Home » D:News » A fost supranumită ”Doctorul Miracol” şi a vindecat gratuit 35.000 de orbi

A fost supranumită ”Doctorul Miracol” şi a vindecat gratuit 35.000 de orbi

A fost supranumită ”Doctorul Miracol” şi a vindecat gratuit 35.000 de orbi
Publicat: 02.01.2017
Doctorul oftalmolog Helena Ndume şi-a câştigat renumele de „Doctorul Miracol” prin vindecarea gratuită a 35.000 de pacienţi din Namibia.

Născută în aceeaşi ţară, doctoriţa a avut o copilărie şi o adolescenţă grele, marcate de sărăcie, conflicte sociale şi război. A fost născută într-o perioadă în care privilegiul educaţiei era altfel, iar cei de culoare nu aveau acces la studii.

În acea perioadă, mulţi au ales să părăsească ţara şi să îşi facă rostul în altă parte, inclusiv Helena. Aceasta a plecat cu trei prieteni, reuşind să treacă graniţa în Angola, o ţară devastată de război civil. La doar 15 ani, a experimentat toate ororile şi pericolele războiului. Într-un sfârşit, ea şi prietenii ei au trecut în Zambia, unde au ajuns într-un centru de refugiaţi, având pentru prima dată acces la educaţie prin şcoala construită acolo. Aceasta i-a deschis ochii, şi a ajuns să studieze medicina în Leipzig, Germania.

După terminarea studiilor, a decis să se întoarcă de unde a plecat, ajutând comunitatea din care a făcut parte, unde era singurul oftalmolog al unui spital de stat. S-a confruntat cu preconcepţiile localnicilor, care nu priveau cu ochi buni medicina modernă, spunând că orbirea la bătrâneţe este un lucru normal şi nu se poate face nimic.

Când a început colaborarea cu SEE International, prin care opera gratuit pacienţi bolnavi de cataractă, au venit doar 82 de oameni. Zvonurile rezultatelor uimitoare s-au împrăştiat foarte rapid, iar într-un an a avut mii de pacienţi.

Helena povesteşte că fericirea celor vindecaţi este mult mai importantă ca banii câştigaţi de pe urma unor operaţii; pentru ea, menirea de doctor vine pe primul plan.

În 2015 a câştigat premiul Nelson Rolihlahla Mandela al Naţiunilor Unite, pentru dedicarea de care a dat dovadă  în serviciul umanităţii.

Puteţi afla mai multe despte ea din video de mai jos:

Sursa: National Geographic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ