Home » Știință » Ce a apărut pe site-ul NASA, la o zi după descoperirea sistemului solar cu şapte planete asemănătoare Pământului

Ce a apărut pe site-ul NASA, la o zi după descoperirea sistemului solar cu şapte planete asemănătoare Pământului

Publicat: 24.02.2017
NASA a descoperit un nou sistem solar care ar putea permite existenţa vieţii extraterestre.

Cercetătorii care au lucrat cu agenţia au afirmat că descoperirea reprezintă ,,Sfântul Graal”. Un sistem solar cu şapte planete asemănătoare Pământului, multe dintre ele putând susţine viaţa, notează Independent. 

Pentru a sărbători descoperirea, agenţia a realizat un afiş impresionant prin care este prezentată viaţa de pe alte planete. Aflându-se la 40 de ani lumină de Pământ, oamenii nu vor ajunge acolo curând, dar afişul oferă o privire asupra vieţii de pe planetele din TRAPPIST-1

Agenţia a furnizat şi o descriere care ar putea oferi informaţii astronauţilor despre ,,o vacanţă pe una dintre noile planete”.

,,La 40 de ani lumină de Pământ, o planetă numită TRAPPIST-1e oferă o privelişte uimitoare: obiecte incredibile pe un cer roşu şi un orizont cu versiuni mai mici şi mai mari ale Lunii noastre. Însă aici nu există nicio Lună. Sunt doar alte planete de mărimea Pământului aflate într-un  sistem planetar diferite de sistemul solar. Oricare dintre cele şapte planete ar putea deţine apă lichidă, dar planeta din afiş, a patra de la steaua TRAPPIST-1, se află în zona locuibilă.”

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce era „legea lui Zeus”, regula sacră încălcată în Odiseea. De ce grecii hrăneau străinul înainte să-i afle numele

Noi cercetări arată că apa „hrănea” vulcanii Pământului încă de acum 3 miliarde de ani

Parfumul de 1,3 milioane de dolari. Cine a creat Shumukh și de ce are un preț atât de mare

Nvidia rămâne liderul celor mai bune companii din lume. Cine a urcat spectaculos în clasamentul din 2026

Câtă murdărie aducem în casă pe tălpile pantofilor? Când este important să ne descălțăm la ușă

Test de cultură generală. De ce ne plac băuturile acidulate?

Praful de pe Lună ar putea ascunde tehnologii extraterestre, susține un studiu

Care sunt cele mai noi drepturi dobândite de copacii dintr-un orășel din Anglia?

Butonul pe care șoferii ar trebui să-l folosească cu foarte mare atenție

Secretul numelui capitalei Greciei: Atena era un nume la plural!

Omul care a revoluţionat matematica. Cum a reuşit Leonhard Euler să schimbe ştiinţele exacte?

Motivul incredibil pentru care locuitorii unui sat au legat un tehnician de un stâlp

Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?

Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare

Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?

Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană

Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată

De ce papagalilor le place să se certe?
De ce papagalilor le place să se certe?