Home » D:News » Prima misiune la Polul Sud al Lunii va deschide o eră nouă în explorarea spaţială

Prima misiune la Polul Sud al Lunii va deschide o eră nouă în explorarea spaţială

Publicat: 20.07.2013
Misiunea va fi finanţată de o companie privată, va avea un caracter atât comercial, cât şi ştiinţific şi are ca scop instalarea unei baze de observaţii permanente pe Lună şi a unui sistem de comunicaţii comercial, accesibil cercetătorilor.

Misiunea a fost anunţată de International Lunar Observatory Association şi compania Moon Express, Inc. şi are în vedere transportarea pe Lună a Observatorului Lunar Internaţional (ILO) la bordul unui lander robotic construit de Moon Express, în anul 2016. 

În intenţia iniţiatorilor misiunii, ILO va reprezenta o bază permanentă pentru realizarea de observaţii astrofizice, înfiinţându-se totodată o linie comercială de comunicaţii între Lună şi Terra, ce va putea fi folosită de oamenii de ştiinţă. 

Firma Moon Express a anunţat că misiunea va fi şi un prilej de a prospecta eventualele resurse existente la faţa locului. Zona Polului Sud al Lunii este o regiune neexplorată, care ar putea conţine resurse importante.

Dacă misiunea va avea succes, ILO  va deveni primul telescop particular care va opera pe suprafaţa Lunii şi va fi accesibil cercetătorilor, educatorilor şi publicului larg, prin intermediul internetului.

El va permite accesul la imagini ale suprafeţei Lunii, iar iniţiatorii speră să creeze astfel un nou model de participare publică şi de colaborare internaţională la explorarea spaţială.

Sursa: FOXNews / Credit foto: Moon Express

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercul pașoptiștilor. O mărturie interesantă despre cum s-a format grupul revoluționar

Steve Martin: de la vânzarea ghidurilor la Disneyland la cinci premii Grammy și un Oscar onorific

De ce ne sărutăm? Ce spun antropologia, neuroștiința și evoluția despre misteriosul gest uman

O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări

Cinci boli foarte diferite ar putea avea o legătură biologică ascunsă, au descoperit cercetătorii

Juliane Koepcke, adolescenta care a căzut 3.000 de metri dintr-un avion și a supraviețuit 11 zile în junglă

Ce faci atunci când bateria de la cheia mașinii s-a descarcat?

Cum rezistă micile companii aeriene în umbra giganților?

Care alimente vor fi mai scumpe în această iarnă?

Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I

China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?

De ce nu ar trebui să încărcăm niciodată trotinete sau biciclete electrice la prelungitor?

Doi agenți de Inteligență Artificială au inventat spontan un cod secret pentru a comunica

Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?

Ce planuri are Norvegia cu cel mai mare zăcământ de pământuri rare din Europa?

Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România

Cercetătorii au găsit dovezi microscopice că magma se fracturează și se reface în mod repetat în timpul erupțiilor

Ce ascund papirusurile îngropate de Vezuviu? Oamenii de știință au reușit să le descifreze!