200 de schelete au fost descoperite într-un cimitir preistoric din Deșertul Sahara

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Înconjurate doar de întinderi nesfârșite de nisip, sute de schelete umane antice au rămas îngropate timp de mii de ani. Cine erau acești oameni și de ce se aflau într-un cimitir preistoric din Deșertul Sahara? Din fericire, echipe curajoase de arheologi au ajuns la fața locului și au reușit să ofere câteva răspunsuri.

Sute de schelete au fost găsite într-un cimitir preistoric din Deșertul Sahara. Situl se află în deșertul Ténéré din Niger, adesea descris drept „un deșert în interiorul altui deșert”, iar condițiile din zonă sunt extreme. Legendele nomazilor spun că acesta este „locul unde până și cămilele se tem să meargă”, o reputație pe deplin meritată. Dincolo de furtunile de nisip orbitoare și temperaturile care ating 49°C, regiunea este vastă, pustie și aproape lipsită de drumuri. În plus, pericolul reprezentat de bandiți și grupări rebele face ca vizitatorii moderni să fie însoțiți de soldați înarmați.

În ciuda acestor riscuri, oamenii de știință sunt atrași de Ténéré încă din anii 1950, știind că zona ascunde unele dintre cele mai bogate depozite de fosile de dinozauri din Africa.

Arheologii au descoperit un cimitir preistoric din Deșertul Sahara

În anul 2000, o echipă condusă de paleontologul Paul Sereno, de la Universitatea din Chicago (SUA), a pătruns în dune în căutarea acestor creaturi preistorice. Sereno devenise deja cunoscut în anii ’90 pentru descoperirea mai multor specii noi de dinozauri în regiune. De această dată, însă, nu dinozaurii au fost în centrul atenției, ci rămășițele umane, alături de fragmente de ceramică, mărgele, vârfuri de săgeți și alte artefacte din piatră.

„Erau peste tot, pur și simplu pe nisip, oriunde te uitai”, a declarat Sereno pentru National Geographic în 2024.

Locul a primit numele de Gobero, după denumirea tuaregă a regiunii. Săpăturile ulterioare au arătat că este vorba despre un cimitir ce conține aproximativ 200 de schelete umane și mii de artefacte. Cele mai vechi rămășițe datează din jurul anului 8000 î.Hr., iar situl a fost folosit timp de milenii.

Existența unui cimitir într-una dintre cele mai ostile zone ale Saharei pare neobișnuită astăzi, însă devine logică dacă ne întoarcem în perioada „Sahara Verde”, când musonii au transformat deșertul într-un peisaj fertil, cu lacuri, hipopotami și crocodili.

Sahara trece prin cicluri climatice care, aproximativ la fiecare 21.000 de ani, transformă regiunea dintr-un mediu arid într-unul umed. Ultima astfel de perioadă, când deșertul era acoperit de vegetație, a avut loc între cu 15.000 și 5.000 de ani în urmă, exact în intervalul în care a apărut Gobero. În acea vreme, situl era situat lângă un mare lac cu apă dulce, oferind apă, hrană și condiții de trai pentru comunitățile umane, scrie IFL Science.

Cine a trăit în această zonă?

Totuși, clima Saharei a oscilat, iar aceste schimbări se reflectă în culturile care au locuit în Gobero. În jurul anului 7700 î.Hr., zona a fost ocupată de vânători-pescari care au creat cel mai vechi cimitir cunoscut din Sahara, dar au fost alungați de o secetă de o mie de ani între 6200 și 5200 î.Hr. Când ploile au revenit, un alt grup le-a luat locul, aducând creșterea vitelor în alimentația lor variată. Și această populație a dispărut, odată cu revenirea aridității în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.

Cele două grupuri nu se deosebeau doar cultural, ci și fizic. Primii erau robuști și puternici, în timp ce cei din a doua fază erau mult mai supli. Cu toate acestea, ambele populații au ales același loc pentru a-și îngropa morții.

„La prima vedere, e greu să-ți imaginezi două grupuri umane atât de diferite biologic care își îngroapă morții în același loc. Cel mai mare mister este cum au reușit să facă acest lucru fără să deranjeze niciun mormânt existent”, spunea în 2008 Chris Stojanowski, bioarheolog la Universitatea de Stat din Arizona (SUA).

Gobero ar putea fi doar începutul poveștii. Sahara este un teritoriu în continuă schimbare, format din dune uriașe comparabile ca dimensiune cu Statele Unite continentale, iar cea mai mare parte nu a fost niciodată explorată sistematic. Dacă un sit atât de impresionant a rămas ascuns timp de milenii întregi și a fost descoperit întâmplător de vânători de dinozauri, este aproape sigur că deșertul mai ascunde multe secrete, iar următoarea descoperire ar putea ieși la iveală odată cu următoarea furtună de nisip.

Vă recomandăm să citiți și:

Energizantele războinicilor: Ce consumau vikingii, incașii și legiunile Romei pentru a rezista în luptă și în marșuri infernale?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre mamuți și mastodonți?

De ce încă nu știm când am devenit „oameni moderni” sau măcar ce înseamnă asta?

Mărgelele de lut vechi de 15.000 de ani ar putea dezvălui originile agriculturii