Home » D:News » Şapte trucuri simple care te vor face să pari mai inteligent

Şapte trucuri simple care te vor face să pari mai inteligent

Şapte trucuri simple care te vor face să pari mai inteligent
Publicat: 27.04.2015
Nu trebuie să fii inteligent pentru a da impresia că eşti. Cel puţin asta arată cercetările ştiinţifice din ultimul deceniu. Totul se rezumă la transmiterea unor semnale corecte.

Nu ţine berea în mână

Oamenii au tendinţa să facă lucruri prosteşti atunci când consumă alcool. Un studiu realizat de Universitatea din Michigan şi cea din Pennsylvania a arătat că şi simplul gest de a ţine o bere în mână te face să pari mai puţin inteligent.

Mergi cu aceiaşi viteză ca cei din jurul tău

”Oamenii folosesc viteza de mişcare pentru a deduce prezenţa de spirit a altor persoane”, reiese dintr-un studiu realizat de Cary Morewedge de la Universitatea din Boston. Pe scurt, dacă mergi mai repede sau mai încet decât cei din jurul tău, ei te vor crede mai puţin inteligent.

Poartă ochelari cu rame groase

Cercetările arată că dacă porţi ochelari eşti mai puţin atrăgător, însă pari mai deştept. Mai mult, aspectul ochelarilor este, de asemenea, important. Ramele groase, ”dintr-o bucată” îţi vor da un aer mai inteligent decât cele subţiri.

Foloseşte graficele

Oamenii sunt mai predispuşi să creadă o teorie dacă această este expusă într-un mod ”ştiinţific”, adică dacă este însoţită, spre exemplu, de grafice, reiese dintr-o cercetare din 2014 a oamenilor de ştiinţă de la Cornell.

Vorbeşte expresiv

”Discursul expresiv, cu cadenţe şi puţine pauze ce pot fi observate, duce la creşterea credibilităţii şi la sporirirea impresiei de inteligenţă”, scrie Leonard Mlodinow, autorul cărţii ”Subliminal: Cum îţi controlează inconştientul comportamentul”.

Uită-te în ochii oamenilor

Privitul în ochi în timpul unei conversaţii te face să pari mai deştept, reiese dintr-o cercetare realizată de Nora Murphy, de la Universitatea Loyola Maryland. ”Privitul în ochi în timp ce vorbeşti a fost considerat un comportament cheie”, notează ea.

Îmbracă-te deştept

Studiile arată că hainele pe care le purtăm ”modelează” percepţia altora despre capacităţile noastre. ”Hainele pe care le purtăm au putere nu doar asupra celor din jur, dar şi asupra propriei persoane”, reiese dintr-un studiu al celor de la Universitatea Northwestern.

Sursă: Business Insider

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare (P)
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Un mic prădător din Jurasic a deschis calea către evoluția creierului uman
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
Canapea pentru serile lungi – cum să alegem? (P)
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O formulă matematică simplă prezice momentul în care Inteligența Artificială devine periculoasă
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
O specie uriașă observată din spațiu riscă deja să dispară
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Republica Kiribati: țara în care ziua începe înaintea aproape tuturor locurilor de pe Pământ
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică a Marelui Sfinx
Crocodilul cu „nasul” lipsă, încadrat aproape un secol într-un gen greșit. Fosila provine din formațiunea geologică ...
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Ce rămâne după moartea unui elefant? Locul în care cade continuă să influențeze savana cel puțin opt ani
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Cea mai nouă pistă în misterul Ameliei Earhart: o expediție caută avionul dispărut într-o lagună din Pacific
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Biologii au descoperit cele mai zgomotoase păsări din lume
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Astronomii au descoperit un declanșator „universal” pentru jeturile găurilor negre
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?
Cum îți poate fi afectat creierul de către insomnia cronică?