Home » Știință » În cât timp am putea ajunge la noul sistem TRAPPIST-1, pe cele şapte planete asemănătoare cu Terra, cu ajutorul tehnologiilor din zilele noastre

În cât timp am putea ajunge la noul sistem TRAPPIST-1, pe cele şapte planete asemănătoare cu Terra, cu ajutorul tehnologiilor din zilele noastre

Publicat: 25.02.2017
Descoperirea celor şapte planete care au aproximativ mărimea Terrei şi care orbitează în jurul aceleaşi stele, TRAPPIST-1, a provocat imaginaţia oamenilor care au început să se întrebe. ,,Cât ar putea dura drumul până la una dintre aceste exoplanete?''

TRAPPIST-1 se află la 39 de ani lumină de Pământ sau 360 trilioane de kilometri. Aşadar, o călătorie până acolo ar dura 39 de ani dacă am putea călători cu viteza luminii. Însă în prezent nicio navă spaţială nu poate călători la o asemenea viteză, notează Space

Însă, cu tehnologia pe care o avem disponibilă în zilele noastre, cât timp ar dura până am ajunge la TRAPPIST-1?

Având în vedere viteza unei nave spaţiale şi calculând timpul necesar pentru ajungerea la TRAPPIST-1 poate fi realizat un calcul simplu. Deoarece viteza este egală cu distanţa împărţită la timp, perioada totală a călătoriei ar trebui să fie egală cu distanţa până la TRAPPIST-1 (39 de ani lumină) împărţiţi cu viteza navei spaţiale. 

New Horizons

Sursa: Wikimedia

New Horizons este cea mai rapidă sondă din istorie, în prezent călătoreşte cu o viteză de 14,31 de kilometri pe secundă. În acest ritm,  sondei i-ar trebui 817.000 ani pentru a călători cei 39 de ani lumină. 

Juno

Sursa: Wikimedia

Sonda Juno, a NASA, a zburat mult mai repede decât New Horizons în timpul apropierii de gigantul gazos Jupiter, în 2016. Cu ajutorul gravitaţiei lui Jupiter, Juno a ajuns la o viteză maximă de 265.000 de kilometri pe oră. Ceea ce face ca Juno să fie cea mai rapidă sondă creată de om (deşi viteza iniţială a lui New Horizons a fost mult mai mare decât cea a lui Juno după lansare). 

Voyager 1

Sursa: WIkipedia

Voyager 1, cea mai îndepărtată sondă de Pământ, a părăsit sistemul solar şi a ajuns în spaţiul interstelar în 2012. Conform NASA, viteza cu care călătoreşte în prezent este de 61.476 km/h. Voyager 1 ar putea ajunge la TRAPPIST-1 în 685.000 ani. 

Space Shuttle

Sonda a călătorit în jurul Pământului la o viteză maximă de 28.160 km/h.  Având în vedere viteza sondei, aceasta ar putea ajunge la TRAPPIST-1 în 1,5 milioane de ani. 

Starshot

O sondă foarte rapidă care ar putea ajunge la TRAPPIST-1 într-un timp mult mai scurt ar putea fi cea la care visează Stephen Hawking în iniţiativa sa Breackthrough Starshot. 

Sondele lui Hawking propulsate de o undă laser ar putea , teoretic, zbura la o vitează de 216 milioane de kilometri pe oră. Aproximativ de 4.000 de ori mai rapid decât sonda NASA, New Horizons. O sonda atât de rapidă ar putea ajunge la noul sistem solar în mai puţin de 200 de ani

Cu ajutorul tehnologiei din zilele noastre nimeni nu ar putea ajunge pe TRAPPIST-1 în timpul vieţii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat ...
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul