Berserkerii, cei mai aprigi dintre luptătorii vikingi. Furia şi forţa lor în luptă a fost deseori pusă pe seama forţelor demonice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La începutul Epocii Vikingilor, în Scandinavia existau circa 800 de instituţii militare, însă numărul acestora a crescut treptat odată cu dezvoltarea societăţii sub domnia aceluiaşi rege, informează History Extra. Dintre grupurile de războinici, unul a devenit faimos datorită furiei incontrolabile cu care lupta. Desigur, un astfel de comportament a fost asociat cu fiinţele demonice. 

Berserkerii se află la graniţa dintre fantezie şi realitate şi deşi este greu de crezut astfel de luptători posedaţi de o putere distructivă incontrolabilă au existat.

Trupele de Berserkeri erau greu de controlat pe câmpul de luptă, însă, dacă ar fi făcut parte din trupele de elită, cu siguranţă ar fi fost amplasaţi în faţa unei falange (formaţiune de luptă) pentru a rezista atacului masiv. Deseori berserkerii luptau în grupuri mici, atacând independent. Olav Haraldsson a amplasat berserkerii în faţa propriei falange în timpul bătăliei din Stiklestad din anul 1030, însă, în loc să reziste în prima linie, luptătorii au demarat atacul, fapt ce a dus la pierderea luptei. 

Vikingii se rugau la zeul Odin pentru a a le conferi agresivitate şi curaj în bătăli, dar berserkeri au luat mult prea literar aspectul religios. Conform surselor istorice, atunci când atacau urlau precum câinii sau lupii. De asemenea, legendele sugerează că nici focul sau fierul nu-i putea răni. 

Frăţia războiului

Iniţial, berserkeri şi-au dezvoltat propria frăţie de luptători profesionişti. Însă aspectul ce îi deosebea de ceilalţi luptători era faptul că aceştia purtau piei de lupi sau urşi, considerând animalele totemuri. Conform Fornalder saga, garda regelui era constituită din 12 berserkeri. Conform legendelor, berserkerii erau inamici de temut. Deseori înainte ca lupta să înceapă se omorau între ei sau îşi muşcau armura. Titlul de berserker era uneori moştenit din tată în fiu, în istorie au existat familii întregi de berserkeri. 

În timp, ”berserk” a devenit un un termen independent, acest concept fiind adoptat, pentru scurte perioade şi de membrii din afara frăţiei. Harald Hardråde a ”devenit berserk” în timpul bătăliei din 1066, de la podul Stamford. 

Primele surse

Primele surse privind existenţa berserkerilor se regăsesc în scrierile romane din primul secol A.D. Tacitus oferă o descriere a luptătorilor din triburile germane din nordul Europei. În secolul VI, istoricul Procopius scria că ”sălbaticii şi anarhiştii Heruli” din nord au plecat la luptă aproape dezbrăcaţi, înveliţi doar de cu o bucată de material în jurul bazinului. Nu purtau nici căşti sau  armuri, ci utilizau doar un scut pentru a se proteja. Persoanele descrise ca ”heruli” îşi au originile în Sjæland, aflată în Denemarca din prezent, dar şi în Scandinavia şi Norvegia. 

Deseori, berserkerii sunt menţionaţi în poveştile saga şi alte opere din Evul Mediu. În scrierile creştine aceştia sunt catalogaţi ca fiind persoane ce respingeau normele societăţii. 

Teoria ciupercii

În 1784, un preot pe nume Odmann a propus o teorie a ceea ce însemna să devii berserk. Acest tip de comportament fiind rezultatul consumului ciupercii buretele muştelor. În timp această explicaţie a devenit populară, fiind cunoscută şi în prezent. Odmann şi-a construit teoria pe baza scrierilor şamanilor din Siberia, dar şi prin observarea personală a efectelor ciupercii. 

Deşi buretele este considerat sursa furiei berserk, otrava sa este extrem de periculoasă. Printre efectele ce apar după consumul ciupercii se numără depresia şi apatia.

De asemenea, scrierile sugerează şi utilizarea ciupercii cornul secarei, deoarece conţine halucinogenul LSD. Însă cea mai exactă sursă a comportamentului berserk provine de la psihiatri. Aceştia sugerează că ritualurile pe care le efectuau înaintea bătăliilor îi transpunea pe luptători într-o transă hipnotică. În această stare îşi pierdeau conştiinţa acţiunilor. Persoanele aflate în această stare nu simt durerea, iar puterea lor musculară creşte. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: