Cum i-a ucis Mihai Viteazul pe creditorii turci veniţi să ridice banii pentru înscăunarea lui

Mihai Viteazu, fost stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul şi ban al Craiovei, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău, a devenit voievod al Ţării Româneşti în septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului şi al otomanilor.

 

 

Sumele de 1,5 milioane de galbeni, pe care Mihai le-a oferit atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din satele populate de valahi.

Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii lasand locul turcilor care prinsesera ” a se aseza” si a inlocui, in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua. Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie 1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti creditorii la vistieria domneasca pentru a „incheia socotelile”. Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii. Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa 2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in frunte cu emirul.