Home » D:News » NASA trimite roboţii umanoizi la facultate

NASA trimite roboţii umanoizi la facultate

NASA trimite roboţii umanoizi la facultate
Publicat: 21.11.2015
Activitatea astronauţilor nu este una uşoară, fie că este vorba de munca lor de pregătire sau de misiunile pe care aceştia le desfăşoară în spaţiul cosmic. Este cunoscut faptul că orice program spaţial presupune riscuri importante, dar şi cheltuieli pe măsură.

În acest sens, Agenţia Spaţială Americană îşi propune să trimită prototipuri de roboţi umanoizi către studenţii a două dintre cele mai prestigioase universităţi din lume: MIT, respectiv Northeastern University, din Boston. Pentru aceste teste au fost selectaţi doi roboţi R5 „Valkyrie”, ce urmează să desfăşoare misiuni pe planeta Marte.

Cele două instituţii de învăţământ superior au fost selectate în urma desfăşurării unui concurs, organizat în acest an de către Agenţia Americană pentru Cercetări Avansate în Domeniul Apărării. Fiecare dintre universităţi va primi câte un robot R5, pentru a-l testa şi îmbunătăţi.

Prototipurile au fost construite de o echipă coordonată de specialişti ai Johnson Space Center, din cadrul NASA, ce au dat roboţilor o formă asemănătoare structurii corpului uman: 1,9 m înălţime şi 125 kg. Aceştia au fost prevăzuţi cu un sistem de alimentare cu energie electrică, dar şi cu senzori şi camere de filmat, care permit celor de la sol să îi coordoneze în mod eficient.

Pentru a aduce îmbunătăţiri roboţilor, NASA acordă fiecărei echipe câte 250.000 de dolari pe an, sume considerate suficiente pentru dezvoltarea tehnologiei actuale într-o perioadă de maximum 24 de luni.

Totodată, R5 „Valkyrie” va fi folosit pentru competiţiile destinate cercetătorilor din întreaga lume. Aceştia urmează să se întreacă în realizarea de programe, necesare îmbunătăţirii performanţelor din domeniul roboticii.

Sursa: Gizmag

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial