Home » D:News » De ce ne simţim bine când suntem mângâiaţi?

De ce ne simţim bine când suntem mângâiaţi?

De ce ne simţim bine când suntem mângâiaţi?
Publicat: 01.02.2013
Oamenii de ştiinţă au descoperit de ce masajele sau mângâiereile ne fac să ne simţim atât de bine. În studiul realizat pe şoareci, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice nervii care răspund la masajele plăcute.

Nervii, localizaţi sub piele, poartă numele de C-tactili iar specialiştii susţin că datorită lor îmbrăţişările şi masajele ne fac să ne simţim atât de bine. 

Experţii au găsit nervii în cauză după ce au injectat embrioni de şoareci cu o genă care făcea ca neuronii să se aprindă atunci când erau activaţi. Astfel s-a constatat că neuronii deveneau activi atunci când şoarecele era mângâiat pe călcâi, dar nu şi atunci când era ciupit cu o pensetă. 

După ce au descoperit ce anume activa această senzaţie, oamenii de ştiinţă au modificat genetic alţi şoareci astfel încât neuronii lor să răspundă la un stimul chimic care mimează senzaţia dată de mângâiere. 

Pentru a afla dacă şoarecilor le place senzaţia, ei au creat o cuşcă cu trei încăperi: una în centru, prin care şoarecii puteau trece şi două pe părţi.  Fiecare dintre cele două camere opuse aveau miros diferit şi erau vopsite în culori distincte, astfel încât şoarecii să nu le confunde.

Iniţial, oamenii de ştiinţă au notat care este camera preferată a fiecărui şoarece. Apoi, din două în două zile, şoarecii erau injectaţi cu stimul chimic şi fiind puşi în încăperea pe care nu o preferau. În celelalte zile, ei primeau o injecţie placebo, urmând ca apoi să fie plasaţi în încăperea preferată. 

După un timp, şoarecii nu au mai primit nicio injecţie şi au fost puşi în încăperea din mijloc astfel încât să poată alege unde vor să de duc şi în felul aceste specialiştii să poată concluziona dacă şoarecii s-au bucurat sau nu de senzaţia de mângâiere. Aşa cum era de aşteptata, şoarecii şi-au petrecut cea mai mare parte din timp în camera unde stăteau, de regulă, după ce erau injectaţi cu stimulul chimic. 

Acum, oamenii de ştiinţă susţin că dacă vor reuşi să dezvolte un astfel de stimul chimic pentru oameni, atunci ei vor îmbunătăţi efectele masajului de recuperare. 

Sursa: Sciencemag

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?