8 MARI motive ale prăbuşirii Romei

Istoricii au dat vina pe diferiţi factori, de la eşecuri militare şi de impozitare în caz de dezastre, până la schimbări climatice. Unii afirmă că Imperiul nu a căzut cu adevărat în 476 d.H., din moment ce partea de est a existat pentru încă 1.000 de ani sub forma Imperiului Bizantin.

Citeşte mai departe ca să descoperi opt motive pentru care unul dintre cele mai legendare imperii şi-a găsit sfârşitul.

• Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui…
• Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

1. Invazia triburilor barbare

Romanii au înfruntat o răscoală din partea Germaniei la sfârşitul secolului al IV-lea, dar în 410, Alaric, regele vizigot, a devastat Roma. Imperiul şi-a petrecut următorii ani sub ameninţări constante înainte ca „Oraşul Etern” să se ridice din nou în 455, de data asta de către vandali. Într-un final, în 476, liderul german Odoacru a pornit o revoltă şi l-a detronat pe împăratul Romulus Augustulus. De atunci, niciun împărat roman nu a mai domnit pe un loc al Italiei, fapt care i-a condus pe mulţi să menţioneze 476 ca fiind anul în care Imperiul de Vest a primit lovitura mortală.

2. Probleme economice şi încredere excesivă în forţa de muncă

Chiar dacă Roma se afla sub atacul forţelor externe, se confrunta şi cu o criză financiară. Războaiele constante şi supracheltuielile au micşorat semnificativ bogăţiile imperiale, iar inflaţia a accentuat diferenţa dintre bogaţi şi sărac. În speranţa evitării taxelor, mulţi membri ai claselor de sus s-au retras la sate şi au aranjat moşii independente. O nouă lovitură a venit în secolul al V-lea, când vandalii au cerut Africa de Nord şi au început să distrugă comerţul imperiului prin vizitarea Mării Mediterane, deghizaţi drept piraţi.

3.  Creşterea Imperiului de Est

Soarta Romei de Vest a fost parţial sigilată la sfârşitul secolului al III-lea, când împăratul Diocleţian a împărţit Imperiul în două părţi – Imperiul de Vest, situat în Milan, şi Imperiul de Est în Bizanţ, cunoscut mai târziu drept Constantinopol. Diviziunea a făcut imperiul mult mai uşor de guvernat, dar cu timpul cele două teritorii s-au distanţat considerabil. Imperiul de Est a crescut în avere, în timp ce Imperiul de Vest a decăzut într-o criză economică. Cel mai important este că puterea Imperiul de Est a servit la distragerea invaziei barbare spre vest. Structura politică de vest s-a dezintegrat în secolul al V-lea, însă Imperiul de Est a îndurat mai multe forme de organizare timp de sute de ani înainte să fie copleşit de Imperiul Otoman, în 1400.

4. Extinderea şi supracheltuielile militare

La înălţimea sa, Imperiul Roman s-a întins de la Oceanul Atlantic până la râul Eufrat în Orientul Mijlociu. Cu un teritoriu atât de vast de guvernat, imperiul a întâlnit un coşmar administrativ şi logistic. Chiar cu cele mai bune sisteme ale lor, romanii erau incapabili să comunice sau să controleze problemele. În timp ce din ce în ce mai multe fonduri erau alocate întreţinerii armatei imperiului, avansarea tehnologică a încetinit, iar infrastructura civilă a Romei a căzut într-o stare proastă.

5. Corupţia guvernului şi instabilitatea politică

Dacă mărimea Romei o făcea dificil de guvernat, conducerea ineficientă doar a intensificat problema. A fi împărat roman a fost mereu o slujbă destul de periculoasă, dar pe parcursul secolelor II şi III, a devenit o sentinţă la moarte. Războiul civil a creat haos în imperiu şi mai mult de 20 de bărbaţi au urcat la tron în mai puţin de 75 de ani, de obicei după ce îşi omorau predecesorul.

6. Sosirea hunilor şi migrarea popoarelor barbare

Atacurile barbare asupra Romei au oprit o migraţie mare cauzată de invazia hunilor din Europa la sfârşitul secolului al IV-lea. Când aceşti războinici au trecut prin Europa de Nord, ei au condus multe triburi germanice către graniţele Imperiului Roman. Romanii au permis membrilor vizigoţi să traverseze la sud de Dunăre. Conform istoricului Ammianus Marcellinus, oficialii romani au dat copiii lor pentru sclavie în schimbul cărnii de câine. Cu Imperiul de Vest slăbit, triburile germane precum vandalii şi saxonii erau capabili să ocupe Marea Britanie, Spania şi Africa de Nord.

7. Creştinismul şi pierderea valorilor tradiţionale

Declinul Romei a venit împreună cu apariţia Creştinismului, iar câţiva spun că creşterea noii credinţe a contribuit la prăbuşirea imperiului. Edictul din Milan a legalizat Creştinismul în 313 şi mai târziu a devenit religia de stat în 380. Noua credinţă a înlocuit religia romană, care prevedea imperiul ca având un status divin şi, de asemenea, a schimbat gloria statului cu o divinitate unică. În timp ce creştinismul poate să fi jucat un rol mic în reducerea virtuţii civice a romanilor, mulţi cercetători afirmă că această influenţă a pălit în comparaţie cu factorii militari, economici şi administrativi.

8. Slăbirea legiunilor romane

În timpul declinului, faţa puternică a legiunii începrea să se schimbe. Incapabilă să recruteze destui soldaţi din oraşul roman, împăraţi precum Diocleţian şi Constantin începeau să angajeze mercenari ca să se facă armele. Nivelul legiunilor s-a mărit cu germanii gotici şi alţi barbari, atât de mult încât romanii începeau să folosească termenul latin „barbar” în loc de „soldat”. De fapt, mulţi dintre barbarii care au devastat Roma şi au tras în jos Imperiul de Vest şi-au câştigat gradele militare în timp ce serveau pentru legiunile romane.

Sursa: History