Povestea unei „comori literare”, alcătuită de trei surori din România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Îl pândeau pe poştaş şi săreau în sus de bucurie atunci când deschideau plicurile cu scrisori pe care le primeau de la Emile Zola, Mark Twain şi Jules Verne. Timp de câteva decenii, trei surori de origine evreiască din România au alcătuit o colecţie inestimabilă de scrisori provenind de la unele dintre cele mai mari nume ale literaturii mondiale.

Născute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Galaţi, un oraş-port la Dunăre, Antonia, Rovena şi Emilia Schwarz erau „pasionate de lectură”, dar, în acelaşi timp, „vânau” autografe şi fotografii, a declarat pentru AFP Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” din Galaţi, căreia Emilia, cea mai tânără dintre surori, i-a donat 714 scrisori valoroase, în 1965.

Prima scrisoare datează din 1891, iar cea din urmă din 1961. Însă cea mai mare parte a acestei corespondenţe a avut loc în tinereţea celor trei surori Schwarz, între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Surorile Schwarz, a căror viaţă privată este foarte puţin cunoscută şi care nu au avut urmaşi, şi-au dedicat aproape întreaga viaţă programelor de educare a fetelor, pentru care au înfiinţat o şcoală. Antonia, Rovena şi Emilia cereau de la iluştrii scriitori cu care corespondau să le ajute cu sfaturi şi recomandări în privinţa lecturilor, diverse păreri despre chestiuni de actualitate, dar şi o fotografie de-a lor, dacă era posibil.

Răspunsurile primite variau de la câteva rânduri la pagini întregi cu reflecţii despre statutul femeilor, literatură şi astronomie – cel din urmă domeniu reprezentând marea pasiune a Antoniei, decedată în 1912 la o vârstă nedeterminată, întrucât data naşterii sale nu este cunoscută.

„Părerea mea este că ar trebui să citiţi cartea mea atunci când părinţii sau soţul vostru vă vor permite acest lucru”, scria, în iunie 1893, Emile Zola (1840-1902), într-o scrisoare adresată Rovenei, care a murit în 1955 la vârsta de 87 de ani.

Jules Verne (1828-1905) regreta faptul că nu putea să le trimită o fotografie: „La vârsta mea, nu voi mai deranja Soarele pentru a-l ruga să îşi îndrepte faţa spre obiectivul unui aparat de fotografiat”, spunea celebrul scriitor francez. Textul a fost scris pe 3 ianuarie 1896.

Acelaşi refuz politicos a venit şi de la Mark Twain (1835-1910), care, într-un scurt răspuns redactat în limba engleză, le asigura pe cele trei surori române că nu deţine „nicio fotografie”, dar le expedia cu mare plăcere autograful său.

Alexandre Dumas fiul (1824-1895) îi expedia Antoniei, cu doar câteva luni înainte de a muri, o maximă despre iubire: „Qui a aimé deux fois n’a pas aimé” („Cine a iubit de două ori, nu a iubit”).

Însă cum procedau cele trei surori din România pentru a obţine adresele unor scriitori celebri? „Cred că aveau acces la unul dintre cele două anuare telefonice de referinţă, Tout Paris sau Paris Hachette, două publicaţii bogate în date personale”, consideră profesorul Hervé Duchêne de la Universitatea Bourgogne din Franţa, care a putut să analizeze cele 12 scrisori pe care Rovena Schwarz le-a donat Bibliotecii Méjanes din oraşul francez Aix-en-Provence.

Scrisorile în care se vorbea despre antisemitism ocupau un loc important în corespondenţa asiduă a celor trei surori de origine evreiască, în contextul tensionat al afacerii Dreyfus – un căpitan evreu din armata franceză a cărui condamnare, eronată, pentru trădare în 1894 a divizat profund societatea civilă din Franţa. Rovena Schwarz a încercat de asemenea să îi sensibilizeze pe influenţii ei parteneri de corespondenţă în legătură cu soarta evreilor din România, în special a celor care trăiau în Galaţi.

În scrisorile sale, Rovena povesteşte drama câtorva zeci de evrei care au fost alungaţi din casele lor în anul 1900 şi obligaţi să se refugieze în sinagogă şi în cimitirul oraşului. Ea îl ruga în special pe Emile Zola să expună acea dramă într-un articol în ziarul L’Aurore – în care scriitorul îşi publicase pamfletul „J’accuse!”, ce critica autorităţile publice şi sprijinea nevinovăţia lui Dreyfus -, însă nu a avut succes.

În Galaţi exista pe atunci o comunitate evreiască de circa 13.000 de persoane, dintr-un total de 60.000 de locuitori. În prezent, în acelaşi oraş mai trăiesc doar o sută de evrei dintr-o populaţie totală de 250.000 de locuitori.

Toate aceste scrisori, ce pot fi consultate la cerere în Biblioteca Judeţeană din Galaţi, reprezintă „o comoară lăsată moştenire” acestui oraş care a păstrat de-a lungul anilor o relaţie privilegiată cu limba franceză, consideră Delia Pohrib, cercetătoare şi muzeografă locală. „Ele îmbogăţesc patrimoniul cultural al Europei în ansamblul său”, a adăugat ea.