Home » D:News » Misterul morţii unui poet: Chile va redeschide ancheta privind moartea lui Pablo Neruda

Misterul morţii unui poet: Chile va redeschide ancheta privind moartea lui Pablo Neruda

Misterul morţii unui poet: Chile va redeschide ancheta privind moartea lui Pablo Neruda
Publicat: 23.01.2015
Chile va redeschide ancheta privind moartea poetului laureat cu premiul Nobel pentru literatură Pablo Neruda, pentru a stabili dacă a fost otrăvit în urmă cu 40 de ani, de regimul dictatorial militar, după ce testele efectuate pe rămăşiţele exhumate în 2013 nu au descoperit dovezi în acest sens.

Pablo Neruda, faimos pentru poemele sale de dragoste şi apropierea de ideologia comunistă, ar fi murit din cauza unui cancer la prostată la doar câteva zile după lovitura de stat din 11 septembrie 1973, prin care puterea a fost preluată în Chile de regimul dictatorial al lui Augusto Pinochet, potrivit Reuters.

„Există dovezi iniţiale că (Pablo Neruda, n.r.) a fost otrăvit, iar, din acest punct de vedere, indiciile duc către anumiţi agenţi… Acest lucru ar putea fi o crimă la adresa umanităţii”, a declarat, miercuri, Francisco Ugas, şeful departamentului pentru drepturile omului din cadrul guvernului chilian.

Şoferul poetului a declarat că agenţii lui Pinochet au profitat de starea de sănătate a lui Neruda pentru a-i injecta acestuia otravă în stomac, în timp ce scriitorul zăcea în pat în spitalul Santa Maria din Santiago de Chile.

Una dintre teoriile privind motivaţia din spatele presupusei otrăviri se referă la faptul că era un comunist convins şi loial preşedintelui Salvador Allende, îndepărtat de la putere prin lovitură de stat de Pinochet, care l-ar fi considerat pe poet o ameninţare, având şanse să devină un lider al opoziţiei în acea perioadă.

Noile teste medico-legale vor căuta urme de substanţe anorganice şi metale grele în rămăşiţele pământeşti ale lui Neruda, pentru a se încerca să se stabilească o cauză directă sau indirectă a morţii. Testele vor fi concentrate pe detectarea posibilelor daune provocate proteinelor şi celulelor de agenţi chimici, spre deosebire de analizele anterioare, care au căutat în mod special urme de otravă.

Pablo Neruda, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi chilieni, a obţinut aprecierea criticilor literari odată cu publicarea, în 1924, a volumului „Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de deznădejde”, la vârsta de 19 ani. A fost un scriitor prolific de-a lungul întregii vieţi şi a devenit, de asemenea, activist politic, candidând la preşedinţie la un moment dat, înainte de a renunţa, pentru a îl susţine pe Salvador Allende.

Neruda s-a ocupat de aducerea în Chile a unui vapor cu 2.000 de refugiaţi la bord, care fugeau din Spania din cauza războiului civil care a afectat acest stat european în perioada 1936 – 1939. Scriitorul a fost ambasador în Franţa în timpul mandatului de preşedinte al lui Allende.

Pablo Neruda a primit premiul Nobel pentru literatură în 1971, pentru „pentru opera lui, care, cu impulsul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi viselor unui întreg continent”.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii