Home » Natură » Doi pui de calmar uriaş au fost prinşi din greşeală în Japonia. Misterul acestei specii de coşmar pentru marinari, pe cale să fie rezolvat

Doi pui de calmar uriaş au fost prinşi din greşeală în Japonia. Misterul acestei specii de coşmar pentru marinari, pe cale să fie rezolvat

Publicat: 29.10.2015
Timp de secole, calmarul gigant era coşmarul care speria marinarii, acesta distrugea cu sălbăticie corăbiile, iar oamenii se înnecau. Multe dintre aceste specii enigmatice au rămas un mister pentru cercetători. Acum, însă, pentru prima dată, doi pui de calmari uriaşi au fost prinşi şi examinaţi în Japonia.
Pentru indentificarea speciei şi pentru examinare, puii de cefalopod au fost trimişi la expertul în domeniu Toshifumi Wada, de la Institutul de Ştiinţe ale Naturii şi de Mediu, din cadrul Universităţii din Hyogo, Japonia. Rezultatele analizei genetice şi ale examinării fizice au fost publicate în revista Marine Biodiversity Records.
 
“Am fost foarte emoţionat, fiindcă acestea sunt nişte specimene cu adevărat importante. Pescarul care i-a prins şi personalul de la acvariu nici măcar nu ştiau că au prins pui de calmari giganţi.  De obicei, pescarii aruncă peste bord ceea ce nu e peşte, iar puii de calmar puteau constitui o parte din prânzul pescarilor”, afirmă expertul cephalopod Toshifumi Wada.
 
 
O femelă a calmarului uriaş (Architeuthis dux) are, în medie, 13 metri lungime. Puii de calmar capturaţi au aproximativ 14 şi respectiv 13 cm.
 
“Am fi înaintat mult mai greu în această cercetare dacă nu am fi avut specimene. Este extraordinar că vom acumula mult mai multe cunoştinţe  despre specia calmarului gigant pe care le vom face cunoscute pescarilor. Poate aceştia vor mai prinde câteva exemplare, pentru muzee şi acvarii, asta ne va ajuta să înţelegem cum se comportă şi trăiesc aceşti pui de cefalopod”, afirmă Toshifumi Wada.
 
Captura aceasta va permite identificarea mediului de viaţă şi comportamentele acestor creaturi extrem de rare. Faptul că aceşti doi pui au fost prinşi odată, poate duce savanţii spre ideea că calmarii giganţi călătoresc împreună numai când sunt mici, fiindcă atunci când ajung la maturitate, în cele mai multe cazuri, sunt solitari. 
 
 
Sursă: IFL Science
 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el