă nenumărate surprize - legate de modul în care comunitatea de microorganisme din intestin îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului uman au arătat cât de mult greşeam neglijând sistemul digestiv, cel care, poate mai mult decât orice alt organ, ne leagă de lumea din jur, în cel mai primitiv mod. Iar lucrările contemporane asupra sistemului nervos enteric - ansamblul de receptori şi căi nervoase care asigură funcţionarea sistemului gastrointestinal - lămuresc, de asemenea, anumite conexiuni - rămase multă vreme misterioase - între sănătatea digestivă şi cea a întregului noastru corp.

Boala şi sănătatea depind într-o măsură covârşitoare de el, mult mai mult decât ne imaginam, iar viitorul va aduce informaţii şi mai surprinzătoare în această privinţă. Nenumărate suferinţe, uneori stranii şi subtile, cu simptome variabile şi nespecifice, dificil de diagnosticat şi de tratat, au - începem acum să înţelegem - dacă nu o origine pe de-a-ntregul digestivă, cel puţin o componentă legată de funcţionarea sistemului digestiv.

Cei vechi înţelegeau mai bine decât noi lucrul acesta. Fără a şti nimic despre procesele biochimice misterioase care se petrec în adâncul măruntaielor, fără cunoştinţe legate de microbiom, de sistemul nervos enteric sau de neurotransmiţători, înţelegeau totuşi că multe aspecte ale sănătăţii trupeşti şi sufleteşti depind de sistemul digestiv.
Stau dovadă multe referiri literare şi folclorice la digestie (oare nu se spunea că oamenii cu o digestie bună sunt mereu bine-dispuşi şi politicoşi?), ca şi tratamentele tradiţionale care urmăreau să vindece diferite suferinţe - aparent fără legătură cu digestia - prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte intervenţii de acest gen care, uimitor, chiar dădeau rezultate bune în multe cazuri, măcar că nu în toate.

Toate aceste aspecte conturează ideea că sistemul digestiv "domneşte" în felul său asupra corpului, influenţând, controlând, reglând un mare număr de procese biologice care alcătuiesc viaţa unui organism sănătos sau bolnav. Guvernează corpul aşa cum ne închipuiam că îl guvernează creierul, multă vreme considerat un fel de "organ suprem", într-o ierarhie pe care, iată, descoperirile spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul întrebării: creierul e deja nevoit să cedeze o parte din puterea şi din răspunderea sa.

Departe de ideea - foarte răspândită la ora actuală - că "totul vine de la cap", că toate suferinţele ar avea o o origine psihică ("e pe sistem nervos", cum se zice în limbajul familiar), noile descoperiri par să conducă la ideea că, dimpotrivă, şi problemele "capului", ale psihicului, sunt, de fapt, "pe sistem digestiv".

Să revenim la profesorul Gershon şi la interesanta sa idee că sistemul digestiv ar merita să fie considerat un adevărat "creier". De ce? Pentru că tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate funcţiona pe cont propriu. Dacă este secţionat nervul vag, principala cale nervoasă care leagă creierul de sistemul digestiv, acesta din urmă "va merge" înainte; azi ştim că el poate funcţiona independent atât de creier, cât şi de măduva spinării, graţie unui "echipament" special: sistemul nervos enteric. Se estimează că sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de mulţi ca măduva spinării) şi cca. 40 de neurotransmiţători - la fel de mulţi ca în creier.

90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, şi nu invers, punând sub semnul întrebării afirmaţia "creierul controlează toate celelalte organe ale corpului", cum am învăţat noi la şcoală. De fapt, cine controlează pe cine? Există cercetări care arată că stimulînd, nervul vag într-un mod care imită semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi îmbunăţite atât memoria şi capacitatea de învăţare, cât şi dispoziţia.

Poate nu exagerăm prea mult dacă ne imaginăm sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenţă proprie. Acest al doilea creier al nostru pare să recunoască alimentele pe care le primeşte şi să decidă cum să le prelucreze. Se ocupă de mărunţirea şi de amestecarea lor, eliberează controlat enzimele necesare pentru descompunerea substanţelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa şi mineralele, în funcţie de nevoile organismului, şi se ocupă de problema reziduurilor. Şi nu numai că face toate aceste lucruri, ci ne şi dă raportul, trimiţând în tot organismul semnale care, dacă sunt descifrate corect, ne spun dacă lucrurile, acolo înăuntru, stau bine sau rău.

Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, întregului organism, informându-l despre starea sănătăţii generale şi avertizându-l, cum ştie el, că nu-i face bine să mănânce cutare aliment, sau că trebuie să mestece bine mâncarea, sau că nu e cazul să bea şi două beri după ce a îndesat trei porţii de îngheţată.

Nu întotdeauna aceste mesaje sunt atât de explicite; uneori sunt dificil de înţeles, iar aici intrăm pe terenul înceţoşat încă, dar fascinant, al legăturii dintre sistemul digestiv şi anumite boli ce nu păreau a avea legătură cu digestia. Cercetări recente sugerează că maladii ca autismul, boala Parkinson şi osteoporoza dau semne timpurii la nivelul intestinului; că ar exista o legătură (încă nedescifrată) între sindromul intestinului iritabil - maladie ciudată, puţin înţeleasă de medici şi adesea rebelă la tratament - şi anumite afecţiuni psihice ce pot merge pînă la depresie; că anxietatea, tulburările de somn, problemele de memorie, senzaţia de oboseală permanentă pot avea o origine neaşteptată; disfuncţionalităţi la nivelul sistemului digestiv.



O posibilă explicaţie vine din sfera cercetărilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinală, cum era numită cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce trăiesc permanent în intestinul uman. Studii recente arată că anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de speciile de microroganisme care predomină) pot favoriza instalarea, la anumite persoane, a autismului, obezităţii, diabetului, probabil şi a multor altor tulburări, încă neaflate.

O altă ipoteză este legată de serotonină, o substanţă chimică de importanţă vitală în organismul uman. Nivelul de serotonină influenţează dispoziţia, hrănirea, somnul, comportamentele reproductive - pe scurt, e o substanţă-cheie, iar dezechilibrele ivite în această arie au consecinţe uneori neaşteptat de severe. Multă vreme s-a crezut că serotonina e "apanajul" creierului, dar descoperiri mai noi au arătat că, în realitate, la nivelul creierului se află doar 2-3% din serotonina organismului, în vreme ce 90-95% se găseşte… Exact, în sistemul digestiv.



Supărătorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonină de la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sănătoase, serotonina din sistem este îndepărtată de molecule transportoare specializate, produse în mucoasa intestinului. La persoanele ce suferă de amintitul sindrom, ar exista deficienţe în acest proces; prin urmare, serotonina se acumulează în exces, ducând la episoade de diaree; apoi, receptorii de serotonină, năuciţi de excesul de substanţă, se blochează şi asta duce la constipaţie. De aici, alternanţa de episoade de diaree şi constipaţie de care se plâng mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu sindrom al intestinului iritabil. Şi tot de aici decurge şi tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel de "antidepresive intestinale", care să normalizeze dinamica serotoninei la nivelul intestinului.
Tot implicarea serotoninei ar putea explica şi faptul că destule persoane ce suferă de sindromul intestinului iritabil au şi probleme legate de starea psihică, uneori chiar depresii.



Dar, în afara unor cazuri cu adevărat grave de suferinţe digestive sau de suferinţe generalizate, cu origine digestivă, cazuri care necesită, evident, un tratement specializat, ce am putea face, în viaţa de zi cu zi, pentru a ne păstra sănătatea sistemului digestiv, de care depinde atât de mult sănătatea întregului organism? Michael Gershon recomandă, evident, o dietă echilibrată, sănătoasă (multe legume verzi, fibre alimentare solubile), dar şi un interes mai mare faţă de ceea ce ne comunică sistemul nostru digestiv: să nu-i ignorăm mesajele, să le ascultăm şi să încercăm să le înţelegem.

Departe de a fi doar un "sistem de ţevi" menit să lase să treacă hrana preschimbată deja în ceva la care ne gândim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexă şi extraordinară uzină vie, de al cărei mers depinde mersul bun sau rău al celorlalte organe - da, chiar şi al celor "nobile", precum inima şi creierul -, până la nivelul celulelor şi al componentelor subcelulare.
Nu s-o fi ocupînd el cu gândirea înaltă, cu poezia, cu invenţiile, cu teoriile, precum creierul "de sus", dar se ocupă cu ceva la fel de important: hrăneşte creierul, îl ţine în viaţă, îi păstrează sănătatea, îl menţine în forma optimă pentru ca acesta să se poată ocupa cu gândirea înaltă, cu poezia, invenţiile etc. Se pare că e momentul să ne începem a ne gândi la sistemul nostru digestiv cu mai multă consideraţie decât până acum.