Home » Istorie » Se ţineau de mână de 5000 de ani. Descoperire impresionantă în Rusia. ”Suntem extrem de norocoşi pentru ce am găsit”

Se ţineau de mână de 5000 de ani. Descoperire impresionantă în Rusia. ”Suntem extrem de norocoşi pentru ce am găsit”

Se ţineau de mână de 5000 de ani. Descoperire impresionantă  în Rusia. ”Suntem extrem de norocoşi pentru ce am găsit”
Publicat: 11.11.2016
Arheologii au descoperit rămăşiţele unui cuplu în apropierea Laicului Baikal din Rusia aparţinând unui bărbat şi soţiei sau amantei acestuia. Perechea pare să fi aparţinut Epocii Bronzului, iar situl se află pe teritoriul unde s-a dezvoltat cultura Glazkov.

Alături de aceste schelete se aflau şi câteva inele preţioase, din jad, iar arheologul Dmitry Kichigin a afirmat că „probabil, aceste inele au fost depuse pentru că exista o puternică idee a existenţei vieţii după moarte.” Mai mult, lângă genunchii bărbatului se afla şi un săculeţ, dar conţinutul acestuia nu a fost făcut public.

Se presupune că acest cuplu ar fi trăit acum 4.500 – 5.000 de ani, dar rămăşiţele au fost trimise în Canada pentru investigaţii mai amănunţite. Aceştia erau poziţionaţi cu capul către vest, ţinându-se de mână. Zona Lacului Baikal, cel mai vechi şi mai adânc de pe Pământ, a fost, începând cu perioada neolitică, un loc sacru pentru înhumări. Scheletul bărbatului era întreg atunci când a fost descoperit, dar cel al femeii era incomplet. Lângă scheletul acesteia a fost descoperit un cuţit de jad, având o lungime de 13 cm şi o lăţime de 7 cm. Mai mult, alături de aceştia se mai aflau şi pandantive realizate din dinţii unor cerbi.

Relaţia dintre aceştia este greu de stabilit, iar arheologii intenţionează să folosească testele ADN pentru a elucida acest mister.

„Suntem extrem de norocoşi pentru că am găsit un schelet complet, în condiţii excelente. Este visul oricărui arheolog. De asemenea, va fi extrem de interesant să descoperim care era utilitatea acelui cuţit de jad”, a adăugat Kichigin.

Sursa: The Vintage News

Citeşte şi:

Descoperire impresionantă făcută de arheologi în judeţul Neamţ. Are o vechime de 23.000 de ani şi este unică

DESCOPERIRE neaşteptată făcută de arheologi la Sarmizegetusa Ulpia într-o cărămidă veche de 1.800 de ani

Şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea, descoperit de arheologi la Timişoara

A fost descoperita piramida faraonului Menkautor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron
Rusia este pregătită să ajute la soluționarea războiului din Iran
Rusia este pregătită să ajute la soluționarea războiului din Iran
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, predate oficial autorităților din România
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, predate oficial autorităților din România
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?
Este violența înnăscută sau învățată? Un nou studiu încearcă să facă lumină!
Este violența înnăscută sau învățată? Un nou studiu încearcă să facă lumină!
O nouă cercetare dezvăluie legătura dintre stres și dependență
O nouă cercetare dezvăluie legătura dintre stres și dependență
Virusurile își ascultă reciproc conversațiile și uneori primesc informații false
Virusurile își ascultă reciproc conversațiile și uneori primesc informații false
Creierul oamenilor care consumă canabis și tutun are un volum mai mic
Creierul oamenilor care consumă canabis și tutun are un volum mai mic
Coiful de la Coțofenești a fost recuperat, anunță presa olandeză
Coiful de la Coțofenești a fost recuperat, anunță presa olandeză
Test de cultură generală. Câte insecte poate mânca o broască într-o zi?
Test de cultură generală. Câte insecte poate mânca o broască într-o zi?
O galaxie în care se formează stele emite vânturi cu viteze de peste 3 milioane de kilometri pe oră
O galaxie în care se formează stele emite vânturi cu viteze de peste 3 milioane de kilometri pe oră
Unde ajung operele de artă după ce sunt furate din muzee?
Unde ajung operele de artă după ce sunt furate din muzee?
OpenAI, acuzată că a încalcat drepturile de autor asupra unor cărți pentru copii
OpenAI, acuzată că a încalcat drepturile de autor asupra unor cărți pentru copii
Substanțele chimice din plastic ar putea duce la nașteri premature
Substanțele chimice din plastic ar putea duce la nașteri premature
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 154 de ani a murit inventatorul codului Morse
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 154 de ani a murit inventatorul codului Morse
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025