Home » D:News » Îngrijorare la una dintre Agenţile spaţiale importante: „Încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat”

Îngrijorare la una dintre Agenţile spaţiale importante: „Încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat”

Îngrijorare la una dintre Agenţile spaţiale importante: „Încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat”
Publicat: 20.07.2015
Robotul european Philae, aflat pe cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, nu a mai transmis niciun fel de date în ultimele 10 zile, au anunţat, luni, controlorii de la sol ai acestei misiuni spaţiale, care se tem că dispozitivul şi-a schimbat poziţia, fapt care ar putea compromite comunicarea cu Terra.

„Robotul ar fi putut să se mişte. Chiar şi o simplă modificare a poziţiei sale ar putea însemna că antenele sale sunt acum blocate”, se afirmă în comunicatul de presă emis de Agenţia spaţială germană (DLR), citat de site-ul fr.news.yahoo.com.

„Am făcut o serie de observaţii care ne fac să credem că Philae ar fi putut să se mişte şi că antenele sale sunt ascunse (faţă de Soare, n.r.) sau că orientarea lor s-a schimbat”, a precizat coordonatorul acestui proiect ştiinţific, Stephan Ulamec.

„Pentru moment, suntem puţin îngrijoraţi”, a adăugat purtătoarea de cuvânt al DLR, Manuela Braun, contactată de agenţia de presă AFP. „Încercăm să înţelegem ce s-a întâmplat”, a adăugat aceasta.

Philae, un robot-laborator, a realizat pe 12 noiembrie 2014 o premieră istorică, ajungând, la finalul unei coborâri controlate, pe nucleul cometei 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită „Ciuri”. Structura sa a avut însă de suferit întrucât, după ce a efectuat două salturi pe suprafaţa corpului ceresc, Philae s-a poziţionat într-o zonă lipsită de lumină, iar bateriile sale solare s-au descărcat.

După şapte luni de hibernare, Philae s-a „trezit”, pe 13 iunie. De atunci, robotul încearcă să stabilească o comunicare satisfăcătoare cu sonda Rosetta, care o însoţeşte pe „Ciuri” în periplul ei prin spaţiu, dar rămâne la o distanţă destul de mare de aceasta, pentru a nu fi atinsă de jeturile de gaze şi praf emise de cometă.

Robotul Philae are la bordul său 10 instrumente ştiinţifice. Cercetătorii speră că eşantioanele ce vor fi obţinute de Philae prin foraj la nivelul scoarţei acestei comete – ce are un diametru de 3-5 kilometri – vor contribui la descifrarea unora dintre secretele Universului.

Sonda europeană Rosetta este primul vehicul spaţial care a reuşit să ajungă pe orbita unei comete, aflată la o distanţă de 510 milioane de kilometri de Terra. Rosetta a ajuns lângă cometa 67P / Ciuriumov-Gherasimenko în luna august 2014, după o călătorie de peste zece ani prin spaţiu şi va rămâne pe orbita ei minimum un an.

Lansată în 2004, misiunea Rosetta a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) este dedicată aflării mai multor date despre originile Sistemului Solar, iar robotul Philae are ca misiune colectarea unor molecule organice care ar fi putut să joace un rol determinant în apariţia vieţii pe Terra. Cometele sunt cele mai primitive corpuri cereşti din Sistemul Solar. Sonda Rosetta a trimis deja primele imagini realizate vreodată ale suprafeţei unei comete.

În septembrie 2016, Rosetta ar trebui să efectueze o coborâre în spirală pe cometă, să realizeze numeroase fotografii, până în momentul prăbuşirii pe corpul ceresc, care va pune capăt acestui experiment ştiinţific.

Plasarea unui robot pe o cometă aflată la o distanţă de peste 500 milioane de kilometri de Terra reprezintă o premieră în istoria explorării spaţiale şi un punct culminant al unei misiunii care a început în urmă cu 20 de ani.

Cu un cost total de 1,3 miliarde de euro, echivalentul a trei avioane Airbus 380, misiunea Rosetta a mobilizat aproximativ 2.000 de cercetători pe parcursul a 20 de ani. Peste 50 de companii din 14 ţări europene şi Statele Unite ale Americii au participat la fabricarea acestei sonde spaţiale.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Greșeala pe care o fac fără să știe mulți oameni care suferă de insomnie
Greșeala pe care o fac fără să știe mulți oameni care suferă de insomnie
Cum a ajuns Rusia pe un curs de coliziune cu Japonia
Cum a ajuns Rusia pe un curs de coliziune cu Japonia
Astronomii au dezvăluit una dintre cele mai primitive stele descoperite vreodată
Astronomii au dezvăluit una dintre cele mai primitive stele descoperite vreodată
Telescopul Webb a surprins o nebuloasă bizară în formă de creier
Telescopul Webb a surprins o nebuloasă bizară în formă de creier
Cercetătorii au descoperit ceva neașteptat despre rechinii-taur
Cercetătorii au descoperit ceva neașteptat despre rechinii-taur
Drumul spre conflict: Serbia și anexarea Bosniei și Herțegovinei
Drumul spre conflict: Serbia și anexarea Bosniei și Herțegovinei
Presiunea oceanică extremă hrănește viața din adâncuri într-un mod la care cercetătorii nu se așteptau
Presiunea oceanică extremă hrănește viața din adâncuri într-un mod la care cercetătorii nu se așteptau
Ce înseamnă „din vremuri imemoriale”? Semnificația este mult mai precisă decât ai crede!
Ce înseamnă „din vremuri imemoriale”? Semnificația este mult mai precisă decât ai crede!
Multivitaminele zilnice ar putea încetini ușor îmbătrânirea biologică
Multivitaminele zilnice ar putea încetini ușor îmbătrânirea biologică
Câtă energie consumă creierul uman? Vom putea construi vreodată un computer la fel de eficient?
Câtă energie consumă creierul uman? Vom putea construi vreodată un computer la fel de eficient?
Test de cultură generală. Ghimbirul este legumă sau fruct?
Test de cultură generală. Ghimbirul este legumă sau fruct?
Printr-un „noroc incredibil”, Telescopul Hubble a surprins o cometă în timp ce se dezintegra
Printr-un „noroc incredibil”, Telescopul Hubble a surprins o cometă în timp ce se dezintegra
Tot mai puțini americani au încredere în președintele Donald Trump. Ce arată un nou sondaj?
Tot mai puțini americani au încredere în președintele Donald Trump. Ce arată un nou sondaj?
Europa trece pe cărbune, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze
Europa trece pe cărbune, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze
În urmă cu 206 de ani s-a născut Alexandru Ioan Cuza. Conspiraţia din spatele abdicării sale
În urmă cu 206 de ani s-a născut Alexandru Ioan Cuza. Conspiraţia din spatele abdicării sale
Unul dintre cei mai mari exportatori de gaze naturale lichefiate din lume ar putea reduce livrările
Unul dintre cei mai mari exportatori de gaze naturale lichefiate din lume ar putea reduce livrările
O dietă populară și foarte simplă reduce enorm riscul de demență
O dietă populară și foarte simplă reduce enorm riscul de demență
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru al nouălea an la rând. Ce altceva mai dezvăluie Raportul Mondial privind Fericirea?
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru al nouălea an la rând. Ce altceva mai dezvăluie Raportul Mondial ...